Foarte puțini oameni am întâlnit care să nu fi apelat la cărți de self-help într-un anume moment al vieții lor. E simplu, întrucât oricare om poate avea de-a lungul vieții revelații. În baza lor ”omul oricare” a luat decizii și, în retrospectivă, par să se dovedească bune. Ca bunăstarea să crească, prin urmare, publică o carte ca să le împărtășească cu publicul larg. Mulți o fac din compasiune autentică, imi vine mie să zic, fiind un individ care crede că oamenii au intenții bune. Evident, sunt și unii care o fac tot din compasiune, dar prefăcută și dedicată profitului, exploatând naivitatea celor mulți și care au nevoie de un sfat, de o îndrumare, de cineva să-i asculte. De obicei această categorie e susținută de un marketing perfid, care te prinde dacă ești mai slabă de înger sau la mare nevoie de ajutorul cuiva.
Nu de puține ori cartea revelatoare e urmată de seminarii și ateliere transformaționale care promit beneficii miraculoase. (seamănă cu profilele cerute candidaților la joburi). Ele sunt oferite, de obicei, contra unor sume exorbitante și sunt plasate în locații cu ștaif. Intr-adevăr, ele reușesc, deoarece ambalajul fură ochii, deși conținutul nu face două parale.
Ce îți propun, în general, cărțile de self-help?
- Creația unui ideal. Laitmotivul e idealizarea și cum poți face din rahat bici. Toate sunt, la alegere, despre o viață cum ar trebui să fie, a unei personalități cum ar trebui, a unei relații cum ar trebui, a unui job cum ar trebui, a unei relații cu copiii tăi așa cum ar trebui să fie și tot așa cu scopul final de a fi fericită. Nu contează care vine prima. Fie fericirea, apoi succesul, fie succesul, apoi fericire reprezintă formula cheie sau laitmotivul. Mai întâi, tu nu citești intâmplător acea carte. Dacă n-apare schema cu atracția universală, atunci ai nevoie de ea, oricum. Ți se arată de ce viața ta arată cum n-ar trebui să arate. Se potrivește, desigur, dat fiind un tablou zugrăvit în nuanțe ambigui și vagi. Prietenii gândirii critice recunosc efectul Barnum. Apoi, vine partea în care ești învățată (cu multă iubire) ce ar trebui să faci. Pardon, ce ai de făcut, dacă alegi asta, adică o viață cum ar trebui să fie. Iar dacă nu-ți iese, nu te străduiești suficient sau ai lecții karmice de învățat. În raport cu idealul (viață, carieră, personalitate, relație intimă etc) te vei simți mizerabil. Pe măsură ce înaintezi cu lectura vei descoperi că este exact cum declară autorul. (biasul confirmării).
- Mistificarea sau cum să te minți pe tine însuți. Ajungi să crezi că nu se pot întâmpla lucruri rele, la pachet cu ”pentru fiecare există o misiune – un ceva pus deoparte”. Iar dacă se întâmplă beleaua, cauza stă în gândurile tale negative ori în fricile tale, ambele necontrolate (”gândurile devin cuvinte, cuvintele fapte, faptele schimbă lumea”). Sau ”mind over matter”, mintea modelează realitatea fizică prin puterile subconștiente, vibrațiile aurei sau că ti-ai reglat conturile cu strămoșii neamului.. Unii chiar te învață cum se întâmplă, apelând (spre râsul cu(a)rcilor) la teorii din fizica cuantică combinate cu psihologie revelată (în timpul unui număr?). In consecință, ar trebui să înveți să-ți controlezi mintea. Desigur, autorul deține practici verificate pe zeci și zeci de cazuri (dovezi anecdotice).
- Ignoranța realității și proiecția unei fantezii. Iți cultivă gândirea magică care, oricum, îți vine spontan precum inspirul. Nu te confruntă cu realitatea așa cum este. Îți construiește o alta în care tu poți realiza lucruri mărețe (iar forțele cosmice conspiră), deoarece poți deveni cea mai bună sau minunată persoană, dacă faci acțiunile x, y și zât. Ești influențat prin testimoniale – studii de caz, adică alte persoane similare în suferința sau nemulțumirea lor. Dacă chiar crezi că poți fi persoana ideală (de ex, care câștigă mulți bani), atunci ești pe drumul cel bun. Îți e servită tema cu ”trebuie să crezi în tine”, pardon, ”dacă alegi să crezi în tine” până te ia de la ficați.
- Mult mai mult. Au tot interesul să te mențină naivă, într-un rol infantil, ca să-ți ofere mai multe informații și mai multă îndrumare, deoarece numai așa poți deveni mai bună, mai de succes și cu o viață fericită. Îți creează nevoi/probleme acolo unde n-ai. Iar dumnealor sunt gata să-ți împlinească nevoile și să-ți rezolve problemele, dacă plătești. Iți cultivă dependența. Nu autonomia. Nu te învață să cauți răspunsuri, să te descurci pe cont propriu, ci te condiționează la fel cum tu îți condiționezi câinele să-ți ceară biscuiți la anumite ore. Doar că, de această dată, ghici cine e câinele și cine oferă biscuiții?!
- Rețete ”one size fits all”. Conțin o rețetă, un algoritm, un set de principii. Mai nou, s-au dumirit că merită să introducă printre rânduri studii științifice. Așa că rețetarul e bazat pe studii științifice sau clinice moderne, nu doar experiența personală a autorului și a persoanelor ajutate de acesta. Ție nu-ți rămâne decât să urmezi rețeta precum îți iei pilula de la medic (homeopat?) sau picăturile pentru ochi uscați (de ecranele luminoase și smogul capitalei). Și nu uita să crezi în ea.
- Egotism. Ai devenit importantă în marele joc cosmic. Urmează ca lumea să se învârtă după degetul tău arătător (mijlociu, zici?). Totul pare simplu. Te simți bine acum că ai intrat în posesia ”secretelor” exotice care îți vor pune viața pe un făgaș minunat, iar tu vei deveni o persoană extraordinară. În urmele pașilor tăi vor crește flori, iar prezența ta caldă va topi vibrațiile glaciale ale celor cu care te intâlnești. E suficient doar să respiri într-un fel special, să fii pe deplin conștientă și iubitoare, să trimiți gânduri și emoții pozitive, să vizualizezi colorat, să crezi în afirmații pozitive, să cânți și să dansezi mantre, intrând în conversație cu Sinele Superior, deoarece toate răspunsurile se află în tine.
Cele mai multe cărți de self-help conțin recomandări și sfaturi neverificate experimental și care provin din experiențele și revelațiile autorului amestecate, eventual, cu descoperiri științifice (de obicei, părtinitoare și publicate în jurnale mediocre și ”invizibile” comunitatii științifice)*. Ele nu sunt despre tine, ci despre el, autorul. Nu e cazul să împrumuți revelațiile dânsului obținute într-o excursie în vreun templu, pe un vârf de munte sau intr-o junglă, în timpul unui delir mistic cu halucinații, pe durata unui coit fulminant sau unei nopți albe cu lună plină la un ceai pentru somn liniștit.
Suntem echipați cu minți credule… și distrase sau ocupate. Tindem să credem în cele scrise prin asemenea cărți din simplul motiv că înțelegem ceea ce ne este povestit (”seeing is believing”). Studiile ne arată că oamenii tind să presupună că ceilalți afirmă adevărul, chiar și când mint (biasul încrederii). Putem adăuga aici si numeroasele momente în care mintea e distrasă, ceea ce crește influența mesajului (efectul persuasiunii). Mai ales, că sunt doldora de experiențe și sensuri personale. E inerent funcționării noastre (cu istorie evoluționistă) să punem preț pe argumentul emoțional și al experienței. Are un impact psihologic uriaș comparativ cu argumentul rațiunii și probelor sau al testării empirice, pentru care au apetență doar cei din fire mai sceptici, mai reflexivi sau cu stil cognitiv analitic autoeducat ori rafinat prin școli/cursuri serioase (rarisime pe la noi).
Intuițiile și revelațiile sunt ușor de obținut. Cu nițel talent la exprimare stimulat de o imaginație vivace (dar fără control autocritic) poți scrie tomuri, dacă n-ai altceva mai bun de făcut (de ex, să crești iarbă). Aplicarea rațiunii critice face diferența. Foarte multe din aceste tomuri ajung bune de maculatură. De aceea, mai sănătos este să salvăm copacii și, alteori, pe ceilalți (care vor!) de propriile minți.
* Unele cărți de self-help pot fi de ajutor. Ele conțin instrumente verificate experimental pe lângă experiența autorului și unele studii de caz. Mai conțin o precauție necesară în exprimarea unor sugestii și recomandări. Formularea nu e de tip rețetar și lasă loc testării personale fără obligația de a crede în ideile autorului.