Candidaţii fie pentru un post într-o companie, fie pentru un loc la masterat ori doctorat participă la un interviu. Acest interviu funcţionează, chipurile, drept filtru de selecţie. Unul, doi ori trei oameni ce alcatuiesc o comisie fac o evaluare în baza unor criterii. Cel puţin aşa cred ei, mai degrabă, îşi imaginează ei.
Toti aceşti evaluatori nu cunosc sau ignoră, dacă le-a ajuns la ureche, biasul de subiectivitate. Propria percepţia filtrată de propriile credinţe şi prejudecăţi alături de experienţe personale influenţează alegerea unui candidat şi nu a altuia. Prejudecăţile, stereotipiile, credinţele personale şi scheme cognitive influentează subtil deciziile de selecţie. Subtil, adică nu eşti conştientă de efectele lor în procesul evaluării şi deciziei.
Spre exemplu, dacă tu crezi că rolul unui bărbat este să conducă, vei favoriza, în cadrul interviului, acei bărbaţi cu tendinţe de dominare. Sau, poate vrei să comentăm despre cum ţi-ar sări muştarul vizavi de o femeie dominatoare în atitudine, dumneata fiind un ditai barbatul cu funcţie? Doar două exemple la o simplă căutare mentală.
Tu nu eşti conştientă de aceste efecte în evaluările tale. Dacă te urci într-un troleu aglomerat şi lângă tine şade o persoană de etnie romă, în mod spontan, te vei îndepărta sau îţi vei lua în braţe geanta. Ceea ce vei declara vizavi de acest comportament poate fi diferit.
Peste acestea vin şi cele ce ţin de context şi dispoziţiile de moment. Dacă te afli în interviu şi eşti cu controlul epuizat (ego-depleted), vei fi mai puţin răbdătoare cu candidaţii. În unele studii, judecătorii dădeau sentinţe mai aspre pe fondul stării de epuizarea eului (eul ca instanţă de control şi cenzură). Iar, acum, mă abţin să comentez despre PMS (sindromul premenstrual) sau, într-o definiţie haioasă, „Provide Me with Sweets”. Ca să păstrez echidistanţa, trec cu vederea atitudinea imparţială din partea unui bărbat în raport cu femeile cu talie de viespe sau apropiate de modelul „Barbie”, de altfel, fără dubii, inteligente, creative şi bune la suflet (şi prin unele părţi anatomice).
La pachetul cu biasul subiectivităţii mai avem şi efectul de halo. O mutrişoară cu simetrie stânga dreapta te pune în cap, o postură yoghină nimerită pentru meditaţii asupra gândirii evoluţioniste. Nici n-ai şti de ce îţi e simpatică sau simpatic acel candidat şi de ce vei tinde să-l favorizezi în evaluarile tale, considerând, şi vei avea argumente, că este o persoană perspicace şi, chiar, cumsecade şi de încredere.
În aceste „condiţii perverse”, la care adăugăm anxietatea de evaluare, un candidat se prezintă la interviu în faţa unei persoane sau mai multora. Un simplu sondaj printre acestea ne arată că niciuna nu crede că este subiectivă într-o măsură în care să favorizeze un candidat şi nu un altul, mai ales, când ambii par echivalenţi din alte puncte de vedere (ex, educaţie sau experienţă). Însă, declaraţiile lor nu fac nici două parale. Există un subiectivism aproape ineluctabil în aprecierea candidaţilor. Astfel, un candidat poate fi admis, apreciat favorabil-defavorabil sau respins exclusiv dependent de subiectivism.
Cine crede că nu există, suferă de naivitate sau auto-iluzionare, care n-ar fi o problemă, dacă ea n-ar afecta viaţa unui alt om fie student, fie angajat (potenţial) care, în mod autentic, îşi doreşte să intre la un program de master, doctorat sau pe jobul visat.
Selecţia candidaţilor în baza intuiţiei este înalt failibilă.
La fel de bine, poţi încerca o evaluare cu ajutorul stelelor şi chema în ajutor un astrolog. Şi mai bine, un parapsiholog, care ţi-ar ghici profilul cu ajutorul unei incantaţii, flăcări violet sau cafenii cu buline roz sau scurmând în niscaiva testicule de capră.
De subiectivism nu putem scăpa. Până şi mult îndrăgitul şi benevolent zeu al creştinilor face discriminări şi favoritisme. Dar pot fi luate unele măsuri ce ţin sub control subiectivismul. Pricepi? Nu-l elimină. Îl ţine sub control şi ameliorează efectele. Şi, unii, mai şcoliţi în psihologie empirică, într-adevăr le pun în aplicare. Cu riscul de a te dezamăgi, nu-ţi voi povesti eu despre aceste măsuri. Mai ales, că nu sunt specialist în psihometrie. Dar ceea ce îţi pot spune este că orice măsură are la bază, că doar de aceea e o măsură, numere.
Iar ele, numerele, ne ajută la… ? La ordine. Da, în primul rând, în propriul cap sau propria minte. Asadar, învăţăm să aplicăm numărătoarea (vezi celebra scala a lui Likert, un articol din 1932, Archives of Psychology).
Până evaluezi tu ideile acestui articol, eu mă duc să număr vrăbii. Mai exact, mă interesează să obţin o ordine în privinţa abilităţilor lor mentale, mai precis de memorie şi de navigare în spaţiul urban. Cum de ce? Organizez o admitere la un master proaspăt înfiinţat numit „Vrabia mălai visează”. Menţionez că e doar pentru vrăbii cu licenţă în psihologie.