Te consideri o persoană inteligentă? Cât ai scorul IQ? Trece de 100 de puncte, adică media? Dacă da, te consideri o persoană (relativ) fericită?
Inteligenţa la care mă refer are de-a face cu experienţele şi provocările vieţii, nu cu acele teste cognitive ce dau scorul IQ. Un IQ înalt nu e nici pe departe, nici pe aproape, un predictor pentru o viaţă fericită.
Dacă-ţi place să înveţi, fiind o persoană care n-a fost complet anesteziată de sistemul de învăţământ, poţi personifica viaţa drept un profesor sau mentor, iar tu în raport cu dumnealui (sau dumneaei?) vei fi un student al Vieţii. De la acest profesor, dacă nu duci o viaţă cu capul vârât sub pământ sau în nisipul de aur de pe plaja bulgarilor, vei învăţa să trăieşti inteligent. Te gândești să iei drept modele ipochimenii din politica noastră? Nu, bineînțeles, doar că trage ”norocul și succesul” la ei mai ceva ca musca la… miere. Dar cine zice că viața e justă? Numai că inteligenţa despre care îţi pomenesc are o componentă valorică – presupune integritate morală. Dar sunt de acord. Avem o penurie de modele şi, totodată, puzderie de contra-modele. Mai ales că acestea din urmă sunt scoase în față de mass-media.
În urma unei întâlniri fecunde cu Robert Sternberg, de care am amintit în alte articole, am aflat că întrebarea mea s-a aflat într-un fel în mintea dumnealui cu mulţi ani în urmă, pe când eu eram în rezervorul de suflete al universului. Trăiesc, de câţiva ani, frecvent această frustrare. Mi se iveşte o întrebare în minte, printre multe alte prostii şi nimicuri, şi aflu urgent că a fost investigată de alţi semeni, mai ales, de cei aflaţi în universităţile de peste ocean. Nu-i bai, sunt în ipostaza in care mă pot bucura de roadele muncii dumnealor faţă de care am o adâncă admiraţie.
Robert, un băieţel în clasele primare, a completat un test IQ şi a obținut un scor sub medie. Nu a reuşit să se concentreze fiind copleşit de anxietatea evaluării. Impresia mea e că stările anxioase experimentate de elevi în situaţii de testare sunt adesea ignorate de profesori şi părinţi, ei considerând că efectul lor asupra notei e neglijabil.
În următorii trei ani Robert a demonstrat ceea ce profesoara credea despre el, că este un elev cu o inteligenţă mediocră. Da, pentru cunoscători, a fost o profeţie auto-împlinită, un fenomen psihologic care se întâmplă frecvent între elevi şi profesori (sau părinţi). Nu e vorba de vreo traumă, dragi psihotraumatologi pasionați (biasați) de traume psihice. Robert nu suferea în urma inteligenţei sale slabe si nici părinţii lui. Au acceptat realitatea. Testarea psihometrică a indicat un scor slab, iar rezultatele şcolare au demonstrat acest scor. Orice psiholog mai acătări ştie că IQ-ul e un predictor pentru succesul în şcoală.
La vârsta de nouă ani, Robert a întâlnit o profesoară care a crezut în el. Deoarece credea în potenţialul său, el a făcut tot posibilul să fie mulţumită de el. A devenit un elev de note maxime. Iar la vârsta de 13 ani, intrigat de rezultatele sale în pofida unei inteligenţe slabe, şi-a propus să studieze inteligenţa… şi nu s-a mai oprit de la studiu (cu excepţia orelor de somn şi altor mici îndatoriri de soţ şi tată) vreme de mai bine de 40 de ani.
Domnul Sternberg propune o teorie a inteligenţei succesului, un fel de inteligenţă prin care o persoană reuşeşte să-şi creeze o viaţă bună. Nu e cazul să te laşi păcălită de „succesul” asociat inteligenţei propuse de Sternberg. Foloseşte epitetul, cred eu, deoarece prinde la public. Are lipici. Inteligenţa lui, potrivit cercetărilor dumnealui (și asociații) include trei varietăți de inteligență (se cheamă teoria triarhică a inteligenței). Prima rămâne varietatea binecunoscută, inteligenţa analitică (IQ-ul), dar a fost adaugată la o inteligenţă creativă (a doua) şi la una pragmatică sau non-academică (ultima varietate).
Dar acestea nu sunt tipuri de inteligenţă în felul în care un alt psiholog a abordat inteligenţa. Dacă te gândeşti la Howard Gardner (pe la Harvard îşi face veacul) şi la teoria inteligenţelor multiple, mi-ai citit gândurile (doar o expresie). Ori această teorie nu are suport empiric, adică rămâne un model de lucru teoretic. Nici Gardner nu susţine altceva, oricât de mult ține la propriul model (nu fotomodel).
Inteligenţa succesului implică modalităţi de abordare în rezolvarea unor probleme ce ţin de provocări reale din viaţa concretă, cum ar fi problema pandemiei. Cât priveşte inteligenţa psihometrică sau analitică, ea este utilă în contextul vieții reale drept „cheie” în identificarea unor soluţii bune la problemele din teste. Dar pentru cheie, ne trebuie o broască și un anume fel de broască, poate și ușă, un anume fel de ușă… prinsă de un perete, perete ce ține de o încăpere dintr-o clădire…
În şcoală, aspectul academic/analitic de inteligenţă este exersat şi recompensat cu note. Rezolvi problema (sau nu) și te corectezi din manual sau te corectează doamna/domnul profesor.
Insă, în viaţa reală, ce te faci?
Nimeni nu-ţi oferă problema pe tavă și nici contextul problemei. După cum nici răspunsul corect. Nu știi cum să verifici ce decizie e corectă. Nu ai rețete. Nu ai manual și nu ai profesori. Nu te fereşte nimeni de soluții simple la probleme complexe, de soluţii anapoda derivate din probleme puse anapoda sau de producerea unor probleme inexistente asociate unor emoţii intense sau tulburătoare. De exemplu, dacă ai fost admis la un job în Londra, însă soţia refuză relocarea, poate părea pentru tine o problemă de viaţă dificilă și îngrijorătoare. Nu și pentru un altul care poate interpreta situația ca o problemă cu soluţii simple.
Și când mă gândesc că sunt unii, mari profesori pe la facultăți de psihologie, care susțin că introducerea testelor de cunoștințe pe criterii psihometrice ne-ar oferi o perspectivă obiectivă a nivelului de cunoaștere a elevilor. (Muhaha!). De parcă obiectivul educației e ca elevul să obțină un scor bun la aceste teste. Ce minunat, nu-i așa?! Vom avea și criterii ”obiective” ce vor adânci și mai tare ierarhizarea și inegalitățile sociale. Gândire neoliberală? Sau ce-o mai fi și asta (poate doar biznis?).
Prin școala de 12 ani (și mai mult) elevii exersează o inteligență academică, adică aceea măsurată prin testele psihometrice de IQ. Doar că acest exerciţiu te poate costa aproape o viaţă de om fără să ajungi la o viață fericită. Cum alta nu mai ai (sau ai?), devine valoros să ştii cum te poti echipa cu această inteligenţă de ajutor unei vieţi bune.
Ca să-ți ofer un oarecare sprijin informat științific, voi preciza aici șapte comportamente (atribute), selectate de mine dintre cele douăzeci (expuse de Sternberg într-o carte publicată în ’97), ce definesc persoanele echipate cu inteligenţă non-academică.
- Inițiază, inovează și creează produse sau servicii; nu doar consumă produsele altora.
- Îşi asumă riscul eşecului.
- Nu procrastinează. Prioritizează şi planifică, anticipează şi alocă resursele necesare în mod realist.
- Acceptă când au greşit şi îşi recunosc vina când e întemeiată.
- Dovedesc autonomie; în primul rând se bazează pe ei înşişi și îşi asumă responsabilitatea, fără să aştepte ca altcineva să o facă în locul lor.
- Refuză să se lamenteze sau să-şi plângă de milă. Nu caută vinovaţi. Ei caută soluţii sau caută să remedieze situaţia privind înainte, nu înapoi sau la altul.
- Sunt auto-determinaţi și se pot motiva să persevereze în atingerea scopurilor, învăţând să-şi amâne gratificaţiile imediate.
Îți imaginezi cum ar fi să avem politicieni cu astfel de atribute? Sau măcar șefi de guverne și administrații locale? Pe ici-colo chiar avem. Dovada? Orașele sau comunele pe care le administrează. Cum ar putea arăta Bucureștiul cu un astfel de primar? Sau țara asta, dacă în cei 30 de ani am fi avut oameni ceva mai inteligenți (și mai puțin vorace?) în guvern și parlament? Semăna, poate, cu Germania?
La final, să-ți dau vestea bună. Toate cele șapte comportamente pot fi învățate! Fie prin ședințe (individuale/grup) cu un meseriaș (rezervarea se face din vreme), fie observând o persoană inteligentă (în sensul lui Sternberg). Vei învăţa inteligența prin ceea ce se cheamă învățare prin observație, ce n-ai învăţat în cei, poate, şaptesprezece ani de şcoală.