Ai la serviciu pe cineva care te îngrozește sau care te revoltă? Fără ca tu să realizezi, o astfel de persoană îți poate face viața atât de mizerabilă încât ajungi să contempli scenarii în care te închipui cum o jupoi de vie sau cum arunci peste ea cu benzină urmată de un chibrit aprins. Ba chiar poți ajunge în situația de renunțare la job ca să eviți un stop cardiac.
Un profesor de la Stanford a scris o carte despre cum să te descurci cu oamenii care te tratează ca și cum ești un gunoi. Sunt muuulți din aceștia care exact așa par să-i perceapă pe semenii lor… gunoaie. Ei sunt aproape pretutindeni. Poți întâlni măcar unul în orice locșor, instituție de educație, firmuliță de garsonieră, corporație sau agenție de stat. Categoriile periculoase sunt personalitatea narcisică și personalitatea psihopatică. Narcisicul crede că el e zeul și ceilalți sunt resturi, în timp ce psihopatul crede că ceilalți sunt gunoaie, de care nu îi pasă dacă nu sunt bune (de reciclat) pentru treburile lui. Categoriile puțin periculoase sunt acele persoane ”enervante” prin chiar apucăturile lor. (de ex, ascultă muzica tare, miroase a hoit, mormăie în barbă, vorbește peste tine și te întrerupe sau ronțăie mai ceva ca domnul Castor).
Titlul cărții e ”The Asshole Survival Guid: How to Deal with People Who Treat You Like Dirt” (2017). Doar să-ți ațâț curiozitatea, îți scriu o idee din carte, probabil cea mai importantă. Ce ai de făcut ca să poți supraviețui?
Strategia cea mai de succes e să eviți contactul cu ei sau măcar să-l reduci la minim. Nu, nu să te pui cu ei, te avertizez, având în minte personalitatea psihopată. Of, n-are nicio legătură cu legenda urbană despre indivizi care sar la bătaie din te miri ce. Aceștia sunt mai degrabă cu tulburări anti-sociale. Un psihopat înalt funcțional poate fi un individ bine socializat. Nu-l poți deosebi prin (aproape) nimic de mulți alți oameni binevoitori. Poate părea un om de-o așa bunătate ”de-l pui pe rană”, după cum e vorba din popor, dar până ajungi să-l cunoști mai îndeaproape, când ești deja prinsă în intrigile dumnealui. E lupul deghizat în miel. Dacă nu dispui de un nas special cu care să-l adulmeci, nu vei recunoaște lupul ascuns sub blana de miel. Chiar și psihologii clinicieni pot fi păcăliți în nouă din zece cazuri. (nu că le-aș fi inventariat vreodată). Ah, știu, știu că circulă pe internet liste cu trăsături sau criterii, cum ar fi că le lipsește empatia sau că n-au teamă și remușcări. Oamenii naivi citesc listele (imprecise) și bifează fantazând că identifică psihopați. Iar asta după ce aplică lista pe ei înșiși cu scopul unui diagnostic, fără a ști că unui psihopat nu-i pasă de așa ”nimicuri”.
Dacă te așezi în calea lui, a lupului, odată ce l-ai ”mirosit”, trebuie să ai o rețea socială de sprijin, adică aliați de încredere, logică, vigilență maximă, o bună memorie, o solidă identitate de sine și tehnici de înregistrare (audio/video) la îndemână. Iar un scor mic la nevrotism (stabilitate emoțională) poate fi de mare ajutor. Chiar și așa, șansele de izbândă sunt modeste. Bănuiesc că ai prins una-alta din recenta politică autohtonă (adică de județ). Altfel, nu te văd bine. Însă, ce te faci dacă evitarea nu e posibilă?
Merită să citești cartea. Dacă nu vrei carte, ci experiență, ți-ar prinde bine cursul AS, pe care îl derulez în această primăvară. Abilitățile verbale, pe care le poți deprinde prin experiența de grup, îți pot fi de ajutor, dar nu fără exercițiul fizic regulat, fiindcă are o legătură cauzală cu stresul. Legătura (nu de mărar), având un solid suport empiric, e așa: dacă vrei rezistență (sau reziliență, cum zic psihologii) psihologică anti-stres, faci sport în mod sistematic de trei, patru ori pe săptămână. De sport te ocupi singur(ă), cu mine exersezi abilități verbale asertive.
Locurile la cursul AS au fost ocupate 120%. Dar nu înseamnă că nu-mi poți scrie dacă te interesează. Lista de înscrieri rămâne deschisă, deoarece mi-am propus să pornesc curând un al doilea grup.