Să cauți activități ori experiențe noi, interesante, stimulative sau provocatoare în care să participi alături de partener. Ele fac parte din categoria activităților de extindere/îmbogățire a sinelui sau acelea în care ieși din zona de confort. Te asigur, în baza unor dovezi serioase, că satisfacția în cuplu va crește.
Află că o contribuție majoră la satsifacția cuplului revine dorinței sexuale revitalizate. Ea, dorința, se trezește din amorțeală în condițiile unor activități sau experiențe interesante ori provocatoare. E valabil îndeosebi pentru cuplurile de termen lung unde apare ”amorțeala” după trecerea episodului romantic al dragostei pasionale.
Ce activități provocatoare sau interesante să avem în minte? Sărituri cu coarda de pe poduri, escaladarea unor pereți stâncoși sau aruncatul din avion? Nu știu de tine, dar pentru mine sunt extreme. Numai gândul și mă ia cu tremurat. Să călătorești la drum lung cu mașina prin România, îmi șoptește un drac. Hai, drace, că-i tot extremă. Da, sunt un ins plictisitor și comod.
Norocul nostru că nu-i nevoie de extreme. Ba dimpotrivă, pot fi suficiente unele banale, de zi cu zi. Urmează câteva exemple, preluate dintr-un studiu, pe care-l țin la secret, publicat în celebrul Journal of Personality and Social Psychology . Studiul a fost realizat prin metoda jurnalului ținut de cupluri timp de 21 de zile. Ele au notat cu meticulozitate când s-au angajat în activități de extindere a sinelui. De unde știau să identifice o astfel de activitate? Nu știau, ci doar răspundeau la câteva întrebări istețe. Evident că toate răspunsurile au fost codate și măsurate.
Participanții (din cupluri) au notat mai multe tipuri de activități. Unele sunt umoristice, râsetele și împărtășirea unei experiențe amuzante. Altele sunt spiritual/religioase în care asistau la o ceremonie religioasă sau meditau și se rugau. Astea sunt cele mai din coada clasamentului. Cu cele mai mari procente sunt ieșirile la evenimente sau o seară specială cu partenerul, activități de gospodărire și de petrecerea pasivă a timpului liber (ex: halești o pizza la un serial). Nu lipsesc dezvăluirea de gânduri și sentimente și conversațiile profunde și cele de planificarea unor evenimente/sarcini.
Nimic spectaculos, vezi bine. Contează atitudinea mentală cu care abordăm astfel de activități. Pentru cuplurile din studiu, asemenea triviale activități par să contribuie la extindere (sau îmbogățire) a sinelui. Corectez, lor nu le par obișnuite, prea comune sau evidente, ci de extindere.
Pare de necrezut? De ce așa? Cum de percep acele cupluri că activitățile lor mundane le pot îmbogăți sinele și crește satisfacția în relație? Ce fac ele diferit de acele cupluri care le ”văd” banale sau ordinare?
Fac ele cumva, dar nu știm cum. Totuși, am o ipoteză, dar o țin pentru mine (sîc!).