Ce variantă să alegi? Să fie programul A sau B? Poate nu te interesează heroina, dar nicotina? Din păcate (mare păcat!) prin facultăți, oamenii nu sunt instruiți în ”evaluarea și luarea unei decizii”. Așa ajungem să luăm decizii costisitoare pentru viețile noastre, iar uneori și pentru viețile altora.
Programul A e coordonat de un fost heroinoman, iar programul B e condus de un terapeut. Mai înainte de orice altceva, ce dovezi avem pentru ratele lor de succes?
Programul A pare să fie de un succes impresionant comparativ cu programul B. Dar, stai puțin. Cele două procente nu pot fi comparate, deoarece sunt măsurători diferite. Programul A oferă procentul celor care au rămas în program cel puțin 12 luni. Dar nu avem date privitoare la cei care au renunțat înainte de acest termen (înainte de 12 luni). Așa că, rata succesului pentru A nu e o măsură validă a succesului. Și nu avem date despre cât de probabilă e menținerea recuperării fără tratament. Cu alte cuvinte, nu avem un grup de control cu care să comparăm măsura eficienței tratamentului. Nu avem date despre mărimea eșantionului, pentru că nu ni s-a precizat numărul de pacienți admiși în program. Urmează să întrebăm.
Știu din experiență că multi oameni (chiar și specialiști) agrează ideea că un fost heroinoman e un bun terapeut, deoarece a trăit pe pielea lui. Să fie experiența personală o dovadă suficientă pentru eficiența dumnealui terapeutică? Consider că e aproape inutilă. Experiența personală nu califică pe nimeni pentru rolul de terapeut. Indiferent de domeniu, adicție sau altceva, experiența de viață nu e o condiție suficientă pentru eficiența în rolul de terapeut. Și nu de puține ori, nici măcar experiența cursurilor profesionale.
Raționamentul lor arată așa:
Terapeutul a fost un dependent. El a făcut ”cutare lucru” și s-a recuperat. Dacă fac (sau faci) ”cutare lucru”, atunci și eu mă voi recupera.
Observi și tu fragilitatea argumentului? Ca să ne fie limpede, e un silogism invalid. Apoi, avem un singur caz și testimoniale distorsionate de biasurile memoriei (de ex, rosy memory), fără verificări independente că acel ”cutare lucru” are vreun efect, la care mai adaugi problema corelației iluzorii și multe altele. Probabil fostul heroinoman e un terapeut bun. Însă fără dovezi, nu avem niciun motiv să credem asta. Pe de altă parte, ne putem aștepta ca terapeutul familiar cu psihologia și biologia adicțiilor să cunoască opțiuni diferite de tratament, teoriile adicției și recuperării, dar mai ales, rata de succes a mai multor tipuri de tratament în funcție de datele obținute pe eșantioane mari de dependenți.
Există vreun loc unde înveți să examinezi o situație decizională? E simplu să alegem A sau B și să scornim ad-hoc (poc-poc!) motive pentru una ori alta. Însă, scorneala e pentru o minte de grădiniță. Bine, mă opresc…
Santa Claus is coming to town!