Sa ne imaginam ca tu esti ateu sau atee. (poate chiar esti, ardă-te-ar focu!). Te afli intr-o discutie cu o persoana care crede in Dumnezeu. Dar, mai intai, simt nevoia sa fac o precizare cu speranta ca la randul tau vei preciza altora.
Ateismul, contrar unui dex dezinformat si perceptiei publice, nu e doctrina care neaga existenta unui Creator. Ateismul, in forma sa originara, e credinta intr-o lume naturala, nepopulata cu forțe supranaturale sau divine. Un ateu nu neaga nimic, dar afirmă existenta acestei lumi (univers) naturale. (Ca sa negi ceva, orice, mai intai trebuie sa-i dai crezare, adica sa-l iei pentru moment ca fiind real.). Exista in lume o varietatea de atei la fel cum exista o varietate de credinciosi intr-un Creator Unic. Unii dintre ei sunt mai vocali si militeaza vehement pentru o lume fara zeitati. Dar la fel, exista credinciosi care sustin cu o vehementa similara existenta unei lumi conduse sau vegheata (?!) de un Creator.
In conversatia imaginata (mai rara, fiindca oamenii se aduna dupa asemanari), daca insiri ratiuni si date, nu vei ajunge nicaieri. Nu persuadezi pe nimeni. Interlocutorul tau te va privi la fel cum priveste mâța-n calendar. Un piculeț descumpănită? Doar intr-o prima fază. De asemenea, tu vei privi la dumnealui exact in acelasi fel. Cu o așa abordare, să-i zicem rațională, ai șanse cu oamenii sensibili la logica si date, deschisi si dispusi la o evaluare a propriilor evaluari. Altfel, șansele tale de persuadare sunt aproape nule. Iti irosești timpul, mai putin, daca interpretezi situatia unei polemici ca prilej in care sa inveti argumentatia sau retorica. Daca așa este, atunci te anunt ca ai o pasiune mai degraba desueta in contextul prezent al unei lumi superficiale si lacome dupa excitatie maxima (de unde si filmele ce-ti induc senzatii intense prin animație și efecte vizuale).
Expunerea rationala se va intoarce la tine ca un bumerang, iar efectul asupra partenerului e foarte probabil pe dos (the backfire effect). Credintele lui devin mai solide prin aceea ca are prilejul sa si le apere. In baza teoriei integritatii sinelui, putem prezice ca expunerea ta va fi interpretata drept amenintare, deoarece contrazice propriile crezuri. Teoria postuleaza ca oamenii sunt motivati sa-si mentina integritatea de sine, care consta intr-un simț la unei eficacitati globale – o imagine vizavi de sine, un individ capabil sa controleze ce îi poate aduce viața. In dedesubturile exprimarii articulate (nivelul reptilian), a fost declansata alarma (supravietuirii) si individul intra in defensivă, urmand, probabil, contraofensiva (in perceptia sa tu esti un atacator nemilos care vrea sa-i haleasca prânzul!).
Persuasiunea e posibila, cu oareșce șanse de reușită, când credințele teiste sunt firav conectate la integritatea sinelui. Dar si aici, cu mare grija in manipularea relației. Riști un acelasi ”backfire effect” daca inșiri faptele, datele și temeiurile de parca ai fi dat drumul la tren din gară.
Desi oamenii, in general, sunt sensibili la persuadarea prin oferirea unui motiv sau mai multe are limite in aplicarea ei. Banuiesc ca stii de experimentul cu xeroxul, marca unei celebre cercetătoare de la Harvard (care?). Efectul ei ajunge la zero cand argumentezi contra convingerii altcuiva. Cu cat partenerul e mai fixat in cognitiile sale, cu atat șansele tale de reușita se apropie de zero. Ce e de facut?
Deoarece ma simt impulsionat de o bunătate sufletească fara margini (de eroare), iti ofer un indiciu. Oamenii sunt fiinte emotionale. Oamenii sunt sensibili la povesti emotionante si mult mai rar la fapte, cifre și logică. Când vrei sa influentezi o alta persoana (ori mai multe), ai șanse mai mari, daca apelezi la o mica (sau mai mare depinde de ce urmaresti) poveste gen mistery in care strecori fapte, date si ratiuni. Cine a zis ca e simplu?!
Sunt de acord. Poti incepe exercitiul persuadarii cu partenerul de cuplu. Sau la serviciu cu șefa ta? 😉