Am aterizat pe Hotnews și îmi sări în ochi, de încă mai lăcrimez, o carte (că poze cu nuduri nu au). Citesc cu mirare evlavioasă titlul: ”Arta olandeză de a nu face nimic ”. Extraordinar!, am exclamat cu lacrimi de fericire în ochi.
Ca să înțelegi, sunt un ins care face ”aproape nimic” toată ziulica, deși nu am o pensiucă specială. Norocul meu că am ca sponsor un șeic din Dubai (sîc!). Da, pe cuvânt, nu am mari ambiții și nici vreun obiectiv, target sau deadline de atins. Experimentez luxul de a nu avea niciun fel de plan pe următoarea zi sau lună, an și trimestru, să nu zic zece ani de viață. E clar că o oarecare corporație m-ar angaja, dacă aș aplica la vreuna, numai dacă specia homo sapiens ar fi pe cale de dispariție. Corporațiile caută oameni harnici, perfecționiști, disciplinați și foarte ambițioși.
Cu ocazia acelui articolaș ce promovează cartea (și editura), am aflat că făcutul de nimic e o artă și, brusc!, mi s-a topit ca zăpada la soare povara de pe umeri. În olandeză se cheamă Niksen atunci când alegi să nu faci nimic. Nimic, nu că faci scrolling după shopping, postezi pe Facebook, joci Solitaire sau altele de acest fel. Să faci nimic înseamnă, potrivit cu textul reclamei, o alegere conștientă de a petrece o zi, câteva minute sau atâta timp cât dorești fără planuri și acțiuni. Adică stai degeaba.
Îți poți imagina cum pică acest exotic niks peste gândirea neoliberală? Pentru cei mai harnici, ambițioși și mai ales muncomani poate părea o nebunie. Cum să stai degeaba?! Nu-i ușor, de aceea e o artă și pare că vine din Olanda, una dintre acele țări cu oameni prea fericiți. Eu aș zice că vine de la noi, de la statul degeaba bine plătit; altă poveste.
Poți crede că fac reclamă acelei cărți. Nici pe departe. Doar mă exprim. Practic Niksen de ceva vreme și habar nu aveam. Fără acest Niks nu cred că aș putea oferi suport emoțional așa cum fac aproape zilnic în întâlnirile mele via channeling telepatic. Face parte din igiena personală precum curățarea dinților. Cred că un terapeut care nu știe să facă ”niks” ajunge precum mașina de spălat rufe. Da, pe pilot automat, iar asta nu mai mi se pare ajutor emoțional. Ci spălat de rufe.
Niksen nu e meditație, deși aduce cu meditația vipassana. (Apropos, ce se face la noi, în țară, cu numele de vipassana, este o butaforie). Tocmai de aceea, e o artă? Nu, altceva face niks-ul o artă. Contrastul cu lumea modernă, obsedată de performanțe, progres interminabil și ambiții colosale. Observ în jur cum omul e pătruns până-n măsuva oaselor de gândirea desăvârșirii și excepționalității. Tendințele perfecționiste, ambiția și spiritul competitiv, etosul productivității, randamentului și eficienței se potrivesc de minune cu ideologia neoliberală ce a pătruns fiecare fibră a majorității societăților moderne. Capitalismul feroce și consumerismul fără limite reprezintă nucleul ei, iar darwinismul social o justifică intelectual.
Să nu-i zic ideologie, fiindcă implică o alegere conștientă. Prefer termenul de gândire, desigur, neoliberală. Ea favorizează un spirit competitiv excesiv și combinat cu ambiții colosale și implicit o ”foame” de neostoit. În întâmpinarea foamei vin cu brațele deschise piața de consum și consumer-ismul, niște vietăți neoliberale vorace care exploatează via marketing și publicitate vulnerabilitățile creierului uman. Așa ajunge omul, fiind inconștient de acest mental neoliberal, aproape bolnav de shopping, faimă, invidie, concurență, ambiție și comparație negative. Suferă de sevrajul unui ”mai mult” din orice: privilegii, obiecte de cult și status, posesiuni materiale, dar și experiențe senzaționale.
Pragul de sațietate s-a dus demult pe apa sâmbetei. Iar competiția din orice îi cere tot mai mult și mai mult. Mai multe opțiuni, mai mulți bani, mai multă faimă, mai multe diplome, mai multe pile și combinații, mai multe case, mai mult sex și mai multe de și din orice. Joe Biden, care nici nu s-a instalat bine ca președinte SUA, declara recent că ținta lui e să-i întreacă pe chinezi avertizându-i de o ”competiție extremă”. I-ar prinde bine niște Niksen.
Această lăcomie intră și pe domeniul dezvoltării personale, al copiilor și relației cu partenerul. Idealul omului impregnat de neoliberalism pare a fi realizarea financiară, socială și profesională. Trebuie să ajungi un om realizat!, îți cere lumea din jur, iar stresul resimțit de fiecare, hipervigilent prin jungla socială, crește pe măsură. Poate fi și măsurat cu ușurință, mai nou, apelând la un plasture inteligent.
Niks pune pauză. Stai degeaba, fără planuri, obiective, ținte. Poți trece la contemplare, dar fără efort, fără să faci nimic. Doar te afli, privești la gânduri, observi senzații, respiri, asculți și exiști ca un fir de iarbă, un nor purtat de vânt, o rază de soare, un surâs și o clipă zburătoare.
Exact, niks-ul te pune pe pauză… de la ce anume? Pe aceiași gândire neoliberală, nu e decât o metodă anti-stres. De altfel, așa și este promovată. Ajută la reducerea stresului, dar ghici în ce scop? Să muncești mai mult, mai cu spor! Să produci, să progresezi, să dai randament maxim! Nu, nu să te simți bine cu viața, să te bucuri de plăcerea ei, că amarul oricum vine neinvitat, să te însoțești cu prietenii, să trăiți cu drag și bucurie viața așa cum vine ea, zi de zi. În viziunea neoliberală acest ”stat degeaba” de tip olandez nu e decât un alt mijloc prin care omul trebuie să-și atingă țelurile maximizatoare.
De încheiere, poți lectura cartea și încerca să practici niksen-ul ca metodă anti-stres. Dar cu ce scop? E un scop valoros? Face o diferență în calitatea vieții tale? Te simți, lucrând la acel scop, un om împlinit sau relativ mulțumit?