În țara noastră suferim zi de zi de barbarism psihologic. Oamenii caută dominație și dăi lupte pentru supremație. Ce-i drept, nu ca babuinii… dar, pe alocuri, nu suntem departe. Luptăm nu cu gheare și colți, ci cu… ghici ciupercă ce-i? Mda, limbajul articulat, când unii dintre noi îl folosesc pe tonuri înalte amenințătoare și purtătoare de răutăți. La cel mai civilizat nivel, vorbim unul peste altul, ne prefacem că ascultăm sau fiecare cu ideea lui. Dialog constructiv, schimb de idei și experiențe? Cu politețe și respect… nichts!
Unde există barbarism nu e loc pentru intimitate emoțională. Cel mai greu se simte lipsa ei în relațiile de cuplu. Dar să nu discutăm fără o definiție. Altfel, fiecare își inchipuie altceva crezând că deține adevărul. Ce e aceea intimitate emoțională? Cum se simte ea și ce anume o alcătuiește?
În general, intimitate înseamnă acea apropiere în care cei doi parteneri simt afecțiune și siguranță emoțională. Dacă avem și atracție, se poată lăsa, uneori, cu o plăcută activitate recreativă. Astea două, afecțiune și siguranță, vin prin atitudine non-critică, grijă și atenție la cel de lângă tine. Da, pătrățel, fără critică! Bagă la bibilică!
Cei doi parteneri își pot dezvălui cu ofense, pardon, cu onestitate emoții, gânduri, impresii, planuri, idei și dorințe fără teamă de critici și judecăți de valoare. Bravo, puișor!, partenerii se pot exprima liber pe bază de respect și cel puțin toleranță dacă nu acceptare. Există încrederea de ambele părți cum că celălalt capăt al relației nu sare cu măsura propriei judecăți. Pentru că mulți fac exact așa: ei vin cu soluții, deși nu le-a cerut nimeni să facă asta. Sau, te bagă la tribunal și te scot vinovat, te minimizează și ridiculizează prin ironii și sarcasm sau nu comentează în niciun fel deoarece le-a mâncat pisica limba. Cum apare teama, intimitatea se duce pe apa sâmbetei și lasă loc la ”cheating”. Da, așa arată literatura empirică, că dacă intimitatea e diluată până spre deloc, sunt mari șanse de înșelarea partenerului.
În cupluri, partenerii se plâng și sunt nemulțumiți sau frustrați, când nu aruncă cu ce le pică la îndemână?, de cum nu se înțeleg, nu comunică, nu ajung unul la altul. Pe bună dreptate, nu au de unde să știe, neavând modele (teoria învățării sociale). Părinții lor nu s-au înțeles nicicând, ci au coabitat cu suferințe gratuite și i-au crescut cu multă critică. Cei nenorocoși au avut parte de abuzuri sau de apă, paie și bătaie.
Unicul model pentru majoritatea a fost relația bazată pe critică și dominație. Pentru gânditori, dominația e atunci când cineva își exercită voința asupra altuia dând aproximativ o flegmă pe alegerea ori nevoia acestuia. Ea nu lasă loc unui compromis, fiind contra-productivă în relațiile spontane, libere între oameni (când nu există o ierarhie socială convenită de comun acord). Oricum, unde avem critică, avem dominație. Iar pe dos, lipsă de respect și devalorizare. Nici măcar nu au în mintea lor conceptul de valoare și demnitate personală. Pe o relație structurată pe atitudini de dominare vs. supunere nu poate fi cultivată intimitatea emoțională decât cu ajutorul Sfântului Duh, doctor în psihologie.
Deci primul pas e să manifești o atitudine simetrică sau egală, cum că partenerul îți e egal de la egal amical. Fără dominație (auzi tu, nație!). Aveți o relație simetrică, iar ea/el nu e cu nimic mai prejos sau tu mai presus din nu-ș ce stupid motiv. Eh, aici vă dați cap în cap cu stereotipurile culturale de gen, tendințele narcisice și cu bagajul emoțional. E mult de elaborat aici și las pentru altă dată. Dar ce poți reține e că nu merge fără atitudine non-critică, deoarece asta duce (foarte probabil) la încredere și siguranță emoțională.
Al doilea pas e să vă oferiți TIMP împreună și spațiu privat, bineînțeles. În acest spațiu-timp te exprimi… dar nu ca pe stadion sau în piață! Dezvălui despre experiența ta, despre cum te face să te simți cutare lucru sau eveniment, ce ți-ar plăcea sau ai nevoie, idei, planuri…
Oare poți observa ce se întâmplă pe interiorul tău? Oare te descurci să pui în legătură ce simți, ce gândești cu ceea ce se petrece în afara ta, în viața ta? Știu, mai repede te-ai băga în cușca unui tigru. La noi, pusul în cuvinte a trăirilor și nevoilor emoționale rămâne o poveste fantastică. E ca și cum înveți o limbă străină: limbajul intimității emoționale. Nu-i ușor pentru că depinde de condiționările din copilărie și adolescență alături de părinți și rude (in)competente emoțional. De aceea, când e grav, adică ai semne ce arată deficit sau inabilitate la cultivarea intimității, merge de minune o terapie psihologică. Sigur, cu cineva competent emoțional!
Și al treilea pas presupune să arăți partenerului (că doar nu noului tău obiect de cult: o jucărie plug-in hybrid?): grijă și atenție. Ești aproape de el, la bine și la rău, nu zice așa popa la cununie?! Reține că cei trei pași trebuie reluați sistematic. Nu doar o dată de Paște! Intimitatea se cultivă constant într-o relație, deoarece o relație de cuplu reprezintă un fel de investiție. Prin urmare, te îngrijești de ea, dar nu in extremis. N-o controlezi că dai în altele. Micșorezi, astfel, și riscul unor tentații la călcatul pe bec. Păi, vrei sau nu relație de cuplu? Dacă vrei, îți iei un angajament că doar te declari persoană serioasă. Sau nu?