Cheia fericirii nu stă în epifanii și transformări spirituale sau în vacanțe pe insule exotice. Astea sunt produse de consum. Adică ne fac să ne simțim minunat pe termen scurt. Oamenii tind să caute din nou și din nou astfel de experiențe, deoarece poartă cu ele anticipația. Însă pentru a fi cu adevărat fericiți pe termen lung, trebuie să ne îngrijim de trei mari nevoi fundamentale: conexiunea socială, autonomia și competența. Studenții la psihologie își amintesc, desigur, de doi psihologi, Edward Deci & Richard Ryan, și teoria determinării sinelui (din psihologia motivației). Acestea nu sunt mofturi, nu sunt „nice to have” precum să deții două mașini, una pentru călătorii lungi și o alta pentru oraș. Sunt nevoi psihologice ce alcătuiesc sentimentul fericirii, iar fără ele, viața ar fi ca o pizza fără mozarella: tristă și fără sens.
Conexiunea socială (cât mai reală, pe viu, precizare pentru prieteni digitali) este acel ingredient magic care ne face să ne simțim parte din ceva mai mare. Oamenii sunt ființe foarte sociale, așa că, oricât ne-am lăuda că suntem lupi singuratici, tot avem nevoie de cineva care să râdă la glumele noastre (chiar și cele proaste). Merge și un like dar rămâne atât de puțin! Unii dintre noi au nevoie de mai mulți, alții se mulțumesc cu foarte puțini. Pe acest continuum avem nevoi de conexiune cu intensități diferite. Trist este că nu prea mai știm să (ne) fim prieteni. Sunt și câțiva care s-au împrietenit cu ChatGpt dar fără să priceapă că e un software de limbaj și date. Nu e inteligent și nu e uman. O prietenie autentică înseamnă să ai pe cineva care te ascultă când te plângi că ai mâncat prea mult la cină, dar tot îți aduce un desert. Sau într-o relație de cuplu sănătoasă, unde nu doar că ai un partener de viață, dar și pe cineva care îți știe toate parolele la streaming și îți lasă ultima bucată de pizza. Chiar și interacțiunile de tip „Bună, vecine!” pot face diferența, pentru că poți fi la curent cu bârfele din bloc sau cartier. Unii dintre noi sunt judecători severi în privința bârfei. N-o tolerează fiind ceva câh! Sunt atinși, probabil, în emoția morală a purității (potrivit teoriei emoțiilor morale).
Autonomia, pe de altă parte, este dreptul divin de a decide dacă îți petreci sâmbăta dormind până la prânz sau citind filosofie la cafea. Sâmbăta, deoarece în restul săptămânii trebuie să muncești și să execuți ce decide boss-ul. Așa că mai ușor cu autonomia! Totuși, dacă nu găsim la job, căutăm autonomie în alte domenii și preocupări ca să avem sentimentul acela glorios. De aceea, merită să cultivi ”pasiuni și interese de timp liber”. Dar cine își permite timp liber? Ironic, da. Autonomia e atunci când realizezi că nu trebuie să dai explicații nimănui pentru alegerile tale. De exemplu, cineva care își urmează pasiunea pentru pictură, chiar dacă tablourile sale seamănă cu niște experimente necontrolate cu acuarele, va fi infinit mai fericit decât cineva care merge la un job detestat (se cheamă ”scârbici”) doar pentru că „așa trebuie”. Sau călătorul solo, care se rătăcește într-o țară străină, dar trăiește aventura vieții lui, pentru că ce poate fi mai frumos decât să-ți găsești drumul înapoi la hotel fără Google Maps? Bine, sunt și unii care ar comenta că e frumos să ai istețofonul încărcat, să fie într-o zonă cu semnal și să găsești drumul urmărind Google Maps sau Mapy (so boring!).
Competența este nevoia de a simți că suntem buni la ceva, că progresăm și că avem un impact. În lumea de azi sunt multe ocupații și domenii în care putem fi tot mai buni. Că nu sunt ele remunerate și apreciate public e altă poveste. Nimănui nu-i place să se simtă complet depășit de situație, așa că ne străduim constant să învățăm și să ne îmbunătățim abilitățile. Poate îți amintești de conceptul de flux, acea stare de concentrare într-o sarcină în care aproape că sinele dispare. De exemplu, momentul acela de triumf când reușești să montezi o piesă de mobilier fără să-ți rămână șuruburi în plus sau când gătești o rețetă complicată fără să dai foc bucătăriei. Toate acestea îți dau un sentiment de competență. Și să nu uităm satisfacția supremă a gamerului care în sfârșit trece de nivelul imposibil al jocului sau a șahistului care, după o serie de nereușite, reușește să surprindă cu o mutare genială.
Adevărata fericire poate apărea atunci când aceste trei nevoi sunt armonios integrate în viața noastră. Dacă ai oameni dragi alături, libertatea să-ți urmezi propriile vise și sentimentul că devii mai bun în ceea ce faci, ai găsit rețeta fericirii.