Acum opt ani (ce mult a trecut!) am scris un articol pe această temă. L-am scris luându-mă după un textbook de psihologie. El a luat-o înainte și eu după el (glumiță). Așa am aflat răspunsul care consta din două liste cu enunțuri pe care le-am adaptat în baza propriei experiențe de lucru. Ele, listele, te vor ajuta să nimerești un terapeut potrivit pentru tine sau să te ferești de unul nepotrivit (pp. 664-665 din textbook-ul meu preferat: “Psychology. From Inquiry To Understanding”, third edition).
Potrivit textbook-ului de mai sus, dacă raspunzi cu DA la una sau mai multe din aceste enunțuri, ar fi mai sănătos să renunti la acel terapeut. O psihoterapie, anapoda instrumentată, poate face mult rău.
- Terapeutul meu devine furios sau defensiv cand îl provoc.
- Terapeutul meu folosește aceeași “rețetă” de tehnici și teorie la orice problemă.
- Terapeutul face “small talk” o bună parte din sedință. Glumește adesea sau/și îmi oferă sfaturi.
- Terapeutului meu pare confuz vizavi de asteptările pe care le are de la mine referitor la terapie. Iar discuțiile noastre sunt lipsite de direcție și focalizare. De obicei mă ventilez dar nu simt că învăț sau nu ajung la acele semnificații ce-mi pot face viața mai bună decât este în prezent.
- Terapeutul evită să discutăm deschis despre dovezile știintifice ce stau la baza intervențiilor sale.
- Nu mi se pare că am delimitări clare în relația mea cu terapeutul (terapeuta). Spre exemplu, terapeutul povestește despre viața sa personală și, uneori, îmi cere sau îmi face favoruri.
- Terapeutul mă sfătuiește, vine cu soluții, insistă și mă persuadează să mă schimb și să-mi rezolv problemele.
- Terapeutul meu mă întrerupe, ține discursuri și nu-mi pare sensibil la experiențele mele.
Acum urmează o altă listă în cheie inversă. Dacă vei răspunde cu DA la cele mai multe dintre următoarele afirmatii, atunci terapeutul ar putea fi potrivit pentru a-ti oferi ajutorul psihologic de care ai nevoie.
- Pot vorbi liber si deschis cu terapeutul meu.
- Ascultă și este atent la ceea ce exprim si îmi înțelege sentimentele.
- Terapeutul meu este cald, onest și direct, iar feedback-ul său îmi este folositor. Adică nu-l percep manipulativ sau abuziv prin apelul la autoritatea sa.
- Terapeutul îmi explică ce anume urmează sa lucreze cu mine și de ce. Îmi poate oferi o justificare rațională. Manifestă transparență vizavi de un eventual diagnostic (dacă e necesar), plan de tratament, calificările ori training-ul și experiența sa profesională.
- Terapeutul mă încurajează să mă confrunt cu provocările/dificultățile vieții si să-mi rezolv problemele.
- Terapeutul lucrează cu intervenții susținute de dovezi oferite de studii riguroase și sistematice și îmi poate oferi temeiuri raționale pro și contra vizavi de alte abordări.
- Terapeutul urmărește progresul meu și e dispus să modifice planul dacă intervențiile nu duc la rezultate.
Psihoterapeutul nu-i semizeu, nu-i sfânt și nu are nimic în plus față de tine (persoana care îi cere ajutorul psihologic). Este un om de rând (mă rog, câțiva sunt relativ bogați) ca noi toți, dar pregătit (discutabil!) în această profesie nu doar din punct de vedere tehnic, ci și sufletesc.
După mintea mea, oricare psihoterapeut ar trebui să reprezinte un fotomodel de rol. Simți presiunea dacă chiar ești de meserie? Să fie un model (sau fotomodel?) de sănătate psihologică și fizică, orientat pozitiv către oameni dar fără să însemne perfecțiune sau că pretinde perfecțiune. Se ia pe sine însuși ca perfectibil și se acceptă pe sine așa cum se află. Și că se iubește zi de zi, clipă de clipă, fără a uita să facă spectacol și să apară frumos frizat sau coafat pe copertele propriilor cărți sau bloguri. Desigur, se cheamă iubire autentică… de sine.
Cu scopul de a îndepărta din mintea ta orice fantasmă vizavi de vreun oarecare psihoterapeut, uite o metaforă preluată nu mai știu de unde. S-ar putea să fie Steven Hayes, părintele terapiei prin acceptare și angajament, un ins interesant și, cu siguranță, neurodivergent.
Terapeutul are propriul său munte de urcat. Tu, clientul, pe al tău. Diferența dintre voi vine din perspectivă. Terapeutul, cocoțat undeva pe muntele său, poate vedea mai limpede muntele pe care tu încerci să-l urci. Sigur că și tu ai putea să vezi muntele pe care stă dumnealui cocoțat. Doar că, momentan, ești preocupat(ă) și concentrat pe propriile dificultăți cu urcușul.