Relația dintre doi sau mai mulți indivizi înseamnă comunicare. Iar comunicarea înseamnă limbaj. Cu cât limbajul e mai sofisticat, cu atât relația poate fi mai… ? Mai superficială? Mai limitată? Exact invers. Mai bogată, deoarece utilizând limbajul ne putem descrie și ne putem exprima pe noi înșine în feluri nuanțate. Mai mult din tine devine mai mult din mine și invers. Însă, dacă tu îmi oferi puțin și trunchiat din tine, eu rămân să fiu mai mult din mine. Nu mă îmbogățesc și nici tu. Rămânem săraci și frustrați.
Totuși, ne putem simți bogați, chiar fără posesiuni materiale, având relații sociale împlinitoare. E un fapt binecunoscut și nu doar o afirmație. Rețeaua socială e un predictor pentru fericire. Dar cum? Ca să avem împlinire din relațiile cu ceilalți, ar fi de preferat să… ? Comunicăm bine. Cât de bine poți comunica via feisbuc sau uațap?
Am auzit și aud (încă) de sute și sute de cursuri și ateliere pe comunicare. Știu și profesori care predau comunicare eficientă. Nu prin, probabil, exemplul personal. Nu văd schimbări. Asta-i bine pentru tinerii psihologi, întrucât au loc să prospere, cu o condiție de bază. Să poată renunța la celular când se întâlnesc la o discuție.
De ceva vreme, psihologii lucrează la problema adicției la tehnologie. Poate că nu e o adicție în toată splendoarea, dacă avem în minte criteriile unui diagnostic clinic, dar impactul psihologic a fost deja și continuă să fie evaluat. Mai multe studii experimentale au pus în evidență cum tehnologia digitală (mai exact, celularul inteligent) ne fură resurse cognitive, de unde ioc atenție sau, mai bine, lumină din moment ce n-avem baterie, iar asta ne poate afecta luarea deciziei, calitatea somnului și eficiența în muncă. Spre exemplu, experimentele, derulate la The University of Texas at Austin și publicate în luna aprilie a acestui an, ne arată cum capacitatea cognitivă e redusă semnificativ când smartul e la îndemână. Chiar și când oamenii erau atenți în mod susținut, inhibându-și tentația de a-și verifica celularele, simpla prezență a jucăriilor le micșora resursele cognitive. Iar aceste costuri erau mai mari pentru aceia mai dependenți de jucării (măsurate anterior cu un self-report). Nici măcar n-a contat dacă telefoanele erau on or off, cu fața în sus ori cu fața în jos pe un birou. În acord cu ipoteza ”brain-drain”, abilitatea unei persoane de a-și focaliza atenția și realiza sarcini e redusă, deoarece o parte din creier lucrează la decizia ”utilizez sau nu?”. În alte cuvinte, atunci când smartul e în apropiere, creierul tău are în permanență o problemă de rezolvat, ceea ce consumă din resurse, de unde și atenția incomplet focalizată și ușor de distras.
O bună comunicare are mult de-a face cu abilitatea atenției și memoriei de lucru. Înseamnă și o rezistență la distrageri în timp ce oferi atenție partenerului și experienței tale din prezent. Acesta e primul pas sau, mai bine zis, fundația. Pe ea, pe abilitatea atenției, e construită clădirea bunei comunicări. Problema e că atenția a devenit o pasăre rară. Și ce poate face ea, pasărea, creierului tău? De fapt, ce nu mai poate, dată fiind legătura ombilicală cu celularul inteligent.
Feisbucul (și altele de gen) țintesc direct la sistemul dopaminei și serotoninei din creier, pe care-l răsplătește cu infuzii plăcute ori de câte ori cauți și primești ”atențiile” digitale din partea prietenilor digitali. Iar asta te motivează să continui și îți perpetuează comportamentul de conexiune cu rețeaua socială online. Pe scurt, te leagă și te ține legat. Îmi veni în minte imaginea unui câine legat la cotețul său. (Cât mă privește, am șters contul FB definitiv și irevocabil. Prietenii, cunoscuții, colaboratorii și clienții mă caută și îi caut în continuare. Lumea nu a devenit mai mică. Sâc!)
Mai trebuie să știi că atunci când surfezi netul, mai ales de pe celular, scrolling-ul după noutăți/informație poate deveni (și este) adictiv. Rutina scrolling-ului de pagini web sau postări pe feisbuc îți angajează același sistem al dopaminei din creier. Atenția îți devine alertă și te mobilizezi, fiindcă ți-a fost creată expectanța recompensei, iar asta se simte bine. Uite, parcă îți transmite creierul, în curând vei descoperi marea șansă, super-informația, super-oferta, marea oportunitate și, de ce nu, dacă te afli pe un site de dating, dragostea visurilor tale. Ești amăgit cu morcovul din fața ta. E ca la păcănele, când jucătorul vede că era la un pas de a câștiga premiul (de fapt, e la zeci de milioane de pași mai departe). Feisbucul și unele site-uri de dating știu să facă asta. Să creeze mediul potrivit pentru scrolling. So, you are hooked!
Tehnologia digitală e doar o parte din problema comunicării. O alta e ministerul dialogului social. Glumesc. O altă parte ține de exercițiul abilităților sociale. Nu, măi, nu în sensul cultural neaoș, adică să te descurci de una, de alta și să mergi ”la combinații” ca să obții potolul. Ci în felul asumării responsabilității pentru contribuția ta la o relație socială sau intimă. Iar contribuția înseamnă abilități sociale care pot fi cultivate. Și nu știu de ce mă încearcă scepticismul vizavi de acele cursuri derulate cu actori pe această topică. Actorii nu au pregătire psihologică. Dar mai multe, de exemplu, un curs de social skills chiar aici pe blog?!