Există oameni care se tem să greșească mai ceva ca de dracu. Se tem că ar putea fi greșit ceea ce fac, ceea ce spun, ba chiar și ceea ce simt. Iar dacă au greșit, atunci se simt vinovați până la anularea de sine!
Cum să fie greșită emoția? Mai extins, cum ar putea fi greșită experiența psihologică trăită de tine? Ah, da, știu cum. Ar fi trebuit să simți altceva? Ceea ce simți nu e conform cu ceea ce vor alții semnificativi să simți?
Prin interacțiunile sociale încă de mic, din familie și școală, fiecare învață că greșeala e penalizată. Mucles că spui prostii. Când ai comis-o, ai fost poate luat în râs, discreditat, minimalizat și, piesa de rezistență, ai fost criticat și moralizat de acei oameni semnificativi emoțional pentru tine. Nu ne e permisă prostia, greșeala, îndrăzneala și riscul de eroare. Ne înfiorăm, ne rușinăm, ne jenăm și credem că părem ridicoli, nătângi, nerozi, atunci când comitem greșeli. Și e de precizat, neștiința e la rândul ei o greșeală. Cine declară sincer ”nu știu” a sfeclit-o! Parcă aud comentarii precum ”Câtă ignoranță frumosule! Atunci de ce te afli aici?!” Dar n-aud pentru că mai nimeni nu-și declară ne-știința, nici măcar când se împiedică de ea. Ne ferim cât putem de sancțiunea socială și ținem strâns cu dinții de o imagine pozitivă în ochii tuturor.
Câtă inițiativă îți mai rămâne? Ce curaj să manifești când ți-ai luat-o de fiecare dată? Ce poți crede despre propria-ți persoană când știi, în cazul bun, de mustrări, dezaprobări, iar în cazul rău, de critici și amenințări?
Probabil la români contează enorm să dai bine, asta însemnând ”extraordinar”, în ochii lumii. Ei speră să fericească părintele și, mai târziu, vreo autoritate cu note narcisice sau psihopate cuprinsă de lehamite sau sictir față de minionii de sub scară. Nu prin fapte, ci prin haina care nu face pe om, zice vorba, dar ce bine-i șade! Și omul atribuie rapid calități pozitive celui cu haină bună. De unde și păcăleala ce și-o trage după.
Condiționarea e puternică și începe din etapa preșcolară. Prin sancțiune descoperi că e mai sigur să rămâi în banca ta, mut și neinteresant, dacă s-ar putea. Dar nu se poate, căci te vei trezi în situația teatrală de a face dovada extraordinarelor tale calități și aptitudini, de a-ți dovezi măiestria în te miri ce. Așa se petrece cu mulți copii. Ei recită o strofă, cântă un refren, valsează doi pași, se dau pe tobogan și huța-huța, dar toate sunt cu scopul impresionării părinților și altor copii. Parcă ar întreba de fiecare dată: ”Arăt bine? Sunt bună de o super-poză?” Accentul e pus pe performanță, pe rezultatele de la final, pe să dai bine și nu pe procesul învățării indiferent de rezultate. Ideea la care rezistă mulți părinți, dar și educatori, învățători și consilieri, e că plozii lor manifestă diferențe individuale în calități, aptitudini și abilități. Iar comparațiile și categorizările sunt dureroase, dragi părinți și învățători. Cu puțină grijă și atenție ar putea fi evitate sau măcar date la un volum minim. În schimb, ați putea accentua calitățile și aptitudinile sau potențialul fiecăruia. Insistați atât de mult pe evitarea greșelilor și pe perfomanțele neapărat mai bune. Asta e o educație bolnăvicioasă.
Revenind, emoțiile fricii și vinovăției nu sunt nici bune, nici rele. O ba da, sunt rele căci afectează imaginea de sine. Dar dincolo de o imagine, ce faci tu impulsionat de ele contează… De ce? Implică niște costuri. Spre exemplu, șefa ta îți reproșează orice mărunțiș. Ce vei deprinde din asta? Că orice ai face, greșești. Începi să te îndoiești de tine. Oare am un defect? Sunt o neroadă incompetentă? Din anxietate, te aștepți la mustrări, vei face erori, deși te străduiești tot mai tare. Astfel te poți epuiza. Iar la un moment dat te vei deprima. Pare că nimic nu poți face bine. E momentul să consulți un psiholog bun. Sunt suficienți care nu vor crede că o proiectezi pe maică-ta în șefa ta. Și, în consecință, problema să-ți fie transferată la relația cu maică-ta.
Astăzi, o psihoterapie modernă, bazată pe știință, nu mai e orientată pe amintirile din copilărie. Terapeutul te va asista ca să înțelegi situația particulară, mai exact, ce te ține prins în ea, ca beneficii psihologice și sociale, și să adopți un stil de coping activ. Ești la exorcizare, nu mai merge doar cu spovedania. Îți asiguri astfel mari șanse să scapi de dracul de sub piele. Doamne ajută!