Spiritualitate înseamnă să poți trăi evlavia ori venerația; acea emoție care ne aduce în contact cu micimea uitată și ne amintește de fragilitatea și vremelnicia vieții. Ne apropie de evenimentul morții, acel moment în care viața continuă fără noi.
Evlavia vine din conștientizarea micimii tale puternic contrastantă cu imensitatea cosmică îngăduitoare cu existența ta atât de efemeră. Probabil din acest motiv, clădirea prostiei neamului e concepută ca un mastodont (alături de un altul în care slujesc aleșii neamului propriile interese?). Ca preacuviosul, o vietate cât o furnică, să-și realizeze propria micime în timp ce se simte strivit de imensitatea spațiului impregnat cu duhul sfânt. Omul spiritual are sensibilitatea necesară trăirii evlaviei. Asemenea clădiri somptuoase stimulează evlavia. Ne așteptăm să funcționeze ca un antidot la vanitate. Să micșoreze balonul eului. Mi-e că vine nițel pe dos. Cum e să privești la ”orătănii” dintr-un ”autobuz” 4×4? Dar din mersul bicicletei? În care caz te simți mai presus? Sigur, dacă faci parte din echipa de slujitori. Prostimea n-are decât să-și realizeze micimea.
Nu merg în biserici, în moschei sau în vreun templu. Mulți oameni devin evlavioși în aceste locuri. Sunt asociate puternic cu experiența evlaviei prin prisma credințelor religioase. Pentru alții, e doar o mascaradă, un carnaval monden unde își fac apariția publică.
Am ales natura ca templu și mă încântă orice colțișor de natură. Nu cred c-aș putea trăi într-un oraș fără copaci, fără iarbă, fără verde. Nu-mi pot opri gândul că orice clădire ”sfântă” putea fi o policlinică, o școală, o grădiniță sau o cantină socială, un adăpost pentru cei rămași pe străzi sau un măcar un locșor cu verdeață (și zarzavat). Un loc, unde toți acei slujitori în sutane negre, în loc să-și irosească timpul slujind o ființă imaginară, ar putea îngriji bătrâni, copii singuri, săraci și alți oameni necăjiți. Am toată aprecierea pentru aceia dintre ei care fac asta regulat, lăsând slujirea deoparte. Îmi plac acei oameni, care indiferent de religiozitatea ori misticismul lor, se dedică oamenilor și nu zeilor. La fel cum, pe de altă parte, nu-mi plac aceia, atei sau teiști, agnostici sau mistici, cărora le pasă prea puțin de oameni și de alte viețuitoare, fiind preocupați cu propriile credințe.
Mă interesează ceremoniile religioase atunci când am poftă de comedie. Judec ca degradant pentru această nație ca peste două sute de mii de concetățeni să se calce în picioare ca să atingă o grămadă de oase. Ei merg acolo cu speranța de mai bine. Sigur, dacă insistă suficient, în fiecare an, realmente, trăiesc mai bine, după cum putem observa.
Primarul Pandele (un intelectual remarcabil!) închiriază o sută de autobuze ca șapte mii de credincioși din arealul dumnealui să ajungă cu bine la grămada de oase. Interesul dânsului e evident și n-are de-a face cu niște ciolane gălbejite. El își asigură ”domnia” exploatând prostia. În timp ce unii merg să pupe oasele alții ies ca șobolanii din casele inundate. Într-o țară cu oameni normali la scăfârlie, dacă ești un individ cu resurse, nu-i cheltui pe unii dornici de pupat oase, ci îi trimiți acolo unde alți concetățeni au rămas în stradă, fără apă și hrană.
Numai că țara asta nu mai are demult un popor cu oameni normali. Observ cum acel IQ pe populație de 92 (94 din altă sursă), intelect de limită, transpare magic din istoricul deciziilor și acțiunile conducătorilor noștri. Ai și tu în dotare o mașină marca Ford? Oricum, îți amintesc cuvintele tăticului Henry Ford care aprecia gânditul ca fiind cel mai dificil lucru cu putință și, tocmai, de aceea puțini se încumetă la el.
De ce să ne mai mire când aproape an de an sunt inundații? De obicei, în aceleași locuri. Diguri n-au fost construite, dar există parcuri, alei, statui și primării frumoase, ba chiar centre spa.
De ce să ne mire că se încropește rapid și pe genunchi un ”test” cu care să fie examinați directorii din școli într-o lună de zile? A fost un test-pilot? Ce măsoară el? Efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă? Ce analiză statistică i-a fost aplicată? Și tu anunți oamenii cu o lună înainte de un concurs important în viețile lor profesionale? Pare un semn de profund respect și încredere deplină în pregătirea lor profesională, dar și în reziliența lor.
De ce să ne mire că partidele au programe electorale extraordinar de amănunțite? Dacă vrei o doză de mândrie, poți lectura un program electoral, în cel mai bun caz, un fel de referat studențesc umplut cu lucruri extraordinare spre disperarea oricărui ins inteligent. Conțin o puzderie de probleme urgente și soluții din neant oferite. Indubitabil, ele sunt presărate cu analize cost-beneficii și SWOT, dar și scopuri SMART și bazate pe sondarea inconștientului colectiv și mersul astrelor, deoarece e mai direct decât să chestionezi opiniile cetățenilor vizavi de binele comunității din care fac parte.
Înțelepciunea populară ne spune că din greșeli oamenii învață. Bine, învață cei inteligenți, pentru că restul știe să-și scoată ochii din prostie. Apoi, chiorii ne îndrumă pașii…
Prostia noastră a ieșit demult din limitele inteligenței. Cum comenta remarcabil băiatul acela cu viteza luminii? ”Diferența dintre stupizenie și geniu e că geniul are limitele sale”. Cunoașterea dobândită prin școli și reflecția asupra experiențelor de viață rafinează inteligența pentru acela preocupat cu ele (în afara școlii). (Apoi, desigur, pleacă din țară). Adică, ne putem aștepta la asta sau ar fi simpatic să se întâmple așa și nu invers. Ca alții să ne afunde în prostie în numele școlii și să promoveze prostia în funcții cheie. (cheie la ”comisioane”, influență și alte matrapazlâcuri). Impostura e demult o realitate socială. Să te pui contra ei e ca si cum te cerți cu părintele… Arsenie Boca.
Ai zice că România e un fel de torționar care ne vrea proști grămadă (că doar grămada merge să se închine la oase) și care obține o plăcere perversă din a ne chinui zilnic. (Îi chinuie și pe alții, dacă îți amintești de niște unii doctori din afara țării care nu se pot angaja la Măgurele fiindcă n-au diplomă de bac!).
Dacă n-ar fi așa printr-o minune care întârzie, într-un scenariu contra-factual, atunci putem observa cum societatea prosperă, iar cetățenii ei sunt mai fericiți, per ansamblu, fără să se încreadă în magia unor ciolane putrezite. Vom locui în orașe curate, puțin poluate, cu îngrozitor de multe spații verzi (necălcate de mașini), cu copii care abia așteaptă să se revină la școală din plictisitoarele vacanțe, studenți care se înghesuie în amfiteatre la cursuri ținute de profesori fascinați și competenți în domeniile lor, medici care își vizitează pacienții și invers fără să aștepte pe holuri zeci de minute și oameni care găsesc că serviciul e aproape joacă. Visez frumos? Vrei și tu? Dacă da, ce poți face?