Câți profesioniști în sănătatea mintală nu cred că un adult (așa ca tine sau ca mine) poartă povara unei copilării tumultuoase? Și nu doar profesioniști, ci și oameni educați, care au tras cu urechea la perorațiilor profesioniștilor și se întreabă, în momente de ananghie, dacă nu cumva istoria copilăriei le modelează în prezent viețile (prin unele cercuri sunt numite ”scenarii de viață”). Un om cumsecade, așa ca tine, se consultă cu psihologul/psihologa și ajunge să creadă că a fost abuzat sau neglijat afectiv, ceea ce e suficient ca, în prezent, să aibă o relație dificilă sau un job nesatisfăcător. Nu-i mai rămâne decât să parcurgă un șir lung de ședințe de terapie ca să înțeleagă cauzele din istoria copilăriei, căci numai așa va avea viața dorită.
Creșterea într-o familie săracă ori instabilă e asociată cu efecte negative în abilitatea luării deciziei și alte funcții cognitive. Sunt mulți care cred că are un impact emoțional negativ în formarea relațiilor romantice sau cu colegii și persoanele cu autoritate. Eroarea acestora constă în neglijarea pe de-o parte a reformării neurale uriașe, din etapa copilăriei până la etapa adultă, și pe de alta, a unei proprietăți fundamentale a creierului uman. Da, neuro-plasticitatea dependentă de experiențele de viață. Ca amprenta copilăriei să afecteze personalitatea și traiul zilnic al unui adult, atunci abuzul trebuie să fi fost pe termen lung și sistematic. Nu orice scatoalce, injurii și momente de răceală afectivă reprezintă traume! Copiii sunt mult mai rezilienți comparativ cu ceea ce își închipuie unii părinți (mai anxioși?) sau unii specialiști care își amintesc mai degrabă cum arată cărțile de joc decât cărțile documentate științific. Dar asta nu înseamnă că ele trebuie practicate și în continuare. Pentru o minte (ne)evoluată psihologic, ”educația cu nuiaua” la școală/acasă nu mai este o opțiune.
Oamenii crescuți in medii stresante (de ex: ostilitate între părinți, schimbarea profesiei sau incertitudinea jobului) iau decizii sub-optime, adică optează pentru gratificațiile imediate și renunță la gratificațiile ce pot fi obținute mai târziu (decizia optimă). Dacă ne gândim puțin, e o soluție adaptivă pentru cine trăiește în medii instabile. Viitorul e opțiunea îndepărtată și abstractă, în timp ce recompensa imediată și concretă te ajută să supraviețuiești acum. Când percepem amenințarea la acest nivel, recompensa din viitor dispare în neant și înșfaci imediat tot ce se poate. Asta se cheamă inteligență adaptivă. Nu cumva asta se vede și în flexibilitatea mintală?
Flexibilitatea mintală înseamnă să abordezi situațiile. adaptându-ți conduita astfel încât să poți obține cele mai bune rezultate.
Ba da, se vede, conform unui articol publicat în Journal of Personality and Social Psychology(oct, 2015). Autorii au testat adulți proveniți din medii cu venituri mici sau mari, care au crescut în medii aspre sau instabile. Testările au fost realizate pe două sarcini de funcționare executivă: inhibiția și flexibilitatea (inhibition/shifting). Adulții care au experimentat medii instabile în copilărie s-au descurcat mai slab decât adulții din medii stabile la inhibarea impulsului, dar s-au descurcat mai bine la flexibilitate. Diferențele individuale dintre adulți conectate la experiențele copilăriei se manifestă în condițiile incertitudinii din viața adultului.
Procesul mental al inhibiției permite oamenilor să urmărească scopuri și să-și susțină volitiv efortul (metaforic, să se abțină de la bezeaua din fața ochilor ca să obțină două mai târziu) Iar asta e o trăsătură ce contribuie la succesul personal. Dar abilitatea flexibilității e asociată cu abilitatea supraordonată, importantă în viață, și anume, creativitatea.
Important de reținut e că un mediu instabil/imprevizibil în copilărie nu are efect negativ universal asupra funcționarii mintale. Ba chiar, amplifică performanța cognitivă în fața incertitudinii. Cercetarea sugerează că adulții care au crescut în medii stresante se descurcă mai bine decât aceia proveniți din medii stabile cu sarcini ce presupun incertitudine. Ce poate fi mai adaptiv în țara noastră, unde planificarea din timp (și în spațiu) e din mers ori? Unde oamenii reacționează și nu răspund (pro-activ), deoarece mai nimeni nu gândește anticipativ? Mă scutur de râs când aud îndemnul ”să fim proactivi!”. O atitudine proactivă vine în baza unui efort, în prealabil, de gândire anticipativă a problemelor.
Așadar, noi, cetățenii acestei țări, educați cu nuiaua, ne descurcăm bine cu lucrul în medii instabile. Sigur, că se poate mai bine, cu mai puțin stres, fără pripă și agitație, e o altă poveste, poate, chiar un pic fericită.
In final, ce poți reține e că experiența copilăriei, oricât de dificilă a fost, nu ne determină viața de adult. (cât despre personalitate, știm că impactul semnificativ îl are mediul exterior familiei – influențele din grupul de egali). Istoria copilăriei are o influență, desigur, numai că influențele trecute pot fi atuuri sau nu în funcție de contextele de viață din prezent.