Oamenii devin furiosi si dezamagiti, pentru ca au pretentii unii de la ceilalti. Pretentiile sunt asteptari impuse – obligatii “asezate” pe umerii celuilalt. Crezi ca celalalt este obligat sa-ti raspunda unei nevoi pe care o ai raport cu el. “Este dreptul meu si obligatia ta” reprezinta o credinta fundamentala pe care o persoana o intruchipeaza in raport cu un altul. Consecinta? Va lupta pentru dreptul ei si te va sanctiona pentru ne-respectarea obligatiei sau te va aprecia pozitiv pentru respectarea ei. Cu alte cuvinte, fiecare persoana este mai mult sau mai putin, iar asta depinde de gradul de empatie si altruism care pot permite psihologic o pozitie alterocentrica, centrul in relatia cu un altul, care este obligat “in mod natural” sa graviteze in jurul centrului la fel cum pamantul graviteaza in jurul soarelui.
El nu te suna si tu te superi. Ea nu-ti scrie si te intristezi. El nu apare la intalnire si te simti dezamagita. O persoana X nu face cutare lucru pe care tu te astepti sa-l faca de la sine inteles si in mod obligatoriu. Prin urmare, te simti dezamagita, ne-respectata, respinsa, furioasa, tradata ori cine stie cum in functie de particularitatile situatiei. Consecinta este reactia emotionala raportata la un altul, devenit, in mod eronat, cauza emotiei (vinovatul!) pe care tu o traiesti. Da-mi voie sa-ti dezvalui eroarea pe care tu o faci ca urmare a unei atribuiri incorecte a cauzei (vezi teoria atribuirii, psihologie sociala). Asadar, cine experimenteaza emotia? Tu. Cine genereaza reactia emotionala? Tu, dar nu tu, la nivelul eului constient. In corpul tau se petrec o serie de modificari fiziologice insotite de evaluari cognitive mai mult ori mai putin vizibile la nivel comportamental. Unde se petrec aceste modificari fiziologice si evaluari? In interiorul corpului si creierului tau. Drept urmare, responsabila de experienta emotionala esti Tu si nu, cealalta persoana, care la randul ei, este responsabila de actiunea ei (de ex, ca nu o sosit la intalnire).
Eroarea cognitiva din evaluarea ta (pe nivel subconstient) consta in asteptarea impusa celeilalte persoane; o asteptare asociata unei nevoi psihologice a carei satisfacere depinde de un altul. Acesta-I premiza din rationamentul tau sau credinta pe baza careia interactionezi cu un altul. Dintr-o perspectiva umanist-existentiala aceasta credinta este eronata. Pe ce baza etica, “dreptul” tau devine “obligatia” celuilalt? O intrebare care se adreseaza eului tau adult de persoana imersata in “oceanul” cultural din vremurile moderne si nu din antichitate cand sclavagismul reprezenta firescul social de tip imperialist.
Din moment ce tu, un adult, nu ai incheiat o intelegere (uneori, un contract legal) cu o alta persoana, nu ai nicio baza etica sau normativa prin care sa presupui ca dreptul tau devine in vreun fel obligatia altuia. Este irationala, fara legitimitate, supararea, dezamagirea ori furia ta! Drepturile si obligatiile sunt presupozitii in capul tau fara o baza legitima si rationala, intrucat nu au fost facute explicite, nici macar verbal, in termeni contractuali. De exemplu, daca tu te astepti sa-ti scrie un email in fiecare zi, fiind plecat in Anglia ca medic, iar el nu-ti scrie, atunci tristetea ta este ne-justificata, daca in prealabil nu ati stabilit impreuna acest lucru. El nu are nicio vina morala, dar daca tu consideri in mod eronat (cf. atribuirii sociale) ca el e cauza tristetii tale, probabil ii vei reprosa. Situatie, in care, daca dispune un nivel inalt de nevrotism, se va simti culpabil. In cazul in care ati stabilit impreuna sa va scrieti cel putin o data pe zi si nu se intampla asta, el are o vina morala, iar tristetea ta are o justificare legitima. Situatie, in care vei re-negocia termenii contractuali in privinta acestui aspect (comunicare prin email) al relatiei voastre.
Astfel de intelegeri bine articulate si negociate (folosind cuvintele) nu pot fi stabilite decat intre doi adulti. Cu copiii este o alta poveste. Se poate intampla (cred ca adesea) ca un adult (doar in buletin) sa functioneze in registrul emotional infantil – te poti astepta la obligatia de a te conforma asteptarilor sale sau de a-I raspunde nevoilor sale care depind de tine la fel cum copilul se asteapta ca parintele sa-I implineasca nevoile. Acesti adulti (in buletin) urmeaza sa creasca. Unii dintre acestia au nevoie de asistenta de specialitate. Ceilalti vor creste, ca firele de iarba dupa ploaie, ca urmare unor circumstante de viata favorabile.
Este un miracol (sunt putin dramatic), este un bonus pentru tine, cand cineva raspunde asteptarilor tale. El sau ea nu are nicio obligatie in acest sens, cand nu exista un contract intre voi doi. Raspunsul ei in raport cu nevoia (si asteptarea) ta vine din libertatea ei, motivata fiind, poate, de emotii precum grija, iubire, compasiune pe o baza biologica a altruismului mutual. Te poti bucura pentru norocul ce-a dat peste tine. Pe aceeasi baza a altruismului reciproc, la randul tau si la un moment dat, pentru ca asa simti ca-ti vine natural, vei raspunde unei nevoi pe care fie o sesizezi, fie iti e comunicata de cealalta persoana.
Banuiesc ca unele persoane vor considera ca sunt un tip cerebral si ca in realitate lucrurile sunt complicate intre oameni. Dar, pe aceste persoane le intreb si eu cu inocenta: De ce e mai bine sa fii coplesit de experiente emotionale, uneori atat de profund incat sa-ti dezechilibreze viata, in loc sa-ti ghidezi experientele emotionale, macar sa te straduiesti in acest sens? De ce sa fii trista si sa continui sa fii trista, invocand motive prin care sa fii trista si, mai mult, sa te consideri in-dreptatita in reactia ta emotionala de care (dumnezeule!) responsabil este celalalt? Nu ti se pare o suferinta inutila?
Este adevarat ca in interactiunile noastre zilnice, indeosebi cu persoane investite afectiv, nu stabilim permanent intelegeri. Insa, asta nu ne scuteste de o examinare rationala a propriilor experiente psihologice. Si, te-ai prins, care-I beneficiul? Elimini din viata ta momente sau perioade de suferinta inutila si viata ta psihologica, cel putin, daca nu chiar si cea sociala, poate deveni mai placuta. Daca m-ai urmarit cu atentie, banuiesc ca ai inteles, ca nu-s necesare nu-s ce trucuri psihologice de mare rafinament artistic. Sunt necesare un strop de efort cognitiv si o constiinta interogativa raportate la sine in relatiile cu ceilalti. Iar restul vine de la… sine, nu de la vreun parinte din ceruri sau din apropiere.