”Cât de liber(ă) te simți?”, te întreb și poți răspunde cu o estimare pe o scală de la zero, deloc liberă, la zece, complet liberă. De curând, în grupul AS am formulat întrebarea ca o provocare la reflecție pe tema libertății .
Libertatea e cel mai de preț bun al oamenilor. Pentru toți oamenii? Chiar toți? Nu cred, deoarece există și oameni care preferă lanțul. Ei preferă să stea în lanțul simbolic precum câinele din fabula lui La Fontaine. Ce îi ține în lanț? Faptul că sunt hrăniți de altcineva. Ei nu sunt nevoiți să muncească și să-și câștige astfel răsplata. E ilustrativ cazul recent de la Căcâna despre care, poate, ai auzit. E limpede că lătratul e o treabă mult mai simplă decât procuratul hranei.
Libertatea vine împreună, de fiecare dată, cu micii și berea, pardon, cu responsabilitatea. Iar asta e o treabă mare și dificilă care, ca orice treabă mare, displace profund unora dintre noi. Adică, e pentru oameni mari, nu pentru copii cu CI.
Micuțul cu CI nu e capabil să înțeleagă libertatea. Asta se întâmplă, deoarece atunci când și-a exprimat libertatea nimeni nu l-a încurajat să-și asume responsabilitatea ei. Ba chiar, pe dos, altul și-a asumat responsabilitatea în locul lui. Treaba începe în familie, dar e continuată în școală, unde părintele nu știe să dozeze libertățile oferite puiului drag și să potrivească sancțiunile ori încurajările și privilegiile cu gravitatea faptei. Dacă aș face un curs de parenting, aș insista obsesional pe dozajul potrivit prin exersarea pe situații de relaționare părinte-copil.
Plecând de la propriile observații cred că această problemă e generalizată și devine tot mai gravă în familiile și școlile neaoșe. Pe scurt, acești adulți, în roluri de părinți și profesori, nu știu să facă disciplină și alunecă în extreme atitudinale. Ei se comportă fie tiranic și au impresia că plodul e o păpușă din plastilină care trebuie să asculte de păpușar, fie lejer și se împrietenesc cu plodul. Habar nu au, deoarece nimeni nu i-a învățat, cum să regleze adecvat raportul de putere și autoritate. E o problemă pe care o întâmpină și unii (sau mulți?) șefi de la orice nivel de management.
În scena antrenamentului din filmul de animație Kung-Fu Panda, ursul Panda crede că se antrenează cu scopul de a deveni mare meseriaș în ale kung-fu-ului. Însă, la finalul scenei, realizează că scopul a fost altul. Maestrul Raton surâde cu încântare, înțelegând că elevul său și-a desăvârșit pregătirea.
Libertatea e neprețuită doar pentru o parte dintre noi. Pentru ceilalți, ea poate fi licitată și vândută individului care dă mai mult. Poate are legătură cu educația și socializarea din familie, școală, societate. Avem urgentă nevoie de ratoni care să antreneze urșii panda… până nu dispar cu toții.