Saptamanal iau metroul catre o anumita locatie, unde sa afla o cladire cu multe etaje, in care isi desfasoara activitatile o institutie… de invatamant. Nu orice fel de invatamant, ci unul superior, care ne indica faptul ca exista un altul, inferior acestuia (cel liceal). La acest nivel superior exista un departament de psihologie, cum altfel decat superior. Superior, cui? Psihologiei de la nivelul inferior (din liceu). Profesorul de psihologia de pe treapta inferioara nu e un specialist si poate nici generalist. Profesorii unui departament universitar sunt de regula specialisti sau/si generalisti. In exercitarea profesiei, specialistul detine o cunoastere aprofundata (exhaustiva aproape) a zonei de nisa (una sau doua) pe care o ocupa si o cunoastere generalizata a disciplinei (in care isi are nisa specializarii) alaturi de cunostinte fundamentale din celelalte ramuri ale disciplinei mari. Un generalist are o cunoastere vasta, extinsa a tuturor ramurilor disciplinei de baza, fara sa fi devenit intim (nu-i cazul sa intelegi altceva!) cu niciuna dintre ele decat poate intr-un mod exceptional. Acest individ (sau individa) “sufera” de eruditie intr-un anume domeniu de cunoastere, adesea chiar si in altele, avand puterea intelectuala sa poarte cu usurinta discutii pe aproape orice subiect.
Ca sa evit deranjul unor orgolii, voi da un exemplu din zona de cunoastere numita biologie. Imi imaginez ca tu care citesti esti posesoarea unui doctorat in biologie. Cercetarea din teza ta a intrat pe o anumita nisa, cum ar fi “Semaforinele: o noua arie de cercetare in patologia sclerozei sistemice”. Cu toate astea, banuiesc ca esti de acord, ca nisa ta de specializare nu te scuteste de efortul de a ne oferi o explicatie (stiintifica) satisfacatoare la reproducerea plantelor! Si cu siguranta, ne poti potoli setea de cunoastere, daca te-am intreba despre plasmoliza! De asemenea, pot paria ca ne-ai putea arata carpela unei flori sau anterele (nuuu?), desi nu te-a pasionat botanica. Apoi, ne-ai putea povesti in cuvinte simple ca pentru profani despre anabolism si catabolism si care e legatura cu canibalismul, pardon, cu metabolismul. Pana una alta, ce sunt alea, dna doctor, “semaforine”? Chiar si fara sa fii un posesor de doctorat in biologie, merita, zic eu, sa stii despre reproducerea la plante. Desi, sunt convins, ca te poti descurca excelent (chiar prospera), fara sa-ti bati capul nici macar o secunda cu o intrebare desueta de felul “Plantele au organe sexuale?” sau “Pot fi ele hermafrodite?”.
Intr-un fel similar, ma astept ca un specialist din domeniul psihologiei sa fi auzit macar de teoria mintii.” Stiu ca tu crezi despre mine ca sufar de aroganta” ar trebuie sa te puna pe ganduri… despre ganduri (sau meta-cognitii). De la aparitia acestei teorii in zona psihologiei dezvoltarii au trecut doar 15 ani. De la nasterea teoriei psihanalitice a trecut un secol! Desi nu are credibilitate stiintifica, ea este predata in continuare in facultatile de psihologie. A rezistat uzurii timpului, ar zice unii prozeliti, ne-stiind ca fac apel la traditie, asociindu-i valoarea de adevar pe temeiul practicii indelungate. O stare de stupor ma cuprinde cand vad cat de bine prinde la studenti exercitiul intelectual (simplist, de altfel, nu cred ca solicita un IQ mai mare de medie!) cu modelul hidraulic al aparatului psihic freudian.Probabil ca, unicul beneficiu, desi nu ma bazez pe nimic, ar fi doar dezvoltarea gandirii simbolice (in cazul in care (ti) s-a impotmolit inainte de 11,12 ani) si, de ce nu, excitatia sexuala, desi sublimata!
Teoria mintii este unul din multe alte exemple de teorii “exotice” care populeaza domeniul psihologiei stiintifice de mai mult de zece ani. Ghidat de un puseu profetic, prezic ca aceasta teorie va intra in vocabulele academice peste 5-10 ani, dat fiind ritmul in care psihologia romaneasca asimileaza cunoasterea stiintifica oferita de mediile academice de pe alte plaiuri (ne-becalizate). Impresia mea este ca ritmul de integrare stiintifica in zona psihologiei se afla undeva intre 15 si 20 de ani. Ceea ce ma face sa cred ca psihologia romaneasca se afla la stadiul de bebelus dintr-o perspectiva a dezvoltarii stiintifice. Ca orice bebelus, este incantata de orice si tinde sa haleasca (fiindu-i foame) orice i se ofera! Mai mult, gandirea stiintifica nu este pentru bebelusi si nici pentru unii adulti. Metoda si teoria stiintifica intemeiate pe gandire critica nu sunt predate la copii mici. Daca s-ar preda, ar fi o actiune la fel de eficace precum scrisul cu creta alba pe o tabla… (da!). (Ei, dar te faci tu mare!). O mirabolanta disonanta mi se pare, cand aflu cum o persoana sustine progresul stiintific (cunoaste chipurile metoda stiintifica), dar continua sa promoveze credinte irationale si teorii ne-verificate. Dar, nu ma surprinde, stiind (pe propria-mi piele) cum fumatorii invederati traiesc cu o disonanta periculoasa in fiecare zi.
Cum ziceai? A, stiintifice! Hm, de parca stiinta explica orice. Unele lucruri se simt. Din suflet, da! Ce dovezi obiective ai? Intreb eu, cu inocenta. Necunoscand decat superficial diferenta dintre realitatea subiectiva si cea obiectiva in cercetarea empirica, discutia noastra s-a incheiat si mai placut ar fi sa facem niste copii (nu neaparat impreuna), conformandu-ne nu doar unor imperative biologice, ci si unei “logici ecvestre” (citez o prietena).
In consecinta, daca specialisti si generalisti de diferite varste sunt imersati in oceanul inefabil al inconstientului colectiv, renunt la orice asteptare din partea studentului. Pretentiile mele sunt exagerate, nerealiste, ba chiar utopice si inclin sa cred ca sunt intr-o stare de constiinta alterata generata de ubicuul parfum de zambile si frezii.