Identitatea ta există prin amintiri şi prin memorie biografică. Procesele memoriei depind de milioane de conexiuni între neuroni. Ele sunt active prin modificări în aceste conexiuni. Neuronii înmuguresc şi noi legături se formează. Informaţia despre evenimentele vieţii şi despre ceea ce te face Eu (adică Tu), despre identitatea de sine, sunt depozitate în tipare de legături dintre celulele creierului-neuronii. Ei sunt vii.
Urmează o informaţie care poate nu-ţi va plăcea. În demenţă, dar şi în îmbătrânirea normală, legăturile se pierd, neuronii mor, iar structurile cerebrale degenerează. Odată cu moartea celulelor nervoase pierderi masive de informaţie au loc. Fără neuroni vii, care întrupează informaţiile, amintirile se pierd, personalitatea se modifică, abilităţile se degradează, iar motivele dispar.
Crezi că mai rămâne ceva din tine (eul) care continuă să existe după moarte? Dacă da, care ar fi acel ceva? Să fie un ceva fără memorie, fără motive, gânduri şi emoţii? Fără identitate? Să fim serioşi. Chiar dacă rămâne ceva, nu are de-a face cu tine. Nu are nici un singur aspect din identitatea ta. Oricare ar fi acest ceva (probabil atomic) nu vei fi tu (eul).
Vei dispărea odată cu moartea celulelor nervoase. Iar într-un fel e mult mai bine.