Există mai multe căi prin care valorile sociale şi morale pot fi învăţate. Ele pot include următoarele:
- Îndoctrinarea
- Autoritatea religioasă
- Bunul simţ sau intuiţia
- Clarificarea valorilor
- Dilemele morale
- Studiul (investigaţia) filosofic (etică)
Oare ce fel de educaţie morală primesc plozii tăi? Dacă creatura ta dulce găseşte 10 lei pe stradă şi vine la tine cu ei (are încredere în tine), care va fi atitudinea ta? Care e valoarea din spatele atitudinii tale? Ce vei face în raport cu fiica ta (sau fiul)? Îi vei ţine o „morală”? Îi vei predica despre binele tău, corectitudinea ta? Sau nu? Vei declara ceva de genul „Oh, o dilemă, să chemăm un preot!”? (glumesc)
De ce ar fi importantă? Deoarece cred că această ţară are nevoie de oameni cu caracter. Iar cultivarea virtuţilor, dacă începe devreme, poate oferi comunităţii un individ cu caracter. Nu se va consuma în activităţi fără sens, în relaţii dezechilibrate, experienţe efemere. Va avea suficient timp să construiască, deoarece când alege o face în baza a ceea ce el preţuieşte.
Educaţia morală e intim conectată cu filosofia. Câtă filosofie se mai face în programele de licenţă? Ştiu, era oricum o filosofie ruptă de realitate, neconectată la cotidian. O raţiune pentru care filosofia e importantă constă în faptul că are de-a face cu întrebări fundamentale despre existenţa umană. (Cum pot fi un om mai bun?; Cum ar trebui să trăiesc?; Ce este just, corect, drept?; Pentru ce anume merită să trăiesc?). Merita sa-ti raspunzi la ele inainte de a treia varsta. Oricum vei mai lucra la ele.
Educaţia morală extinde preocuparea socială. Fructele acestei educaţii sunt virtuţile. Dacă ne dorim cetăţeni, nu locuitori, vom avea nevoie de educaţie morală de la clasele mici. Însă nu din aceea bazată pe îndoctrinare după cum se obişnuieste în acest sistem de educaţie abramburit cu ortodoxism religios (pe lângă alte abrambureli) într-un stat, chipurile, bazat pe valori seculare. Cultivarea unor virtuţi va avea întotdeauna o legătură cu alti oameni. Virtuţile ne conectează la o dimensiune social-civică. Absenţa lor poate duce la duplicitate, oportunism extrem, impostură, indisciplină, la egotism, la individualism şi lăcomie (vezi traseismul politic). Iar, în cel mai fericit caz, la o viaţă de câine. (avertisment: care se bucură când îi arunci un os)
Până la educaţia creaturilor cu ochişori dulci, ne-am ocupat de a noastră? Dacă găseşti 100 lei pe stradă, tu ce faci? Presimt că îi vei ridica şi băga rapid în buzunar. De ce nu îi laşi acolo? Consideri că e bine sau rău cum ai procedat? De ce? Sau, într-un alt scenariu, dacă vezi că soţul prietenei tale se strânge în braţe cu o blondă siliconată, ce vei face? De ce ar fi bine sau corect să-ţi informezi prietena? De ce n-ar fi rău? Poţi distinge între motive psihologice şi motive morale (valori)?
Impresia mea e că mulţi oameni se confruntă cu dileme morale. Sigur, că tensiunea emoţională antrenată de aceste dileme poate genera unele probleme sau, uneori, tulburări. Multe suferinţe sunt în urma unei dileme morale, unui impas, unor alegeri, unor direcţii de viaţă ambigue. Cu psihoterapia te adresezi unor simptome. Aici te-ai împotmolit. Psihoterapia nu merge mai departe de tulburări. Psihologii, cei mai multi, nu ştiu că o valoare morală poate fi un motiv psihologic, câteodată, suficient ca o persoană să ia decizii “nebunesti” in ochii celor multi. Cu ce te ajută pregătirea psihologică în acest sens? Mă tem că e inutilă. Cred că aici îşi atinge limitele.
Aş fi consternat să aflu că ai beneficiat de o educaţie în care să explorezi propriile tale motivaţii morale. Mai degrabă, cred că ai avut parte de îndoctrinare. Sunt aproape o mie o sută de psihologi cu competenţe clinice atestaţi în acest an. Oare câţi dintre aceştia au avut parte de niţică interogatie socratica vizavi de valori morale (nu de indoctrinare sau palavre)?
Şi ca să închei polologhia, o educaţie morală este imposibilă fără abilităţi de critical thinking. Se învaţă pe undeva? Mai mult se vorbeste despre, nu se invata. E un început, desigur.