Vrei să afli și tu ce anume știu cercetătorii vizavi de psihoterapie? Chiar dacă nu vrei, iți voi scrie câteva lucruri pe care le știu sigur în urma unei lecturi ortogonale prin vitezo-citire:
Psihoterapia e remarcabil de eficientă. (ce, Dzeu, ar putea spune unul care oferă așa ceva?). Psihoterapia este la fel de eficientă ca medicația pentru multe tulburări mentale. Și fără efecte secundare. Ba chiar are efecte mai durabile decât medicamentele (recăderi puține după ce tratamentul e oprit). Nu inseamnă că n-ar exista și terapii care induc efecte nocebo.
În acele contexte în care clienții pot accesa cât de multă terapie isi doresc, odată ce obțin un beneficiu semnificativ și sunt aproape de intervalul ”normalitatii”, ei încheie sedintele. Unii progresează mai rapid, alții mai lent, insă per total, toți aceștia nu caută cantități „uriașe” de terapie. Să te ții bine. În medie, au nevoie de 7 spre 9 sesiuni. Cum zici? Doi ani într-o psihoterapie psihanalitică?!
Am și câteva cu terapeuți (bazate pe dovezi). Terapeuții în practica lor (de Sudoku?) ajung la rezultate comparabile cu cele obținute în testele clinice randomizate. Dar, variază (serios) în eficiența lor. Unii ajung în mod consistent la cele mai bune rezultate cu clienții lor, în testele clinice și practică. Alții n-ajung nicăieri, invârtindu-se în jurul cozii. De obicei clienții lor ajung pe la alți meseriași. Știu pe cineva care a schimbat vreme de câțiva ani vreo cinci, dacă imi amintesc bine. Din observațiile mele empirice în cabinet coroborate cu experiența academică și de formator, cred că breasla asta e o pădure cu un pic prea multe uscături. (responsabilitatea o poartă facultățile și asociațiile de profil care certifică cu generozitatea tipică motivată pecuniar)
Ce contribuie la rezultatele bune? Alianța (relația colaborativă), empatia, expectațiile, psihoeducația vizavi de simptome/tulburare și alți ”factori comuni” sunt solid conectați cu rezultatele bune. Mai important e că acei terapeuți, care pot forma alianță cu multe categorii de clienți, fac dovada unui sofisticat set de abilități interpersonale. Dar, ca să vezi mirare, se îngrijorează vizavi de eficiența lor și fac eforturi deliberate să-și imbunătățească practica. Aceștia sunt terapeuții care ajung cu clienții lor la cele mai bune rezultate.
Clienții și terapeuții lor care monitorizează progresul cresc calitatea terapiei. Monitorizarea mutuală a procesului reduce probabilitatea de eșec pentru clienții care nu realizează progresul așteptat. E ceea ce se cheamă practică bazată pe dovezi.
Și câteva concluzii mai puțin certe:
Terapeuții nu devin mai buni cu timpul și experiența. (Vai!). De-a lungul carierei profesionale, în medie, se pare că terapeuții nu devin mai buni (intelegând prin asta că „ajung la rezultate mai bune”). Sâc! Ai sânge în instalație? Atunci spune asta supervizorului tău.
Cât despre aceia mai catolici decât Papa, aderența la protocolul unui tratament nu e legată de rezultat. Terapeuții care urmează cu sfințenie manualul (dacă au vreunul) nu ajung la rezultate mai bune decât aceia care deviază (de pe șină) de la manual. De fapt, se pare că terapeuții care, în pofida răspunsului din partea clientului, rămân fixați în tratamentul lor, au cele mai slabe rezultate. Doar acei terapeuți care oferă cu flexibilitate (nu-i lucru de colea!) un tratament ajung la cele mai bune rezultate.
”Tratamentele” fără structură sunt mai puțin eficiente decât tratamentele care conțin acțiuni deliberat focalizate (nu focusate) pe problemele clienților. (de aceea, ”tratamentele” au ghimilele, ghimilile, ghilimeme, ptiu!). Terapeuții care oferă tratamente non-structurate sunt incapabili de a oferi clientului o explicație rezonabilă (coerentă) pentru suferința sa. Și nici nu reușesc (bâiguie) să explice cum lucrul clientului in terapie il va ajuta in problemele sale. Sunt două aspecte importante în producerea unui flirt. Doamne, iarta-mi, gura asta stricată! În producerea rezultatelor.
Și mai sunt și unii (oameni serioși nu ca sussematul, sussmenatul, sussenmatul, fir-ar!) care cred că unele terapii sunt mai eficiente decât altele. In unele cazuri solid probate, se pare că efectele CBT-ului sunt superioare. Doar că sunt minuscule și de obicei limitate la simptomele țintite de CBT, dar nu și de terapia de comparație. Hopa! La care adăugăm și controversa ”Ce funcționează și în ce măsură înlăuntrul CBT-ului? Componenta cognitivă sau componenta comportamentală?”
Dar nu te mai învăț eu, fiindcă vei afla la masteratul acela de profil pentru care plătești o căruță de bani. Pentru lumina cunoașterii (dacă ai un interes serios în zonă), poți consulta referințele de mai jos. Altfel, dacă vrei să afli despre eficiența terapiilor psihologice pe diferite condiții clinice, poți consulta un excelent articol redactat de trei cercetători de la School of Psychology, University of Ottawa (Canada). (primul din listă).
- Hunsley, J., Elliott, K., & Therrien, Z. (2013). The efficacy and effectiveness of psychological treatments. Ottawa, Canada: Canadian Psychological Association.
- Baldwin, S. A., Berkeljon, A., Atkins, D. C., Olsen, J. A., & Nielsen, S. L. (2009). Rates of change in naturalistic psychotherapy: Contrasting dose–effect and good-enough level models of change. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 77(2), 203-211. doi: 10.1037/a0015235
- Baldwin, S. A., Wampold, B. E., & Imel, Z. E. (2007). Untangling the alliance-outcome correlation: Exploring the relative importance of therapist and patient variability in the alliance. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 75, 842-852.
- Laska, K. M., Gurman, A. S., & Wampold, B. E. (2014). Expanding the lens of evidence-based practice in psychotherapy: A common factors perspective.Psychotherapy, 51(4), 467-481.
- Shimokawa, K., Lambert, M. J., & Smart, D. W. (2010). Enhancing treatment outcome of patients at risk of treatment failure: Meta-analytic and mega-analytic review of a psychotherapy quality assurance system. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 78(3), 298-311. doi: 10.1037/a0019247