Urmează să aduc unele lămuriri cu privire la diferențele uriașe de viziune dintre două mari școli de gândire, psihanaliza și behaviorismul (comportamentalismul). Ele răspund fundamental diferit la întrebarea din titlu, deși ambele pleacă din același punct.
Pare contrar tuturor așteptărilor (sau intuițiilor) să credem că, potrivit cu modelul comportamental, evenimentele din trecut au o influență slabă și indirectă asupra comportamentelor din prezent. Devenim și mai contrariați când ne gândim la prima copilărie sau cei șapte ani de acasă.
Deși există un sâmbure de adevăr. Abordarea comportamentală are un punct comun cu viziunea psihanalitică. Ambele susțin că adultul e un produs al experiențelor anterioare. Cele două linii de gândire psihologică se intersectează în această idee, dar fiecare își continuă drumul separat. Separarea vine din natura influenței.
Ce postulează psihanaliza?
Experiențele timpurii au o influență directă și cu efecte permanente asupra personalității. Implică ideea că influențele de mai târziu și circumstanțele curente au o slabă influență asupra acțiunilor unei persoane. De asemenea, în terapiile bazate pe teoriile psihodinamice (extensii ale psihanalizei) se caută explicarea experiențelor unui adult prin apelul la relațiile disfuncționale cu părinții (sau alte persoane importante) din copilărie.
Ce postulează modelul comportamental?
Susține că orice comportament rezultat din experiențe timpurii poate fi schimbat cu instruirea potrivită astfel încât experiențele timpurii să exercite puțină sau nicio influență asupra comportamentului de mai târziu.
Explorarea de amintiri cu scopul stabilirii unor determinanți pentru acțiunile curente (sau comportamente actuale) e o întreprindere problematică de la bun început. Examinarea unor evenimente din trecut e anevoioasă deoarece implică culegerea unor informații retrospective. Țin de amintirile persoanei, iar amintirile sunt copii fidele întâmplărilor? Nici pe departe, ne informează literatura empirică. Nu doar că uităm detalii, dar reconstruim istoria prin aceea că umplem golurile și modificăm incongruențele din amintiri.
Dar să ne imaginăm că putem culege informații de încredere despre trecutul persoanei. Imediat ne trezim cu migrene de la o nouă problemă. Cum putem afla dacă un eveniment particular din trecut cauzează un comportament din prezent? Nu putem, deoarece nu avem posibilitatea de a testa o astfel de ipoteză. Orice student la psihologie știe (?) că o relație cauzală nu poate fi probată decât printr-un experiment științific.
Reiau pentru claritate. Dacă acțiunile mele actuale sunt explicate prin anumite experiențe din trecutul meu, cum naiba să probez această relație cauzală?
Spre exemplu, nu pot tolera criticismul, mă revolt spontan și fac garagață. E vorba de cel negativ, ce des-ființează, iar dacă o să aud de vreunul constructiv în viața asta, promit că merg săptămânal la biserică (pe cuvânt!). Ca ipoteză, mergând pe firul gândirii psihodinamice, putem crede că acest comportament vine din ostilitatea inconștientă față de taică-miu. Cum pot testa această ipoteză?
Bine, altă ipoteză ar fi că am o identitate de sine fragilă, stimă de sine scăzută, deoarece dacă un ins are o solidă identitate de sine și stimă de stine, de ce s-ar revolta? Poate ignora și trece mai departe. În același timp, altcineva se poate revolta. De ce? Poate nu suportă furia ce o simte în relație cu o critică ne-dreaptă (cum poate fi altfel o critică ce des-ființează?). Totuși, aceeași întrebare.
Nu pot, fiindcă e cam imposibil. Avem de-a face cu istoria, nu cu știința ce funcționează din prezent spre viitor și nu invers. Psihologul care lucrează în acest fel, pe invers, nu face știință, ci un fel de ”arheologie”. Cu ghilimele, deoarece arheologii probează, totuși, empiric teoriile istorice prin artefactele descoperite în săpăturile lor. Revenind la exemplu, nu pot ști dacă muștruluiala din partea tatălui (din trecut) îmi cauzează, în prezent, revoltă la criticism. Dar mă pot iluziona că știu apelând (din ignoranță) la un raționament circular. De ce se revoltă, Seramis, vizavi de persoanele care îl critică? Deoarece, tatăl lui l-a muștruluit pe când era mic. De unde știm asta? Păi, nu vezi ce revoltat se manifestă când cineva îl critică?!
Prin contrast, factorii actuali care influențează felul în care ne comportăm sunt mai ușor de identificat. Apar în prezent, iar culegerea de informații devine posibilă. Și, spre deosebire de factorii din trecut, aceia din prezent pot fi modificați și efectul asupra unui comportament poate fi evaluat. Iată cum putem testa validitatea unor ipoteze despre influența unor factori actuali (nu din trecut) asupra comportamentelor din prezent.
În practică, terapeutul comportamental te poate întreba despre circumstanțele în care a apărut problema. Originea ei poate fi (și este adesea) în trecut. Însă, scopul unei abordări comportamentale ține de elucidarea condițiilor de menținere din prezent (nu din trecut). Acesta e și focusul terapiei pe care îl prefer. Mă întrebi de ce. Îmi place ”prezentul”.