Acesta e un scurt text despre gene şi determinism biologic versus cultural. Tu eşti purtător de gene. Iar dacă ai un copilaş, el este de asemenea purtător de gene (şi aripioare de îngeraş). El poartă 50 la sută de la mama şi 50 la sută de la tata. El e o combinaţie de mami şi tati, care, la rândul lor, sunt combinaţii de bunici şi bunice, care…
Determină ele, genele, personalitatea, temperamentul sau inteligenţa copilaşului tău? Da şi nu. Sigur, el nu există separat de mediu (mai exact, medii). El va fi modelat de mediile în care se dezvoltă. Separat de gene? Nu, bineînţeles. Genele se pot exprima în anumite medii şi nu în altele.
Îngrijorător de mulţi specialişti în ştiinţele sociale şi educaţionale întreţin concepţia eronată potrivit căreia, un copilaş e modelat de cultură în pofida moştenirii ereditare. Steven Pinker o numeşte doctrina “Blank Slate” sau copilaşul născut „tabula rasa” pe care societatea îl modelează de la zero (sau zero virgulă cinci).
Copilaşul tău e modelat atât biologic, cât şi cultural, dar nu în mod determinist.
Îţi ofer o analogie. Dacă tu porţi la tine în geantă o carte, înseamnă că ea, cartea, te determină să citeşti? Sau dacă porţi o discuţie despre lectură şi cărţi, te determină acea discuţie să citeşti din cartea pe care o ai în rucsac? Corelaţia dintre carte şi lectură nu înseamnă cauzalitate. Cartea şi lectura sunt două variabile asociate (corelate).
Dacă tu interacţionezi cu cineva interesat de lectură şi conversezi despre cărţi, atunci devine mai probabil ca pe drumul de întoarcere să deschizi cartea din rucsac şi să citeşti din ea. Repet, sunt şanse mai mari comparativ cu situaţia în care purtai o discuţie despre raţă pe varză la cuptor. Ai fost influenţată de conversaţie (mediul) şi totodată de prezenţa unei cărţi la tine în rucsac (gene). Iar pentru ca ai citit cartea, sunt mai mari sanse pentru o data viitoare pe tema cărţilor. E limpede că dacă nu aveai o carte în rucsac, o conversaţie pe tema cărţilor devenea aproape inutilă şi, desigur, plictisitoare.
De aici poţi înţelege că genele pot favoriza în anumite condiţii (medii specifice) evolutia unui tip de personalitate si nu a altuia, unor aptitudini anume sau talente, interese si temperament. Invers, un mediu anume favorizează manifestarea unor gene potrivite. Totuşi e fundamental greşit să ne exprimăm, spre exemplu, că 50 la sută din personalitate e datorată genelor şi restul mediului. Nu în termenii de relaţie cauzală. O exprimare corectă înseamnă aşa: „ Diferenţele de personalitate pot fi puse pe seama factorilor genetici în proporţie de 50 la sută. Iar 50 la sută pe seama factorilor din mediu. E o mare diferenţă, deoarece, repet, corelaţia nu e cauzalitate, iar studiile de genetică comportamentală sunt realizate pe populaţii, nu pe indivizi. Între indivizii unei populaţii apar diferenţe (sau variaţii). Unele pot fi explicate proporţional prin factori genetici, altele prin factori de mediu.
Copiii se nasc cu echipamente de supravieţuire. Sunt echipaţi cu predispoziţii (generale şi particulare) pentru adaptarea la mediul natural şi social. Spre exemplu, sunt predispuşi către a învăţa limbajul sau către a dezvolta teoria minţii. Au chiar preferinţe pentru un stil de interacţiune fie extrovert, fie introvert.
Copiii nu sunt esenţe biologice care conţin destinele lor. Un copil cu gene corelate schizofreniei (manifestată de unul dintre părinţi biologici) şi care prezintă un risc de 6.5 % nu înseamnă automat că va avea schizofrenie. Ea se poate manifesta în termeni probabilistici în anumite medii de evoluţie. Iar stilul parental (influenţa părintelui) are aici un efect minuscul.
Copiii nu sunt table goale care pot fi scrise de părinţi, educatori şi, în mare, de cultură. Şi nici esenţe care să le predetermine drumul în viaţă.