Dacă nu ai ce face, poţi căuta “mindfulness” cu amicul Google. Vei afla că există 28 000 000 de rezultate. Încercând cu “mindlessness” vei găsi doar 2 170 de intrări. Se pare ca starea mindless nu are succes la public comparativ cu mindful. Conceptul de mindlessness face referire la pilotul automat. De ce n-ar fi atractiv pilotul automat? Doar o mare parte din viaţa de zi cu zi o petrecem pe pilot automat. Nu ti se par atragatori pilotii? Nici măcar al tău? Pe invers, mindfulness se referă la prezenţă conştientă. A devenit o modă în dezvoltarea personală. Vrem să devenim mai conştienti şi facem cursuri de meditaţie mindfulness. Dar de ce să vrei să fii conştientă? Să fie, oare, ceva non-OK la mindlessness?
Bineinţeles că nu. Fiind la modă, adică se poartă mindfulness, ne dorim să fim mindful sau conştienţi, pierzând din vedere necesitatea unui pilot automat sau non-conştienţa. Cele două constructe au căpătat sensuri morale. E bine să fim mindful şi nu e bine să fim mindless. Serios?
E mai degrabă nenatural să fim mindful. Nenatural, pentru ca presupune efort voluntar susţinut. Nu ne permitem acest lux din perspectiva resurselor cerebrale decât pe perioade scurte de timp. Nimeni nu poate fi conştient tot timpul.
Creierul operează pe pilot automat. Nimeni nu e conştient de cum anume creierul reuşeşte să recunoască chipul cuiva drag sau să diferenţieze între mâna ta şi tăblia mesei. Sau cum de nu confundă, de obicei, şoseaua cu trotuarul sau frigiderul cu dulapul, astfel incat nu-ti parchezi trupul pe trotuar si nici nu te imbraci cu cascavalul si foile de salata. Cum face diferenţa între starea de veghe şi cea de vis sau de reverie si de ce esti convinsa ca nu poti decola la fel ca in vis. Exemplele pot continua. Majoritatea proceselor sale sunt la nivel inconştient. Foarte puţine operaţii reuşim să derulăm în starea conştientă. Dar, atenţie, nu confundăm veghea cu conştienţa.
Starea mindless e starea cerebrală cea mai frecventă zilnic şi e bine aşa. Creierul reuşeşte suficient de bine să se descurce cu provocările mediului intr-o stare mindless, in care proceseaza automat o puzderie de informatii. Prin absurd, daca ai vrea sa te ocupi in mod constient de procesarea automată, nu ai face nici doi pasi fara sa-ti scoti ochii.
Mindless fiind, ne descurcăm relativ bine. Adesea nu intrăm în perete în loc să intrăm pe uşă. Cei mai multi dintre noi, cand vrem sa tragem un pui de somn (mindless), reusim sa ne urcam in pat si nu pe tavan sau in plopul din dreptul ferestrei. Nici nu vorbim la dosul cuiva în loc de moaca sa. Nu ne introducem degetele in ochi cand vrem sa ne aranjam parul. Nu incercam zadarnic sa ne îndesăm mancarea prin anus. Iar cei mai multi isi considera trupul gazda sufletului sau eului. Nu-si considera trupul o inchisoare in care ei sunt prizonieri (un sindrom neurologic). Gândeşte-te cum ar fi să-ţi petreci tot timpul monitorizând şi reglând temperatura corpului. Sau fabricând energie în mitocondrii (în chakre, zici?). Şi, simultan, respirând (prana!) în timp ce citeşti acest text. Tu nu te decizi să vorbeşti cuiva înspre moaca sa, deoarece simţi o nevoie imperioasă de a-i privi dosul (cu unele excepţii, hihi!) si trebuie sa te abtii. Se petrece automat. Te orientezi spontan spre moaca dumneaei şi comunici (nu fara a o sorbi din priviri). Dacă am încerca să fim conştienti de respiraţie şi simultan să şofăm conştienţi, ajungem rapid călare pe o bordură sau pe unde nimereşte fiecare. Resursele cognitive sunt limitate după cum ştie orice student alfabetizat în psihologie cognitivă. De aceea, există (Slavă Ţie!) pilot automat. Deoarece şofezi pe “pilot automat” (al tău, nu al maşinii), poţi fi atentă la respiraţie sau conversa cu partenerul de pe scaunul mortului (hihi!). Iar asta numai când traficul nu e foarte aglomerat şi drumul îţi e familiar. Şi multe alte lucruri miraculoase. Toate astea sunt mindless.
Este vital să dispunem de un sistem subconştient care să prelucreze automat informaţii fără efortul nostru sau conştientizare. Acelaşi sistem automat (subconştient/non-conştient) poate deveni un sprijin (în anumite limite) când vrem să ne schimbăm un comportament, să cultivăm abilităţi sau să introducem noi obiceiuri fără efortul voluntar necesar în mod normal (există o serie de tertipuri psihologice. Secrete, desigur!). Tot ceea ce învăţăm şi memorăm, într-o stare de conştienţă fiind, trece treptat, prin repetiţie, pe nivelul non-conştient sau pe pilot automat. Abilităţile noi, exersate suficient, devin deprinderi, iar cunoştinţele sunt depozitate pe termen lung în memorie. Astfel, creierul tău capătă spaţiu pentru a invăţa noi abilităţi şi asimila noi cunoştinţe. E un proces care se repetă pe tot parcursul vieţii.
Mindfulness sau practica de a fi “aici şi acum” are în mod cert rostul ei, dar e o greşeală să credem că e doar o stare dezirabilă, iar opusul ei – starea mindless este indezirabil. Dacă vrem să fim întregi (la cap), putem schimba între mindfulness şi mindlessness atunci când decidem în funcţie de imprejurări. Asta ne-ar fi de ajutor să economisim resursele mentale şi să ne investim atenţia (conştientă) asupra priorităţilor. Mindfulness presupune un mod controlat de a ne orienta atenţia selectiv. Iar asta nu e virtute. E o abilitate care solicită (şi antrenează) resurse volitive deosebite. Dar nu anulează pilotul automat, după cum cred unii. El (ea) te însoţeşte permanent indiferent de calitatea stării de conştiinţă. La fel cum ziua de la noi nu există fără noaptea de pe cealaltă faţă a globului nu există mindful fără mindless.