Consult uneori tineri cu un potențial uriaș, dar care sunt prinși într-o derivă existențială. Ei suferă de lipsa unor scopuri valoroase.
Mi-ar plăcea să înțeleg originea acestor lipsuri. De unde vin ele? De la diavol? Sau de la guvern? Le fură acest pesedeu, mare derbedeu? E evident că nu-i învață mai nimeni. Înclin să cred că are o legătură cu dobândirea autonomiei psihologice și, mai ales, cu mult îndrăgita ignoranță cultivată cu grijă de profesori performanți și părinți inteligenți (în sens psihologic). Altfel, cum să ne explicăm că un tânăr de 25 sau 35 de ani (poate și mai mult?) nu știe încotro… și ce să facă cu propria existență, ajungând de multe ori să-și irosească viața poftind la mai mult și mai mult… într-un ciclu hedonist reluat din nou și din nou.
Se pare că e o întreprindere anevoioasă stabilirea de scopuri, dar mai ales urmarea lor. Deoarece, după cum știm, disciplina face legătura dintre scopuri și realizarea lor. Și nu orice enunț vizavi de viitor înseamnă un scop stabilit în mod inteligent. Nu ar fi sănătos ca în toți acei ani de școală sau în familie să fie instruiți în a-și ghida existența după scopuri conectate la valorile lor? Ba ar fi, evident, chiar dacă m-aș trezi în situația urgentă de reorientare profesională.
O persoană care nu are în existența sa scopuri cu însemnătate, conectate la valori personale, poate experimenta un sentiment de devitalizare însoțit de gânduri negative din registrul depresiv (”Nu sunt suficient de bună; Nu are nimic rost; Nimic nu contează; Sunt inutilă; Nu pot și nu știu să fac nimic”). Nu e o depresie în sens clinic, adică o tulburare psihiatrică. De aici poți înțelege și invers. Cine are scopuri valoroase poate trăi un sentiment de împlinire în urmărirea acestor scopuri. Da, nici măcar nu trebuie să le atingă.
O viață împlinită începe cu stabilirea de scopuri și clarificarea valorilor personale și, implicit, nu ale altora (părintele, profesorul, youtube-ul sau partenerul). Eu pot repeta această idee la nesfârșit (până dau colțu), dar cine să mă audă? Voi face asta în continuare. O bună parte din meseria de terapeut înseamnă îndrumare (o altă parte e alinarea). Așa că, povața pe care o poți lua cu tine, dacă te afli derivă existențială, e să reflectezi asupra acestor două lucruri: valori și scopuri.