Creierul operează după un principiu simplist. Crede ceea ce vede. Dar crede și ceea ce se spune mai ales când spusele vin din partea unui prieten sau unei autorități. WYSIATI sau What You See Is All There Is. Pe românește, … Continuare
Category: Responsabilitate
reamintire
Acum doi ani, în vară, am scris un text despre disciplinele care se studiază în domeniul Psihologie la Universitatea Cambridge. Cum memoria ne poate juca feste, mi-am zis în barbă şi mustăţi, să ne reamintim prin contrast unde se află … Continuare
ce fac genele şi cultura copilului tău?
Acesta e un scurt text despre gene şi determinism biologic versus cultural. Tu eşti purtător de gene. Iar dacă ai un copilaş, el este de asemenea purtător de gene (şi aripioare de îngeraş). El poartă 50 la sută de la … Continuare
la Zoo, printre alte animale
Fermecat de o zână am ajuns ieri la Grădina Zoologică. Transportul a fost asigurat de un norişor magic nepoluant. E un fel de a-ţi preciza că am călătorit nu cu garsoniera 4×4, ci cu bicicleta. În lumea mea ideală, oamenii … Continuare
indicele nesimtirii
Deoarece reuşesc să fure tot mai puţin, demnitarii acestei ţări şi-au mărit salariile printr-o ordonanţă. De exemplu, premierul şi preşedintele încasează de la 1 august de 8.7 ori mai mulţi bani decât venitul mediu brut pe economie al românului. Factorul … Continuare
farmece
Se poate intampla ca intr-o discutie amicala de seara, cand o lungesti la o bere sau o limonada, cineva sa creada in experiente extracorporale – cand sufletul pluteste prin incapare si isi observa trupul. Si? Nu conteaza ce crede dumneaei … Continuare
Absolvent(a) de psihologie prin neparticipare?
Pot intelege ca studentii nu participa la cursuri si seminarii, fiind ocupati cu dragostea romantica, serviciul, cresterea copiilor, hamsterilor sau plantelor de tipul cannabis sativa. Fiind un ins intelegator, datorita unui IQ si EQ peste medie, am fost initiatorul unei … Continuare
tufa de Venetia
Corectez lucrari scrise la o disciplina numita psihologie cognitiva. Sunt in acea perioada a anului pe care, sincer, o detest. Nu-mi place sa corectez, deoarece foarte multi studenti nu au un interes autentic pentru psihologie. E evident din faptul ca … Continuare
educaţia ne-vie (sau a valorilor inerte)
Dupa o perioadă de 25 de ani, costul social a devenit observabil. Mai mult, costul se extinde la nivel de generaţii. Ce crezi că îl poate face pe un oarecare ins să se mişte în asumarea unor valori umanitare şi … Continuare
just a mindbug (a case study)
Primul eveniment, PNL depune moţiune de cenzură la adresa guvernului (subiectul fiind votul prin corespondenţă). Premierul e chemat la DNA, al doilea eveniment. Ambele s-au petrecut ieri, ziua de vineri, 5 iunie. Spre seară, preşedintele Iohannis crede că demisia premierului … Continuare