O tânără admiratoare a acestui blog, de origine română, dar o voi numi Michelle pentru atmosfera franțuzească, profesează psihologia clinică în Franța. Am schimbat câteva mesaje cu dumneaei, pentru că e interesată de un subiect excentric. Se pare că nici … Continuare
Category: Consiliere&Psihoterapie
the valued living
Cursul ACT e in derulare. Cativa oameni curajosi, care mă investesc cu incredere (multumesc!), continua sa participe la sesiunile ACT in pofida disciplinei pe care o solicit din niște capricii fasciste legate de nivelul bunăstării psihologice.
Desi are suport corporal, … Continuare
cum să te reglezi emoțional (pe bază de buletin psihologic)
In jurnalul Psychological Bulletin a fost publicată in anno domini 2012 o meta-analiză cu titlul scurt ”Dealing with Feeling”, deși mă știi pasionat de rațional, conform dualității legendare rațional vs. emoțional (luată drept adevărată chiar și de psihologi consacrați).… Continuare
trinitrotoluen
O persoana cu care lucrez de ceva vreme mi-a trimis un articol fulminant, aș zice, pentru psihologi (am motive solide, să nu mă definesc (profesional) ca psiholog; te poți gândi la mine ca la un vrăjitor, un guru sau ce … Continuare
cazul rarisim al îndoielii și compasiunii față de sine
Acest mic text e adresat tinerilor terapeuți, care se îndoiesc de competențele lor. Conform unui studiu recent, se pare că terapeuții care manifestă îndoială sau sunt mai nesiguri de abilitățile lor profesionale au clienți care fac progrese în tratament. … Continuare
ce terapii ajută la stresul post-traumatic
Iar, acum, îți precizez terapiile care oferă rezultate, mai precis care reduc manifestările stresului post-traumatic, conform cu un studiu proaspăt (fierbinte!) de meta-analiză sistematică, care stă gata să fie publicat în celebrul jurnal Clinical Psychology Review.
Pentru meta-analiză, doi … Continuare
professional help?
Zilele astea, după evenimentul surprinzător în mod nefericit pentru o capitală europeană, o pleiadă de psihologi și psihoterapeuții apare vorace să prindă și ea nițel contur pe la te miri ce emisiuni. Ei se arată dornici să asiste psihologic tineri, … Continuare
iluzia introspecției
Noi, oamenii, manifestăm o tendință sistematică de a oferi o mare greutate introspecției atunci când căutăm înțelegerea de sine.
Emily Pronin, psihologă social la Princeton University, a numit această tendință generalizată ”iluzia introspecției”. Emily Pronin (o poți vedea
o tehnica de auto-stimulare neurala
Îți propun să ne jucăm cu imaginația (fără prostii). Să zicem că faci vizite la psihologă, psihoterapeut, bioenergo așa sau coach (sau couch?). La duhovnic? Nu cred. Dânsul dă canoane și te pune în genunchi (la ce te gândești?). Cel … Continuare