Să zicem că lucrezi într-o multinațională care derulează un program de donații. Fiecare angajat poate dona cât dorește din remunerația lunară timp de un an. Te decizi că donezi lunar suma de 50 lei. Crezi că e mult sau puțin? Te consideri o persoană prea puțin sau prea generoasă? Sau, rezonabil de generoasă? Cum poți ști cât de generoasă ești?
Da, te compari cu ceilalți. Și probabil ai negociat cu câțiva colegi o sumă pe care fiecare s-o doneze. Oare în ce scop ai negociat? Să stabiliți împreună o măsura egală a generozității. Se vede cu ochiul liber că funcționați ca o echipă coezivă. Aceasta e soluția echitabilă care asigură o imagine corectă în percepția ta, dar și a lor (ei contează pentru tine). Și te simți probabil împăcată și mulțumită de nivelul generozității de care faci dovadă publică.
Într-un scenariu alternativ, nu negociezi cu nimeni o sumă. Te-ai decis și ai semnat pentru suma de mai sus. Situația e incertă, pentru că nu știi deocamdată de sumele celorlalți. Prin urmare, ești în confuzie vizavi de propria-ți generozitate în această situație particulară. Fiind ”profet”, pot prevedea, în baza teoriei comparației sociale, că te vei ”măsura” spontan cu oricine îți iese în cale și care, evident, declară suma donată. Și întâmplător te nimerești cu un coleg mai nou, dornic să facă o bună impresie, care declară o donație de 100 lei. Cum te evaluezi pe moment? După încă ceva vreme, un alt coleg anunță 75 lei. Apoi, încă unul cu o sumă similară. Ce crezi că se întâmplă cu auto-evaluarea ta?
Nivelul de generozitate percepută descrește și mai că îți vine să revizuiești documentul. Și poate chiar faci asta, dacă e posibil. Pe scenariul invers, când donațiile celorlalți sunt sub sau în jur de nivelul donației tale poți deduce ce se petrece și trec mai departe.
Ce se întâmplă, oare, într-un scenariu în care ceilalți oferă sume diferite atât pe plus, cât și pe minus? Tu ai decis să donezi 50 lunar în timp ce afli de alte sume diferite precum 30, 40, 60, 80, 100, 150. Te percepi o persoană generoasă? Să ghicesc? Da, e la mintea cocoșului. Mă aștept să te consideri puțin generoasă, aproape implicit, simțind nemulțumire sau frustrare, date fiind multe scoruri peste suma aleasă de tine. Aceste multe scoruri devin norma socială la care te raportezi în final. Dar și pentru că îți dorești să fii percepută drept o persoană generoasă (calitate dezirabilă social). Dacă acest grup contează pentru tine, te vei evalua, comparându-te cu norma grupului, pe plus sau pe minus în privința generozității.
Ce concluzii poți desprinde din aceste scenarii?
Învățăm despre propriile calități, atitudini și abilități prin compararea noastră cu ceilalți oameni (teoria comparației sociale). O măsură protectivă pentru stima de sine și prin care pot fi evitate frustrarea și nemulțumirea, rezultate din comparațiile sociale, ar putea fi cooperarea și negocierea cu cei din grupul în care te afli ca să stabiliți un standard rezonabil.
Comparațiile sociale spontane și rapide (gânditul automat) duc cel mai probabil la nefericire. Strategia-antidot e să mutăm, măcar uneori, gânditul automat generator de comparații pe nivelul controlat al sinelui conștient. Cum utilizăm specific antidotul cu mutarea (cunoașterea procedurală), învățăm diseară la prima sesiune ACT de iulie.