Aproape de unde locuiesc se află o bisericuţă (îs ca ciupercile după ploaie). Stând mult p-acasă, am observat că preotul are un pudel. Apreciez defel animalele, dar acesta îmi pare deosebit. E bine dresat şi ascultă cu o obedienţă de invidiat de orice şef. Se vede că e un căţel cu frică de D-zeu. Dar nu e o mare scofală. Mulţi câini sunt ascultători, încât stăpânii lor au impresia că ei înţeleg limba română, germana sau rusa, după caz.
Pudelul preotului are un comportament deosebit. Când acesta fluieră la el, pudelul apare cu o carte voluminoasă în botic. Ghici ce carte? Biblia sau cuvântul sfânt al lui D-zeu. În fiecare duminică, când ies la alergat, îl văd pe pudel cu biblia strânsă între maxilare păşind în urma preotului. Sunt surprins şi amuzat.
Ca să aflu cum reacţionează enoriaşi, într-o zi m-am decis pentru observaţie naturalistă. M-am amestecat printre ei. Ce mi-au auzit urechile! Nişte babete comentau că diavolul sălăşluieşte înlăuntrul canişului. Cică preotul l-ar fi exorcizat din trupul unei tinere chinuite cu fantezii murdare şi l-ar fi plasat în pudelul său sub directă supraveghere. Altele credeau că preotul s-a smintit sau că e plecat cu sorcova. Cum să lase cartea sfântă în gura lighioanei?! În ochii lor, e o blasfemie, iar câinele e un blasfemitor. Un pic şi preotul, deşi dânsul e mai mult într-o ureche. Chiar dacă pudelul e blând şi preotul gentil şi cu o bună reputaţie, ei sunt blasfemitori. În percepţia lor, în gura câinelui se află D-zeu, iar preotul permite această apetenţă canină pentru cele sfinte.
Biblia e o carte ca oricare alta. Ca una de bucate dacă vrei. Nişte foi lipite de un cotor pe care sunt tipărite semne. Sensurile sunt în capetele cititorilor. Dar pentru enoriaşi, cartea conţine o esenţă divină (care se află tot în creierele lor, dar ei o localizează în exterior), iar câinele e un animal spre deosebire de oameni care au duh sfânt şi sunt creaţi prin asemănarea cu zeul suprem. Un animal ce poartă în dinţi esenţa divină comite o blasfemie.
Cum au ajuns ei să creadă aşa ceva? Deoarece, aşa au învăţat. E un set mental (inconştient), prin care filtrează realitatea, învăţat în contextul cultural de care aparţin. Dacă toţi aceştia ar fi crescut în Taiwan, setul lor mental era budist sau taoist şi probabil ar crede că pudelul e încarnarea cuiva. Percepţia lor e relativ fidelă realităţii? Întreb şi eu. E distorsionată de setul mental, ceea ce le modelează comportamentul. Aşa ajung să judece un biet pudel blând şi bine dresat (alături de stăpân) ca fiind blasfemitor. Sunt ei în contact cu realitatea? Sau cu un set mental (despre realitate)?