Te avertizez că in vocabularul tău există cuvinte cu potențial magic. Unele cuvinte îți pot limita acțiunile la fel cum un pătrat pe trotuar iți delimitează spațiul in care joci șotronu (e depășită analogia?). Cu atât mai mult dacă tu le folosești și nu te gândești la înțelesul lor. Modul în care gândim și cuvintele pe care le folosim ne pot influența reacțiile de zi cu zi.
Iți reamintesc că Viața ne provoacă și noi răspundem. (e mai dificil, cred, în cazul muțeniei). Spontan? Sau impulsiv? Depinde de ceea ce gândești între momentul provocării și momentul răspunsului. Corect, se începe, adesea, cu o pauză. STOP and STEP BACK, după cum imi frec la ridiche clienții de la cabinet.
Cel mai bun exemplu e expresia ”nu pot”. Ți-ai spus vreodată ”nu pot…”. Nu pot s-o fac. Nu pot ajunge la timp. Ce nu poți face? Ce-ți vine in minte chiar acum? De obicei, oamenii spun că nu pot face mișcare, ajunge la timp, renunța la țigări, la kilogramele in plus, la ocheade (;)), la partenerul lor (actual/fost), la un serviciu bun de periculos pentru sănătatea ta mintală (și a familiei tale).
Eu nu cred asta. Și urmează înșiruirea de motive pentru care ei nu pot. Ei alcătuiesc o listă cu justificările la ”neputință”. Iar dacă sunt peste medie de inteligenți vin cu justificări dintre cele mai alambicate. Ei sunt convinși de ele și, de aici, nici măcar un deget nu mișcă în viața lor.
Tu la ce te-ai gândit? Ce anume nu poți? Și crezi asta? Aproape sigur gândul tău nu e nici el real.
Dar, pentru moment, să zicem că e real. Așadar, dacă nu poți, atunci e imposibil. Corect? N-o poți iubi pe șefa ta indiferent de stimulentele financiare; nu poți merge pe cablul dintre două blocuri (mai puțin când e întins la sol); nu poți trece prin pereți (decât cu învoire de la Patriarhie); nu poți alerga un kilometru sub două minute, deși devine plauzibil, dacă adaugi la imaginea ta o haită de câini turbați.
De multe ori când ne exprimăm cu ”nu pot face un lucru” am ales cuvinte greșite. Vii cu noi diseară la un film, te întreabă ea. Nu, nu pot, răspunzi tu. Nu poți merge până la cinema? Nu stă în puterile tale? Ești lipită cu silicon de scaun sau canapea? Ai in loc de picioare tentacule pentru locomoție subacvatică?
Ințelegi unde bat? Desigur. Eu doar formulez ceea ce oricine gândește, pentru că nu mă pot abține de la a mă lăuda cu lucruri evidente. Ups! ”Nu pot” e o exprimare incorectă. Cuvintele corecte sunt: nu vreau, nu-mi doresc, nu mă interesează, am alte planuri. După exprimarea refuzului, urmează opțional motivul. De ex, pentru că n-am învoire de la ursuleț, bursucel, gândăcel ori pisicuța, veverița și musculița mea sau oricare altă vietate de alint. La un moment dat voi scrie despre comunicarea asertivă, un text dedicat persoanelor tiranizate de (ne)bunul simț de a fi pe plac tuturor și acceptate cu orice preț.
Inseamnă că TU alegi să nu mergi. Sau, in relație cu tine, inseamnă că nu vrei să renunți la kilograme, că nu vrei să faci mișcare, că nu vrei să renunți la țigări și mai poți completa tu.
Tu alegi. Intelegi diferența? Oricum, o precizez ca să fiu sigur. Diferența e că toate astea sunt opțiuni. Iar tu ai control pe opțiunile (răspunsurile) tale in relație cu provocările vieții de zi cu zi. Sentimentul de control e marca sănătății psihologice. Știu, știu, filosofia bullshit-ului spiritual te indeamnă renunți la control și să trăiești în consonanță cu (s)curgerea vieții (pe principiul zen de uz oftalmologic ”go with the flow”). Riști să te scurgi odată cu ea.
După cum bine intuiești, multora nu le convine schimbarea de cuvinte, deoarece îi confruntă cu asumarea responsabilității pentru acțiune. E mai ușor (și infantil) să te scurgi odată cu universul. Oamenii neputincioși ne reamintesc de bolnavi ori de copii și, de aceea, tindem să-i protejăm. Cine declară ”nu pot” are șanse mari să obțină îngrijire sau evitarea responsabilității.
Când spui ”nu pot”, îți oferi varianta comodă de a nu încerca. Dacă nu poți ține dieta, nu încerca. Dacă nu poți citi o sută de pagini zilnic, nu încerca. Dacă nu poți renunța la țigări, idem. Dacă nu poți ierta un altul, la fel. (deși nu e o obligație, iar acceptarea nu e totuna cu iertarea).
Ți-ai oferit permisiunea de a renunța inainte de start. Ești blocată în problema. Vrei s-o rezolvi? Să ieși din ea înseamnă să-ți asumi libertatea de a opta. In mod intentionat alegi și poți alege să nu faci un lucru. Dar îți asumi opțiunea.
Ai dreptul (și stângul) să alegi să nu speli vasele, să nu-ți reduci greutatea, să nu renunți la fumat, să nu faci mișcare și multe altele. Optezi să nu, dar nu te convinge că nu poti. Altfel, te convingi de ”imposibilitate” și devii servitoarea obiceiurilor, emoțiilor, gândurilor tale și circumstanțelor in care te afli. Iar servitoarea nu e stăpâna, corect? Situație în care, te poți întreba, cine e stăpâna?
Merită să te observi și când te auzi ”nu pot”, să reformulezi. STOP. Nu cumva ”nu vreau” se potrivește mai bine? Dacă nu-ți place când o spui, probabil ”nu pot” merge mai bine cu situația de moment. E un tip de auto-monitorizare care iți lărgește spațiul psihologic și îti exersează responsabilitatea.
Cuvintele folosite iti pot adăuga alte probleme. Merită alese cu grijă. Că doar nu gura te vorbește pe tine. Și nu doar pentru binele tău mai de termen lung. Ci și pentru binele altora cu care intri in contact adesea. Stereotipul verbal ”nu pot” se transmite (via rețele sociale) precum bacteriile, care, in zilele astea, aflăm că au verde la circulație liberă din spitale afară și invers. (mai ales, că suferim de diluție, nu doar la dezinfectanți, ci și la caracter).
Sunt convins că nu vrei să fii un model (sau fotomodel?) ”diluat” pentru copii sau pentru prieteni și colegi. Dincontră. Vrei să te perceapă, cred eu, ca un model (concentrat) de autonomie și autodeterminare. Ca o persoană capabilă să producă schimbare în lume, măcar in lumea ei, mai mică. Dar o schimbare in lume (aici la noi) incepe cu un mic pas. Să renunți la ”nupotul” invalidant. Hai, nu-mi spune că nu poți!