Acest articol îți va oferi înțelegerea prin care poți ajunge o persoană împăcată cu sine. Nu mereu, ar fi imposibil, dar de cele mai multe ori poți trăi împăcat(ă). Vestea amară e că înțelegerea acestui text nu-ți garantează împăcarea. Îți indică cel mult o ușă. Tu urmează s-o deschizi. Vestea dulce e că poți face pace (chiar pace!) cu mintea ta fără să te închini la zei și forțe cosmice și fără să consumi droguri, orice fel de droguri, inclusiv cel mai modern, adică ecranul luminos și fermecat. Da, e posibil să obții pacea lăuntrică fără droguri și fără sute de ore petrecute în poziții chinuitoare de meditație.
Pacea minții ține de un fel diferit de a te raporta la experiența ta interioară. Ca să dezvolți acest nou fel, vei începe de la următoarea idee fundamentală:
Mintea umană e totuna cu un aparat lingvistic și cognitiv ce produce (aproape non-stop) cuvinte și imagini.
Cu ce seamănă ea, mintea? Ce altceva mai produce cuvinte și imagini? Exact. Aceasta e o premiză de bază din modelul ACT (Acceptance and Commitment Training) cu care lucrez uneori prin sesiunile de grup și individuale. Spre surpriza multor persoane, la început sceptice, lucrul psihologic cu ACT oferă rezultate neașteptate uneori chiar imediat. În general, problema nu e dacă funcționează. De multe ori și la mulți oameni funcționează. Problema constă în exercițiul regulat, de fapt, în lipsa lui. Însă, chiar și o singură intervenție poate avea efect, ceea ce se cheamă difuzie (distanțare psihologică).
Creierul uman gândește prin cuvinte (verbal) și imagini (vizual). Problema de bază e că, aceste cuvinte și imagini, sunt considerate literal. Rutina fundamentală a minții (sau creierului) e să le ia ca adevăruri tangibile și concrete sau ca realități imediate (=literalizare). În consecință, ele pot avea impact asupra ta, adică experimentezi emoții, și chiar te comporți în felul dictat de ele. Probabil realizezi că la mijloc e o condiție. Dacă aceste cuvinte și imagini sunt luate literal, atunci vei experimenta emoții și acționa după cum îți dictează ele. Spre exemplu, te întorci acasă seara târziu și te afli pe aleea slab luminată. Uneori e suficient un foșnet prin apropiere ca să-ți apară gândul că un hoț te urmărește. Simți teamă și, în consecință, grăbești pașii în timp ce privești cu auzul încordat în jurul tău. Ai privit în spate și nici urmă de hoț. Dar un alt gând îți spune ”poate s-a ascuns”. Și același efect asupra ta se produce. Mărești ritmul, devii încordată și privești în jur cu atenție maximă. Ai trecut de zeci de ori pe această alee și nu s-a întâmplat evenimentul. Însă, mintea ta nu e convinsă. Ea știe să facă predicții, deoarece mecanismul neural al predicției crește șansele de supraviețuire.
În contextul unei alei întunecoase (și alte contexte potențial periculoase), literalizarea are valoare adaptivă. Te poate feri, uneori, de potențiale pericole. Dar, în alte contexte sociale, acest proces de literalizare devine o pacoste ce are costuri psihologice și materiale. Când tu privești datele meteo ce prevestesc o furtună, dar ai în minte imagini cu acea furtună violentă cu pagube și victime petrecută recent în Timișoara, vei crede nu că urmează o furtună, ci că urmează una îngrozitoare. În consecință, experimentezi o teamă intensă, supraestimezi amploarea prognozei, urmând o decizie emoțională și un haos, în efect, ce putea fi evitat. Noroc că uităm repede. Deși haosul are costuri financiare și psihologice, precum stresul și oboseala cronică. Și, într-un final, luate împreună cu altele, se reflectă în speranța medie de viață.
Repet, creierul tratează în mod fundamental literal cuvintele și imaginile produse tot de el. E ca și cum lecturezi o poveste sau vizionezi un film, dar ai uitat complet că ești cititorul sau spectatorul și te contopești cu personajul din poveste. Acuma poți deriva cu ușurință ce ai de făcut.
Să-ți reamintești.
Vei privi la gândurile din cap ca fiind ceea ce sunt și nu ce spune creierul tău că sunt. Și ce spune el? Realități și adevăruri. Spre exemplu, după un meeting de proiect, auzi în cap: ”Cât de proastă poți fi!”. Și te simți dezamăgită. Apoi, ieși la o țigară ca să scapi de emoția dezamăgirii. Iată o alegere sănătoasă care îți asigură o bătrânețe liniștită.
Dar nu te vei contrazice, insistând că sunt iluzii. E o luptă pierdută din start. Cheia e să accepți ”realitățile” și ”adevărurile” comunicate de el. Să renunți la luptă, la demonstrații, la polemicile din cap, poate fi o strategie eficientă. Poți chiar vorbi în sinea ta, ca si cum te adresezi creierului/minții, și spune ceva de felul: ”Ok. Mulțumesc”. Sau ”Am notat. Mulțumesc”. Să tratezi comentariile lui ca și cum vin de la un adviser e pentru mulți oameni o metaforă utilă. Și cum răspunzi unui adviser? Da, pui pauză și reflectezi ce anume poate fi cel mai bine pentru tine pe un termen mai lung. De aceea, stratagema nu ține când te afli în mijlocul evenimentului sub presiunea unor emoții intense.
Nu e simplu când povestea te-a absorbit și o trăiești ca realitate vie. Reamintirea e o acțiune contra-intuitivă. Intuitiv e să trăiești pe viu poveștile. La fel cum nu poți dobândi abilitatea exprimării în japoneză de azi pe mâine, la fel și cu abilitatea psihologică a deliteralizării (luarea distanței sau separarea de povești sau de conținuturile simbolice). Ai nevoie de practică sistematică. E un proces simplu, dar anevoios și care nu se încheie niciodată. Dificultatea e dată de agenda secretă a minții. Va încerca să facă din ”deliteralizare” o metodă prin care să scape de acele gânduri și emoții care nu-i convin. Aici e punctul de răscruce. Și aici există riscul unui blocaj permanent. Cine nu trece de el, nu va culege roadele acestui proces. Dar și asta se poate învăța: să identifici agenda secretă a minții.
Cu timpul și practica, depășind răscrucea, vei experimenta tot mai des pacea minții. Când ai această stare de pace, te simți ușor și liber. O povară ți-a fost luată din cârcă. Prin urmare, vitalitatea îți crește și o poți mobiliza ca să împlinești ce ai ai de împlinit. Îți poți închipui cum e să trăiești așa în cea mai mare parte a unei zile?