Existenta ta are un SCOP? De ce existi? Incotro te indrepti? Ce semnificatii oferi existentei tale?
In raport cu aceste intrebari putem imparti oamenii in doua categorii. Cei care traiesc fara intrebari si cei care cauta raspunsuri. Cei din prima categorie sunt, cred eu, majoritatea.”Ignorance is Bliss” canta cineva, constient, probabil, de framantarea sau preocuparea indusa de cunoastere sau, poate, doar fumat. Cei din a doua categorie se impart in cei care cauta raspunsuri, desi nu si-au formulat intrebarile si in cei care au intrebari clare.
Ma gandesc la cunoasterea care debuteaza cu reflectia. Cu intrebarile. La fel cum face lighioana simpatica la varsta interminabilelor “de ce-uri”. In aceasta etapa, un parinte “necizelat” va sanctiona (din ignoranta) acest comportament, un fel de prerechizit pentru abilitati de critical thinking. In timp ce un parinte “cizelat” isi va recunoaste propria ignoranta si isi va stimula progenitura sa exploreze curiozitatile, apeland la sursele de informatie atat de accesibile astazi fata de acum cincisprezece ani.
Dar exista si un tip de cunoastere care incepe cu raspunsuri definitive. Se cheama dogma. Unii confunda dogma cu rigoarea demersului stiintific. Isi inchipuie ca metoda stiintifica este, in sine, radicala, limitata si opaca. Nimic mai fals. Cerintele riguroase de testare stiintifica si insistenta asupra dovezilor ne ofera confortul de astazi si, cu putin noroc, ni-l va asigura si in viitor. Nu putem afirma nicicand ceva asemanator despre miscarile spirituale si religiile lumii. Daca ideile (testate) unor oameni ar fi fost sufocate de instantele religioase, care s-au straduit in acest sens, cei mai multi am fi locuit astazi in bordeie de paie lipite cu balegar uscat. E un fapt incontestabil. Statele cele mai religioase ale lumii se confrunta cu saracia, coruptia, discriminarea si intoleranta, fragmentarea sociala si anarhia. Romania nu e departe. Norocul nostru ca e asezata geografic in Europa. Desi stat secular, o colosala cruce atarna in forumul parlamentului, iar 81.04 % din populatie este crestin ortodoxa, in timp ce procentul celor fara religie (atei) e doar de 0.2 %. (vezi biblioteca akasha). Iar asta n-ar fi problema, insa daca afli resursele financiare alocate institutiile de profil, faci apoplexie.
Unii vorbesc despre confortul spiritual. Desi nu vad confort unde traiesti o viata monitorizata de zei, spirite superioare, ingeri si alte entitati inefabile. Nu exista confort cand te incearca vinovatia pentru unele ganduri, dorinte si actiuni necuviincioase. Il prefer pe cel material. Am un acoperis deasupra, lumina ca pe timp de zi, hrana la frigider, un loc unde o pot incalzi sau gati, o piata in apropiere si un loc amenajat pentru necesitati fiziologice mai urat mirositoare. Nu am nevoie de zei, suflete, energii divine si alte substitute caraghioase pentru neverosimila existenta a unei entitati supreme. Crezi ca neg existenta divina? Mai inainte de negare, trebuie indeplinita conditia existentei. Stephen Hawking, celebrul fizician din scaunul cu rotile (vezi bine, pedepsit de “bunul” D-zeu), raspunde in felul urmator, cand e intrebat daca vreun Zeu a creat universul.
“When people ask me if a god created the universe, I tell them that the question itself makes no sense. Time didn’t exist before the big bang, so there is no time for god to make the universe in. It’s like asking directions to the edge of the earth; The Earth is a sphere; it doesn’t have an edge; so looking for it is a futile exercise. We are each free to believe what we want, and it’s my view that the simplest explanation is; there is no god. No one created our universe, and no one directs our fate. This leads me to a profound realization; there is probably no heaven and no afterlife either. We have this one life to appreciate the grand design of the universe, and for that I am extremely grateful.”
Nici macar in termeni de ipoteza nu pot lua “existenta divina” in considerare. Ipotezele rezulta din observatii empirice sistematizate. Nu observ (nici cu simturile, nici cu aparatele) nicaieri semne si nici nu am cunostinta de ele. Studiile arata cum nivelul de educatie coreleaza negativ cu credinta in zei. Cu cat oamenii sunt mai educati (cu adevarat, nu doar pe hartie), cu atat nu cred in forte divine sau in existenta unui Creator. Probabil ca pe masura ce esti tot mai educat, devii tot mai “orb” la semnele divine. Lucru dracului, educatia asta!
Viziunea religioasa (chiar si agnostica) imi pare o escamotare a anxietatii de moarte combinata cu o educatie precara in stiintele naturale. Ea, viziunea, creste si prinde radacini pe ignoranta, pe necunoastere, pe o gandire magica si necritica, iar daca apare la o persoana educata, pe un esec al integrarii conceptelor si teoriilor stiintifice (din diferite discipline) intr-un sistem coerent si consistent logic.
Dar cine experimenteaza anxietatea? Sinele sau eul (depinde de scoala de gandire). Sinele isi doreste nemurirea, deoarece crede in iluzia unei existente infinite. Nu-si poate accepta propria moarte. Eul (sau sinele) este “lipit” de corp. Cand un copil afirma “eu” arata spre corpul lui, nu al motanului. Conform unei gandiri intuitiv-concrete, nu putem concepe un eu fara un corp material care sa-l sustina. Totusi, facem asta, deoarece mintea poate functiona si pe un nivel abstract. Aici corpul a devenit imaterial. Astfel, in mintea umana eul asociat trupului, obiect concret, este desprins de acesta (in plan abstract). Ulterior, e si proiectat, cu usurinta, in realitatea exterioara (in afara mintii), la fel cum proiectam in exterior conceptul “copac” cand privim la un copac.
Unde se afla copacul? Acolo, vei declara, indicand cu mana spre obiectul arbore. Mai nimeni nu arata spre propriul cap, unde, de altfel, se afla conceptul “copac”. Reteaua de semnificatii e proiectata in afara mintii. Perceptia este mijlocita de aceste retele (top-down processing). Fara interferenta acestei procesari, perceptia ar fi directa, nemijlocita de ecranul semantic, iar tu ai experimenta pe moment o senzatie plenara de euforie, eliberare si uimire. Budistii au numit aceasta experienta “satori” – o profunda experienta spirituala. Este, intr-adevar, o experienta rarisima ca retelele semantice sa fie aproape deactivate, iar procesarea perceptiva sa fie aproape bottom-up (dinspre simturi la niveluri superioare de prelucrare cognitiva). Cum poti avea parte de asa ceva? Fara a fi o garantie, prin acea afurisita practica meditativa de zi cu zi. Este la mintea cocosului de ce nu poti trai intr-o continua stare de bliss. N-ai face nimic si ai muri urgent. Creierul este echipat evolutionist prin mecanisme care limiteaza si blocheaza aceste experiente. Primele specimene homo sapiens nu ar fi supravietuit fara aceste mecanisme.
Iata, unde am ajuns, desi nu mi-am propus. Acum ma intreb cum sa inchei. Imi vin in minte cuvintele unui “anonim”. Ceva cu drumul, directia si scopul. Cateodata, cred eu, sa nu-ti propui nimic capata, in final, un sens (sau mai multe). Dar ar fi regretabil sa ajungi la capatul vietii, ca in final, viata ta sa capete sens retrospectiv.