Când ajuți, deși nu ți-a cerut, ce se întâmplă? Îți duc paltonul la curățat, se oferi ea grijulie. Grozav! Mulțumesc, răspunse el încântat. Un comportament demn de laudă, comentăm noi. De dragul experimentului întreb ”ce s-ar putea petrece dacă acest comportament se repetă?”. Dacă devine frecvent, va scădea, destul de probabil, valoarea lui. E o predicție în baza principiului psihologic ce-i rar e prețios, dar luat pe dos. Ceea ce e des și ușor accesibil ajunge nevaloros. Alertă și la oferta erotică.
Comportamentul de ajutorare oferit cu ușurință poate induce beneficiarului impresia că poate exploata, că i se cuvine sau că e neputincios. Îndeosebi persoanele cu tendințe dominatoare combinate cu un simț moral al corectitudinii deficitar sunt mai înclinate către a exploata generozitatea și bunăvoința altora.
Dintr-o combinație de circumstanțe și instinct la sprijin ea poate ajunge să repete comportamentul de ajutorare. Duce de fiecare dată paltonul la curățat. Iar el crede (gândește) că i se cuvine. Dacă ea renunță, el percepe că e frustrat cu intenție și, în consecință, se comportă ostil. Cum ea observă atitudinea lui ostilă sau, cel puțin, negativă, e posibil să simtă vinovăție că doar l-a privat de ”un drept”. Mai ales când el are grijă să-i reproșeze lipsa ei de grijă în contextul în care dânsul face multe lucruri pentru ea. Iată beleaua, o neașteptată dificultate de relaționare. Ce facem mai departe?
Comportamentul de ajutorare e, de fapt, un instinct ce e strâns conectat la instinctul reciprocității. (E un instinct, adică are rădăcini biologice profunde). O relație intimă, ca și una socială, are la bază principiul reciprocității. Te ajut acuma cu așteptarea (posibil nedeclarată/gândită) că îmi vei întoarce, cândva, ajutorul. Aceasta e și motivația. E ca și cum creez ”credite” psihologice la tine. Te îndatorez.
Însă, multe credite la ce pot duce? Dacă nu sunt returnate, pot duce la vinovăție. Te poți simți vinovată că nu faci suficient pentru celălalt care insistă cu ajutorul.
Câteodată e o formă mascată (machiavelică) de a ne feri de un eventual abandon (evident, imaginat). Ca să obțin credite, insist să te ajut chiar dacă nu-mi ceri sau ai nevoie. Sau, în alte cuvinte, ca să te leg de mine, te îndatorez prin ajutorul oferit în mod repetat.
Funcționează? Pe termen scurt doar. Deoarece oamenii tind să uite de ajutorul primit și întoarcerea lui. Verbul ”a tinde” face diferența. Adică nu așa stau lucrurile în mod necesar, ci variază de la o relație la alta, de la o persoană la alta. Tind să uite, întrucât valoarea lui scade odată cu trecerea timpului și… ? Ce am scris mai sus. Desimea lui îi scade valoarea în ochii beneficiarului.
Deci… Nu-ți confrunta partenerul cu această idee. Cel mai probabil o va nega și demonstra câte face pentru tine. Sprijinul și reciprocitatea compun baza psihologică a unei relații. Dacă baza e strâmbă, inechitabilă, nu înseamnă că relația nu poate funcționa. Dar ce stabilitate poate avea o casă pe o fundație strâmbă? La primul cutremur…