Dilema. O dilema nu permite solutii. Ar putea permite solutii, daca reusim sa o reformulam ca problema (situatie rarisima). Dilema ofera posibilitatea unei alegeri, mai precis poti face o singura alegere la un moment dat. Iar cand alegi o posibilitate, ucizi o alta (sau mai multe). Daca am de ales intre A, B si C, inseamna ca odata ce am ales A, nu mai pot alege nici B si nici C. Din moment ce am ales A, inseamna ca am renuntat la posibilitatile B si C. N-am altceva mai bun de facut decat sa ma impac cu pierderea variantelor B si C, multumindu-ma cu varianta aleasa, si anume, A. Nu ne intereseaza acum in ce fel am evaluat posibilitatile, desi ar fi interesant. Cele trei optiuni (puteau fi doua) sunt aparent egale in proprietatile lor si, tocmai de aceea, luarea deciziei este extrem de dificila.
Ne preocupa in ce fel ne putem raporta la alegerea ce tocmai am facut-o, la atitudinea cu care am efectuat alegerea si mi-am asumat consecintele ei. Stiu bine ca odata ce aleg A, nu e posibil sa aleg si B sau C. Iar asta ar fi consecinta neplacuta cu care eu, alegatorul, urmeaza sa ma confrunt. Se cheama in psihologie aversiune de pierdere – un fenomen neplacut si care devine pregnant in situatia unei dileme. Daca aleg optiunea A,e de la sine inteles, ca pierd optiunile B si C. Trebuie sa inteleg si sa accept ca eu sunt acela care alege; nu un dracusor care ma impinge cu furculita de la spate si nici niste microbi aflati in zonele decizionale ale creierului.
Eu actionez si determin cursul viitor al actiunii prin decizia mea de la momentul T zero. Nu e ceva cu care ma pot impaca cu usurinta. Aversiunea de pierdere ma face sa stau in expectativa si sa nu iau decizia chiar daca sunt in situatia in care inclin spre varianta A. Pierderea variantelor B si C imi creste anxietatea. Ma pot gandi (banuiesc ca esti patita), daca in viitor voi regreta alegerea facuta, ce ma fac? Voi investi o vreme in scenariul A si, la un moment dat, voi constata ca am regrete pentru pierderea scenariului B sau C, ne-fiind satisfacut cu scenariul A (o alegere proasta).
Probabil ca, la un moment T n, voi simti regret pentru pierderea optiunilor B si C. Ce pot face in aceasta privinta? Voi alege oricum varianta A chiar si cu acest risc. Da, exact, trairea unui regret, este un risc, pentru ca o alegere in sine creeaza un risc (ori mai multe). Insa, dupa cum stie orice jucator de casino, daca nu risti nu castigi si, tocmai acest risc, asociat recompensei posibile (premiul in bani), stimuleaza atractia ce ar putea scapa de sub control.
In fata unei dileme, oricat ai cantari optiunile, urmeaza sa faci o alegere. Cand refuzi alegerea, ramai blocat in cantarirea optiunilor… la nesfarsit sau pana cand imprejurarile de viata aleg in locul tau. Iti inchipui cum este cand dilemele se acumuleaza? E ca si cum esti capitan de vas, iar in fata unei furtuni, iti permiti luxul ca vasul tau se descurce pe cont propriu de parca ar fi ghidat de o inteligenta artificiala sau divina.
Daca optiunile mele A, B si C sunt aproape egale in atributele lor (avantaje si dezavantaje), cum sa fac, totusi, o alegere inteleapta? M-ar putea ajuta senzatiile corporale, atunci cand imi derulez pe ecran mental scenariile posibile. Daca aleg scenariul A si il derulez mental, s-ar putea sa simt unele senzatii placute/neplacute prin corp, indeosebi in zona plexului si/sau abdominala (teoria markerilor somatici, Damasio A.). Posibil, dar daca nu simt nimic deosebit, nimic care nu-mi iese in evidenta. Sau, exista riscul sa ma insel in interpretarea acestor senzatii corporale? Nu pot fi prea sigur ca piscaturile astea prin stomac in cazul derularii scenariului A sunt de bun augur (datorita ramificatiilor nervului vag si nu unor microbi, plasati de fiinte extraterestre in organele mele interne, bine intentionati in privinta destinului meu!).
Cand aleg oricare optiune din cele multe ori putine posibile, imi exercit liberul arbitru. Este pasionant cand reusesc aceasta performanta. Banuiesc ca si pentru tine. Este un aspect esential care diferentiaza un adult (psihologic) de un copil (chiar cu ID). Copii au putine ocazii sau deloc, in functie de varsta, in care isi exercita liberul arbitru. Insa, cu totii aspira la aceasta performanta (vor sa fie mari ca mami si tati). De ce asa, caci pana la urma, e o placere sa fii ingrijit de mami si tati, cand tu, cu niste smiorcaieli, poti cumpara (aproape) orice. Scancesti si, gata, nevoia ti-a fost implinita. La aceasta varsta nu exista dileme, pentru ca, in mod cert, posibilitatea A raspunde nevoii A. Iar mami (sau tati) stie, deoarece ai grija sa-I semnalezi aceasta cunoastere! Ce usor ar fi!
In fata scenariilor A, B si C ma pot sustrage alegerii. Optiunile mele sunt prezente ori dilema face parte din viata mea, insa caut sa o pastrez departe, izolata de constiinta mea. Din moment ce nu ma gandesc la ea, ea nu exista. Posibilitatile sunt mereu acolo, insa eu nu aleg, ci aman orice exercitare a liberului arbitru. Ei, bineinteles, ca pot oferi o sumedenie de motive pentru care nu fac o alegere (rationalizarea ca mecanism de aparare al eului). De fapt, nu am curaj. Imi e teama. Ma tem de pierdere. Oricare optiune aleasa este echivalenta cu pierderea celorlalte. Doar ca eu nu gandesc “corect”. Viata mea nu ramane fixata in optiunea aleasa, in A. Ea curge in continuare, ceea ce imi ofera alte situatii de alegere. In viitor, nu e exclus ca varianta B/C sa reapara. Viata e imprevizibila in curgerea ei. Daca aleg varianta A, nu inseamna ca m-am incuiat intr-o inchisoare, inghitind cheia ori aruncand-o, eventual, in lacul de vizavi (din fantasmagoria mea).
O alegere facuta nu inseamna inchisoare ori limitarea libertatii. E adevarat ca, inseamna limitarea in momentul alegerii optiunilor, urmand o perioada, sa traiesti cu posibilitatea aleasa si consecintele derivate. N-ai niciun motiv serios ca sa te lamentezi in urma unei astfel de alegeri. Cine a facut-o? TU. Traieste cu ea. Dar nu intelege ca esti prizonierul ei. Poti oricand schimba cursul actiunii, deoarece libertatea nu te paraseste nicicand. (zic bine, monser Sartre?). Nu te paraseste din simplul fapt fundamental, ca existi. De aceea, acest tip de libertate se numeste libertate existentiala.
A-ti asuma in mod curajos viata inseamna a face alegeri, infruntand teama (aversiunea) de pierdere. Hai, sa incercam cu alte cuvinte, intr-o nota mai dramatica, dar nu mai putin reala. Cand alegi o posibilitate, ai ucis oricare alta posibilitate! Intr-o nota morbida (imi pot contine propriul sadism), daca posibilitatile ar fi niste vietati (copii?!), prin decizia ta, vei ucide doua dintre ele, pastrand una in viata. Cu mana ta, ca sa zic asa, ai luat viata oricarei alte posibilitati care traia in constiinta ta. Intr-un fel metaforic, atunci cand faci alegeri, devii un ucigas. Ar fi de preferat sa fii unul, cu sange rece, daca ma intelegi. In fata unei alegeri, mi se pare intelept sa te impaci cu acest rol inainte de a face alegerea. Acest rol este unul paradoxal. Vei ucide optiunile B si C simultan cu nasterea optiunii A (actualizarea posibilitatii aleasa in realitate).
Versiunea A (de realitate) va prinde viata cand optiunile B si C au murit.
Altfel, alegerea ta va fi una incarcata cu regrete. Una amara, cu regrete, cand, fara prezenta ta constienta, te trezesti intr-un cosmar. Nu esti impacata cu varianta A si nici cu moartea variantelor B si C. Esti captiva sau blocata in momentul T zero. Cea mai buna versiunea de realitate pentru tine ar fi sa-ti creezi o noua situatie de alegere si, evident, sa-ti asumi o alegere! In traducere, vei invata sa-ti asumi moartea. In plan psihologic, pierderea (ca si renuntarea) este o moarte. Orice optiune (alegeri investite emotional) la care renunti este precum moartea pe care urmeaza sa o accepti din moment ce faci o alegere. Unii oameni o evita si, drept urmare, isi baga mortul in casa. Cele trei posibilitati raman in prim plan, insa viata ramane pe loc, deoarece nu exista o alegere intre A, B si C. Totusi, exista o alegere: amanarea alegerii. Nu fac o alegere acum si asez sub pres (imi ascund) situatia alegerii. Amanarea alegerii, in acest caz, nu vine dintr-o evaluare rationala, care-ti sugereaza ca o amanare iti ofera timp pentru deliberari aprofundate. Vine din frica. Frica de a face o alegere proasta (care se va dovedi proasta). Din frica, cele trei variante sunt ucise, iar tu urmeaza sa traiesti cu cadavrele lor. Decat trei cadavre, nu e mai bine cu doua in timp ce una traieste (ii dai curs in existenta)? Mult mai bine, insa nu uita ca, de regula, cadavrele intra in putrefactie.
Consecinta alegerii optiunii A consta in moartea optiunilor concurente B si C. A traieste, in timp ce B si cu C au murit. Tu ai ales astfel. De ce ai locui cu cadavrele in casa?
Precizare: din perspectiva vointei libere ca iluzie (vezi cercetarile lui Daniel Wagner) situatia alegerii nu are niciun sens pentru un “alegator” (acela care decide un curs al actiunii din n variante). Insa, o fiinta umana (laolalta cu spiridusii, zanele, ingerii si sufletele) (isi) experimenteaza sinele ca agent liber care face alegeri.
In final, toata aceasta polologhie poate fi sintetizata in urmatoarele idei-forta:
- Dilemele nu permit solutii (nu pot fi rezolvate), deoarece nu sunt probleme.
- Decat sa nu faci nicio alegere, mai bine faci o alegere proasta. In viitor vei putea face o noua alegere.
- Cand faci alegeri, esti o persoana curajoasa, deoarece te confrunti cu frica (de pierdere si de necunoscut).
- Daca faci o alegere, esti o persoana responsabila de propria directie in viata, cu conditia sa-ti asumi consecintele ce se nasc din alegere.
- Odata ce ai facut o alegere, este prostesc si nesanatos sa traiesti cu regretul celorlate optiuni pierdute.
- Daca refuzi sa alegi, viata ta se blocheaza, iar imprejurarile de viata (sau altii) aleg pentru tine.