Se poate întâmpla să ajungi într-un punct al vieţii în care să te întrebi :
„Ce este valoros în viaţa mea?” sau „Pentru ce ar merita să trăiesc în continuare?”
Dacă nu vrei să faci umbră asemeni unui stâlp de iluminat (există unii care se iluminează, însă fac în continuare umbră), cred că vei încerca să reflectezi la propria existenţă. De la întrebări de acest fel, fără a trivializa cum fac unii care n-au pierdut nimic important în viaţa lor, poţi călători spre valori.
Dar ce este o valoare?
Ceva de preţ, parcă te aud. Cât de preţ? Merită o mie de euro sau un milion? Merită să renunţi la o mânăsau la un ochi? La ce poti renunta ca să-ţi protejezi acel ceva de preţ (valoarea)? Să luăm de exemplu, sinceritatea. Ce poţi sacrifica în numele sincerităţii? E drept, că purtăm o discuţie într-un plan subtil (doar că nu subtilitatea misticilor), dar pentru moment e nimerit să rămânem aici (simbolic, ok? J).
Poţi risca o relaţie de afaceri sau o relaţie de prietenie pentru valoarea sincerităţii? Să-i comunici cuiva, semnificativ emoţional, opinia ta vizavi de educaţia universitară (un ex.); dumnealui fiind profesor universitar. Putem numi asta sinceritate? Unii ar numi-o obrăznicie. Într-un plan mult mai apropiat, chiar intim, dacă ti-ai format o opinie vizavi de coitul cu dumnealui, o opinie care nu-l flatează, îi comunici? Depinde, aşa putem răspunde din prudenţă. Însă, poziţia ta (nu de coit) care este? Nu ai una. Ai ocazia să-ţi clarifici una, să iei o poziţie.
Ceva similar poate fi un început al unui proces critic de clarificarea valorilor. Putem reuşi prin exemple concrete cum să ne identificăm propriile valori. Totuşi, ce sunt ele? Într-o analogie cu natura, ne putem imagina că sunt un fel de rădăcini ale unui arbore. Rostul lor este să fixeze în sol copacul şi să-l hrănească, astfel încât acesta să crească (falnic ca bradul, chiar dacă e palmier?) şi să reziste intemperiilor. În baza valorilor ne dezvoltăm atitudini şi comportamente, judecăm lumea, viaţa, societatea şi luăm decizii, care generează consecinţe. Spre exemplu, dacă pentru dumneata are semnificaţie (autentică) cinstea, te vei strădui să te comporţi în mod cinstit, adică nu dai ţepe, nu-i tragi pe alţii pe sfoară, nu păcăleşti, nu înşeli, nu amăgeşti. Odată ce te comporţi în acest fel în mai multe rânduri şi diverse contexte (sau tranversal), vei contura în caracterul tău calitatea (sau tăria) de cinste sau onestitate. Astfel, vei ajunge să crezi despre tine că eşti o persoană cinstită, iar asta numeşti în sinea ta ca fiind un lucru bun. Crezi despre tine că eşti un om bun, cu valoare. Vezi bine, că e o valoare spirituală, nu materială. Nu poţi vedea sau atinge cinstea. De aici începe creşterea spirituală sau transcendenţa… pe planeta Pământ, nu în planuri astrale. Aşa poţi creşte în caracter asemeni arborelui în coroană. Poţi deveni un om mai bun. Cu adevărat, nu doar declarativ, îţi precizez.
Cu toţii împărtăşim cultural valori dezirabile. Cinstea e una dintre ele. Cu toţii ne dorim să fim cinstiţi. Numai până când te afli în circumstanţe în care poţi profita de naivitatea altcuiva sau altora. Nu comentăm aici cum vei raţionaliza ne-cinstea şi nici cât de rapid vei uita de acţiunile necinstite. Te asigur că te vei descurca de minune. Cu atât mai bine dacă ai unele veleităţi, chiar si necizelate, de critical thinker (sau de psihanalist?)
Caracterul, spre deosebire de personalitate, deţine în sine o oarecare rigiditate în calităţi. Dacă eşti o persoană cinstită, atunci vei face dovada cinstei în mod repetat şi transversal. Abaterile de la cinste (devenită prescripţie) sunt izolate. În pofida unor împrejurări, în care poţi fenta cu uşurinţă, te vei abţine (câţiva exersează la grupul abc) şi te vei comporta în mod cinstit.
Într-adevăr, oricare virtute sau tărie de caracter are o legătură cu capacitatea de autocontrol. De aici vine acea binecunoscută sintagmă de „om cu verticalitate”. Nu eşti după cum bate vântul. O frunză în vânt. Azi cinstit, mâine un şarlatan sau invers. Dacă cinstea e o tărie de caracter, urmează să o practici. Să ne înţelegem. Ele nu sunt date. Te autoproclami cinstit şi azi şi mâine acţionezi cinstit. Date fiind două zile de cinste, merge şi niţică indulgenţă. Aşa că, în alte două zile faci niscaiva matrapazlâcuri (de exemplu, favorizezi la o licitaţie publică firma unui coleg din facultate). După care mergi la biserică şi trimiţi nişte rugi la cel sus. Mai nou, va fi construită una foarte aproape de Babele. După o călătorie de pelerinaj epuizantă, cu telecabina, vei beneficia de o iertare intermediată, probabil, de către Moş Martin (un urs brun deghizat în preot sau invers).
Lăsând babele şi crucile deoparte (sus pe platoul Bucegi), în loc de cinste poţi tu aşeza orice altceva (sănătate, grijă, generozitate, cumpătare, răbdare, tenacitate). Am folosit aceasta valoare influentat fiind de exemplele repetate de corupţie printre edilii nostri. Cu toţii nişte autoproclamaţi oameni cinstiţi…
În încheiere, având în minte modelul VIA, poţi reţine că o virtute poate fi o constelaţie de valori practicate în mod sistematic şi transversal. Revenind la analogia cu arborele, un fel de ramuri pe care se înşiră frunze. Cu cât un om, în calitate de arbore, are mai multe ramuri, adică o coroană extinsă, cu atât îl putem numi un om mai bogat. Aceasta ar fi, într-o viziune realistă, bogăţia spirituală.