Nu ar fi prima oară când scriu despre raționamente circulare – o specie de paralogism. Însă, cred că subiectul rămâne actual și atât de întâlnit încât nu văd unde e acea raționalitate clamată de toată lumea. De fapt, o rara avis.
Nici autorul nu este vreo excepție, deși mi-ar fi coafat frumos stima de sine. Mă antrenez în detectarea lor (ține de instruire) și pe alocuri chiar reușesc să le văd. Și fac ochii mari, mari ca de melc cotobelc.
Pe când eram mai necopt la minte (nici acuma nu-i prea coaptă), mă grăbeam să arăt cu degetul (obicei de școală neaoșă). Astăzi doar mă uimesc. Cred că face parte din ceea ce înseamnă să fii uman și nu robot.
Persoanele credincioase si superstitioase sau dogmatice suferă de raționament circular (adică o formulare ce pare logică dar nu este). Te invit să faci cunoștință cu cel mai popular dintre ele (preluat din manualul meu preferat ”Tools of Critical Thinking”):
Dumnezeu exista, pentru ca asa spune Biblia, ne încredințează tipul credincios și care consideră Biblia o carte sfântă.
Si de ce ar trebui sa credem ce spune Biblia?, întreabă insul sceptic.
Pentru ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, ne asigură tipul de mai adineaori.
Iar scepticul pune din nou o întrebare de verificare (a dracului pielea pe el!):
Si de unde stim ca Biblia este cuvantul lui Dumnezeu?
Pentru ca asa e scris in Biblie, ne reamintește persoana credincioasă.
Si de ce sa credem ce spune Biblia?, continuă enervant insul sceptic.
Intrucat e Cuvantul lui Dumnezeu, ne reasigură cu iritare persoana credincioasă, tolerantă, totuși, cu necredința scepticului curios.
Acest tip de rationament contine deja din premise ceea ce am dori să stabilim în concluzie. De aceea se numeste “circular” și face bine la mentalul omului – îl rotunjește. Contribuie la defensa psihologică prin aceea că protejează persoana de incertitudine, îndoială și contradicție (sau mai tehnic, disonanță cognitivă). Din perspectivă psihologică, un raționament circular are mult sens, însă dintr-o perspectivă logică este, evident, defectuos.
Nu doar persoanele credincioase suferă de acest paralogism. Să vedem unul popular printre psihologi clinicieni și medici psihiatri:
De ce este atât de suspicios vizavi de motivele tuturor?, întrebă neofitul. Și veni răspunsul de la psiholog: Deoarece are o tulburare de personalitate paranoidă. Dar neofitul întrebă, din nou, cu scepticism (să fi citit acest blog?): Cum știi că suferă de personalitate paranoidă? Psihologul răspunde sigur pe el după cum șade bine oricărui profesionist: Prin faptul că se manifestă suspicios față de motivele altor oameni.
Psihologia, cea de folclor, suferă amarnic de problema tautologiilor (un alt nume pentru raționamente circulare). Ori tautologiile nu sunt tolerate de știință. Ele nu pot fi falsificate, adică nu permit posibilitatea infirmării lor. Cu alte cuvinte, sunt mereu adevărate. Iar această calitate infailibilă face din orice idee ori chiar teorie (un set de idei egal ipoteze) o prea frumoasă dogmă. Psihanaliza e o astfel de dogmă și la fel multe alte teorii din psihologia mambo jambo.
Îți poți imagina, bănuiesc, ce consecințe păguboase pot avea în viețile unor oameni. Deși, pot proteja imaginea de sine pe termen scurt. Nu și pe termen lung. Poți lua un exemplu din viața unui cuplu în care partenera e abuzată (psihologic) sistematic de partener însă ea continuă să creadă că partenerul ei e un ins de treabă.
Tautologiile mint oamenii, iar oamenii (se) mint cu ajutorul lor.