În vremurile noastre, cu toții par să o simtă: uneori discret, alteori apăsător. Anxietatea nu mai este doar o reacție la pericole reale, ci devine tot mai frecvent o stare de fond – o umbră care ne însoțește în gânduri, în decizii, în felul în care trăim.
Dar ce este, de fapt, anxietatea? Este modul în care mintea noastră încearcă să ne protejeze de ceea ce s-ar putea întâmpla. Este anticipația unui pericol. Însă, spre deosebire de frică, ce apare când pericolul e prezent și real, anxietatea se leagă de evenimente din viitor. Un viitor incert, adesea imaginar, dar nu complet absurd. E ca și cum mintea noastră ar derula în fundal un film cu cele mai probabile scenarii negative, doar pentru a fi… „pregătiți”. Exact, aceasta e funcția anxietății: pregătirea.
Oh, daaa, lumea în care trăim ne întărește tuturor această ”pregătire”. O validează, prin urmare, ne pricopsim cu și mai multă anxietate! Deoarece, trăim într-o lume rapidă, hiperconectată, saturată de informații și de comparații de tot felul. Suntem bombardați cu idealuri despre cum ar trebui să fim… mai performanți, mai eficienți, mai atrăgători, mai stăpâni pe viață. Ironic? Iar în acest haos, anxietatea se insinuează ușor la început, ca o umbră care crește atunci când lumina devine prea puternică.
Poate vrei să începi o mică afacere, să investești în ceva nou, să îți schimbi profesia, să reiei studiile sau măcar să-ți păstrezi jobul, dar auzi de taxe și restricții comerciale, cum sunt cele ”fără sens” propuse de un lider ca Donald Trump. Insul și-a trăiat traiul și-a mâncat mălaiul, dar face viața altora mult mai amară decât poate fi. Evident, te întrebi: Ce va urma? E riscant? Mai are sens să pornesc ceva acum?
Poate urmărești campania electorală din România și simți că, indiferent de rezultat, e greu să-ți imaginezi stabilitate. Cu atât mai puțin dacă ne pricopsim cu Simion, un minion la curtea Rusiei.
Poate petreci doar câteva minute pe social media și, fără să vrei, te compari cu „viețile perfecte” de acolo? N-o face, închide-l. Zeci de postări cu zâmbete, succes, lumini bune, dar puțină substanță reală. Volum mare, porcăreală, profunzime mică și, în final, zero schimbări. Și te întrebi: Oare eu greșesc undeva? De ce nu simt și eu acel entuziasm continuu?
Poate ai trecut printr-un divorț sau despărțire, iar gândul că nu ai „reușit” în iubire sau căsnicie te roade mai ceva o gastrită. Sau poate munca ta nu-ți mai aduce satisfacție și începi să te întrebi dacă ți-ai ales bine drumul. Poate ți-ai dorit să ajungi undeva până la o anumită vârstă – și nu ai ajuns. Aceste întrebări nu ne aduc suferință doar pentru că ne e frică de eșec, ci pentru că ne temem că viața noastră ar putea să nu fi avut sens.
Și, mai adânc de atât, există o anxietate tăcută pe care o poartă mulți dintre noi, în special odată cu trecerea anilor: Ce va fi cu mine dacă mă îmbolnăvesc? Dacă nu voi mai putea munci? Dacă voi îmbătrâni singur?
Toate acestea sunt contexte care nu creează anxietate de la zero, dar o cultivă, o intensifică, o legitimează.
De aceea, mi-am propus să organizez un curs practic (în mai multe sesiuni) având ca temă
”Anxietatea ca umbră ce ne însoțește” (detalii curând într-un nou post).
Prima idee va fi legată de acceptarea ei așa cum este umbra pe care o avem în lumina soarelui. A doua idee va fi despre cum poți învăța să trăiești cu ea. Ceea ce are legătură cu atenția. A treia idee, cum putem lucra activ asupra ei… și altele de acest fel în care voi avea grijă să ”profităm” de experiența de viață a fiecăruia din grup.