Deoarece sunt pe cale sa devin un “expert” de talie internationala in iluzii si biasuri, concurandu-l pe mediocrul de Sam Harris si pe hipomaniacalul de Michael Shermer, am ales sa-ti ofer din nou (mai am “iluzii” printr-o carte), pana devin plictisitor sau iritant precum un batranel decrepit cu idei fixe, o mostra de profunzime filosofica in problematica Sinelui si liberului arbitru.
Te afli la o rascruce (in viata ta). Sa zicem, ca ai ales sa o iei prin dreapta (metaforic). Cum ai facut? Poate ai dat cu banul sau, poate, ai cantat ca in jocurile pentru copii: “Din oceanul Pacific, a iesit un peste mic… “. Poate esti o persoana mai rationala si ai cantarit indelung tot felul de motive pro si contra. Ai sunat chiar un amic sau o amica pentru o opinie, ba chiar ti-ai sunat terapeutul, care ti-a respins apelul (hi,hi!). Dar acum nu ne intereseaza procesul (deocamdata!) si nici optiunea ta. Intrebarea mea este: Cine a decis? Eu, vei zice. Unde poti localiza acest Eu? Aici, vei arata spre tine, spre corp. Deci, corpul (creierul) alege. Inteleg ca nu esti de acord? Tu crezi ca exista o entitate Eu, care salasluieste in corp si care a luat decizia in mod independent? Asta-i senzatia subiectiva si nu avem cum sa scapam de ea(avem sanse cu nitica ayahuasca, opium, LSD si altele), la fel ca atunci, cand percepem triunghiul alb (creat in cortexul vizual) din iluzia lui Kanizsa. Desi, daca te concentrezi cu putere in crestetul capului (plus fantezie), la nivelul chackrei sahasrara, ce crezi ca poti percepe? Da, senzatia de levitatie (printre altele, depinde de factori subtili), nu doar un amarat de triunghi. Vei experimenta senzatia cum corpul eteric se inalta, se desprinde de corpul fizic. (hi,hi!). Pe bune! Doar in creierul tau… (As castiga bani seriosi cu scamatorii de genul asta, conducand niscaiva ateliere din postura unui guru cu barba si plete de sihastru!)
Daca entitatea Eu face din sine alegerea, inseamna ca ea, entitatea numita EU, este… ? Independenta. Poftim?! Independenta sau fara cauze. Eul este o entitate libera, inchisa cauzal sau cauza e-n sine insasi. Eu am ales, spui tu, sa ma abtin de la comentariile critice la adresa sefei mele, “o handicapata intelectual cu pretentii de eruditie”. Ai optat pentru aceasta varianta si nu pentru cealalta cu posibile consecinte neplacute. Asa sa fie, oare?
Experimentul celebru, simplu si elegant, al lui Benjamin Libet e atat de controversat, pentru ca pare sa demonstreze contrariul. Impresia subiectiva este ca TU ai luat decizia (cauza esti TU), tu ai optat pentru poteca din dreapta. Intrebat(a) cum ai ajuns la aceasta optiune, vei creea o poveste cu motive pro, contra, avantaje, dezavantaje sau vei zice ca asa ai simtit, asa ti-a venit din viscere. Indiferent de povestea ta, optiunea ta se pare ca a fost aleasa la un alt nivel al mintii. Ea doar iese pe scena constiintei, iar sinele (tu) crede ca si-a exercitat libertatea de alegere ( realizezi impactul social?)
Adevarul e ca nu alegi nimic. Imi pare rau, ca ti-o servesc verde-n fata. Alegerea n-o faci tu. Dar cine, cine? Mama, tata bunicul, strabunica, unchiul care traieste prin mine (in inconstientul familial) sau hamsterul decedat pentru care te simti vinovata uitand sa-l hranesti intr-o zi? Forte inconstiente, arhetipuri, pulsiuni freudiene? Nu, Sparky. Resorturi grozave, nebanuite si uimitoare iti conduc din umbra (he!) comportamentele, ba chiar si destinul. Doar ca nu sunt acelea, inchipuite de tine si de alti indivizi extrem de creativi si carismatici, dar care n-au trecut examenul cercetarii stiintifice. De aceea, merita sa devii constient de ele si sa-ti traiesti viata treaz si, mai putin, dormind.
Mai aproape de adevar este sa crezi ca alegerea (ti) se intampla. N-ai cum sa ma crezi si nici nu e necesar sa-ti irosesti timpul trimitandu-mi mesaje cu propriile tale contra-argumente. Privind o iluzie optica, precum cea cu triunghiul, este imposibil sa nu percepi triunghiul pentru ca nu ai control pe cortexul vizual pacalit de jocul de umbre si margini. Dar este cu totul altceva sa crezi ca el exista inafara ta ca obiect real. Nu-ti poti contrazice simtul vizual, insa poti intelege ca triunghiul nu exista acolo (dincolo de tine), deoarece ai priceput mecanismul iluziei. In mod similar, e imposibil sa-ti contrazici simtul Eului, al identitatii de sine, care are liber arbitru. Nici pe doctorul Libet nu l-a crezut nimeni si nici chiar lui nu i-a venit sa creada. Cu toate astea, majoritatea rezultatelor converg catre aceasta idee.
Vointa libera este o iluzie. De aici, nu rezulta ca nu exista auto-control (functie executive in cortexul prefrontal) si nici ca responsabilitatea morala sare in aer. Sunt convins ca esti de acord, intrucat ai observat de multe ori, din frageda pruncie, cum te poti abtine de la urinat aiurea, pe unde-ti vine. Daaa, chiar si catelul tau e capabil de aceasta performanta. Insa, pudelul tau nu-si poate propune ca maine dimineata, dupa ce-l aduci de la pipi, sa faca niscaiva yogilattes. (sau, poate?!). Spre deosebire de el, tu chiar poti face asta(functia de planificare asociata cortexului prefrontal). (sau, nu?)
Pentru ca nu alegi, nu iei decizii in mod independent, deoarece Eul este o iluzie, nici nu poti controla. Sa crezi ca poti controla circumstantele vietii este o alta iluzie, efectul primei iluzii. Paradoxal, este o iluzie sanatoasa. Este aproape un fapt ca oamenii (auto)iluzionati care cred ca pot controla circumstantele vietii si detin o persepctiva optimista se simt bine; au un sistem imunitar mai bun si sunt mai optimisti comparativ cu cei lipsiti de control (vezi experimentele lui Shelley Taylor).
Alegerile sunt, de fapt, probabilistice si se desfasoara in retelele neurale. Se intampla sa optezi, iar tie, la nivelul constiintei de sine, sa-ti para ca tu faci alegerea, lucru care-ti intareste sentimentul de agent liber, in control pe situatie ori comportamente. Exista doar o IMPRESIE CA ALEGI. Experimentarea launtrica a impresiei (senzatia subiectiva) nu face ca liberul arbitru sa fie real (in sens obiectiv), dar te face sa te simti bine, in control. (in savana, stramosii nostri erau adesea in alerta, atenti la eventuale pericole, iar tu ai mostenit un creier cu o configuratie aproape similara). Experienta subiectiva a exercitarii libertatii de alegere nu anuleaza adevarul obiectiv (sustinut de dovezile din neurostiinte), dupa cum nici invers.
Sa reluam. Experimentezi senzatia ca TU esti un cineva (un cetatean), un “agent” liber care exercita control, face alegeri, examineaza probleme si ofera solutii, invata, cunoaste, iubeste, face copii, creste copii, merge la job, se framanta, viseaza, doarme, se hraneste, urineaza si defecheaza si o ia de la capat. E minunat! Tu chiar poti face toate astea plus multe altele. Dar nu pentru ca, in spatele tuturor acestor lucruri, exista o entitate! Nu esti o entitate fixa, de sine statatoare, unitara, o monada, daca vrei in reamintirea lui Leibniz, care-a zbarcit-o aici! Unii calugari budisti antrenati in meditatie s-au prins de iluzie. Nu exista un Eu, au declarat ei, iar toti entuziastii, cautatori de fericire (multi cu probleme emotionale) refugiati prin manastiri tibetane ori simulacre ale acestora (prin vreo mansarda, balcon, cafenea, case bantuite), au inteles ca eul nu se impaca cu fericirea spirituala. De aceea, trebuie micsorat ori lichidat, supunandu-se la suplicii dintre cele mai nastrusnice.
In realitate (cea obiectiva), esti un PROCES. Din acest proces se nasc deciziile. Mai aproape de realitate este sa crezi ca in acest proces sunt implicati mai multi sine (mai multe euri), dar fara a recadea din nou (si din nou) in credinta falsa ca exista entitati, un fel de papusari ascunsi in spatele cortinei care trag sforile papusii de pe scena. NU cred ca e relevant CINE, n-are niciun sens, ci mai degraba CUM. Cum anume iau decizia? Cum fac toti acesti sine implicati in alegere ca sa ajunga la o decizie? Poti face ca acest proces al luarii deciziei sa devina constient ca sa-l poti examina rational ( cu atentie la biasuri)? Cand “ne trezim” in situatia alegerii (sa renunt la job si sa ma implic intr-o ocupatie vocationala sau sa-mi pastrez jobul ca sa-mi pot lua casa dorita?; sa ma casatoresc sau nu?; la care din cei doi barbati sa renunt?; sa renunt la tigari sau sa mai aman?; sa-mi cumpar cravata bleu cu cu dungi negre sau neagra cu dungi bleu?) ne aflam intr-o dilema, iar cand suntem intr-o dilema, inseamna sa optam pentru o varianta simultan cu a renunta la celelalte. Una din parti pierde. Alta castiga pe seama celeilalte. Se cheama aversiune de pierdere. Ne creste anxietatea, cand avem de optat, pentru ca daca alegem una, pierdem toate celelalte optiuni (cel putin pentru viitorul apropiat). Important mi se pare ca procesul de negociere intre toate aceste parti (implicate)ale mintii tale sa se deruleze cu participare constienta (esti treaz(a)!) sau in lumina reflectoarelor, astfel incat viata ta (“alegerile tale”) sa fie cu sens ori in directia dorita. Cine e treaz? Oricare din acesti SINE participant la summit. (de aceea, imi place dramaterapia, revin in alt post!)
Din perspectiva obiectiva, nu exista un Eu, ca agent liber si de o natura imateriala (fantoma din masina, cum apare in filosofie). Exista un proces neural cu corelate psihologice si anume: experienta (psihologica)continua si plenara (exceptie, stare de somn si unele stari modificate de constiinta induse de substante psihotrope sau exerctii de respiratie si meditatie) a unui sentiment de sine (Eul), care poate face alegeri in mod liber. Iar asta e BINE, pentru ca altminteri avem de-a face cu tulburari psihotice (procese neurale perturbate).
Cred ca ar fi bine sa ma si opresc. Insa, cine este acela care se opreste? Altul vrea sa continue. Si unul (diferit de ceilalti) isi doreste odihna, dupa acest efort intelectual, in timp ce altul (diferit la randul sau) vrea o portie de effort fizic! Iar un altul urmeaza sa faca acum o alegere intre odihna si gimnastica? Nu stiu. Poate stii tu… (ziceam ceva, de tulburari? Nu cred ca Eu).
Libet, B. (1985). Unconscious cerebral initiative and the role of conscious will in voluntary action. Behavioral and brain sciences, 8(4), 529-566.
Libet, B., Gleason, C. A., Wright, E. W., & Pearl, D. K. (1983). Time of conscious intention to act in relation to onset of cerebral activity (readiness-potential) The unconscious initiation of a freely voluntary act. Brain, 106(3), 623-642.
Libet, B., Freeman, A., & Sutherland, K. (Eds.). (2000). The volitional brain: Towards a neuroscience of free will (Vol. 6). Imprint Academic.
Soon, C.; Brass, M.; Heinze, H.; Haynes, J. (2008). Unconscious determinants of free decisions in the human brain. Nature Neuroscience 11 (5): 543–545
W. R. Klemm (2010). Free will debates: Simple experiments are not so simple. Advances in Cognitive Psychology 6: 47–65
R. J. Nelson (1985). Libet’s dualism. Behavioral and Brain Sciences, 8, pp 550-550.
Taylor, S. E., & Brown, J. D. (1988). Illusion and well-being: a social psychological perspective on mental health. Psychological bulletin, 103(2), 193.
Taylor, S. E. (1989). Positive illusions: Creative self-deception and the healthy mind. Basic Books.