Am văzut pe feisbuc anunțul unui curs cu totul inedit. Am citit cu ochii mari cât cepele, deși, îți mărturisesc, mă uit de obicei la clipurile cu zâne. Da, de mai multe ori am citit acel anunț, deoarece nu-mi venea a crede. După care m-a luat criza de râs și am simțit pornirea de a scrie aici cu scopul unui catharsis. Umorul, pardon, anunțul, aparține Asociației de Psihologie Aplicată din Timișoara. Încă mai sper că era un curs pentru dezvoltarea umorului.
Se pare că dezvoltarea profesională nu mai înseamnă aprofundarea teoriilor psihologice (de preferat științifice!) sau perfecționarea abilităților terapeutice, ci descoperirea marilor mistere ale birocrației. Înțeleg nevoia oamenilor, că doar am empatie și scrie și în fișa postului. Pot pricepe și eu atât lucru, că în această nouă eră a iluminării administrative, un psiholog competent nu mai este definit de cunoștințele sale despre psihopatologie, psihodiagnostic sau tehnicile de consiliere, ci de capacitatea sa de a naviga cu succes printre hârtii, ștampile, formatori, supervizori și funcționari publici.
Așa se face că, în România, stat în UE nu vreo insulă prin Oceanul Indian, un curs profesional de 10 credite este dedicat instruirii psihologilor în tainele… (să te ții bine de scaun!) completării dosarelor pentru propriul cabinet.
Psihologia nu mai este despre mintea umană (nici măcar despre traumele strămoșești pe care le îndrăgesc unii), ci despre documente tipizate și proceduri legale. Ai studiat ani de zile pentru a înțelege natura complexă a psihicului uman? Ei bine, acum e timpul să înveți ceva cu adevărat util: cum să depui formulare fără să fii trimis înapoi. În acest curs revoluționar, psihologii învață:
- Arta sacră a obținerii avizelor, o practică ancestrală ce testează răbdarea mai bine decât orice tehnică de mindfulness.
- Cum să-ți regăsești centrul interior în fața ghișeului, atunci când funcționarul îți spune că „mai lipsește o copie legalizată”.
- Ritualul inițiatic al parafării actelor, un proces care te face să înțelegi că adevărata terapie nu e cea cu clientul, ci cea dintre psiholog și sistem.
- Cum să supraviețuiești unui control de la ANAF fără traume psihologice.
- Dosarul cu șină ca simbol al rezilienței profesionale.
- Meditație prin completarea declarațiilor fiscale – un ghid pentru acceptarea împărțirii de venituri cu Statul, asociat cam fifty-fifty cu fiecare cabinet (și nu doar).
Și cine știe? Poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom ajunge la concluzia că adevărata psihologie profesională nici măcar nu se petrece în cabinet (nici măcar în acele grupuri de constelații familiale atât de populare astăzi), ci în sălile de așteptare ale instituțiilor publice, începând cu Califatul Psihologilor, acolo unde fiecare psiholog(ă) învață să-și gestioneze frustrarea, să-și tempereze așteptările și să practice auto-compasiunea în fața unui sistem absurd.
Până atunci, dragii mei colegi psihologi, nu uitați: adevărata dezvoltare profesională nu înseamnă doar empatie și competență, ci și abilitatea de a înțelege că, în România, sănătatea mentală începe cu un dosar complet și o ștampilă în colțul din dreapta sus.