Să ne imaginăm că deţii o putere specială care îţi permite să dai timpul vieţii tale înapoi. Mai concret, te introduci în dulap sau într-un loc întunecos (nu ne interesează de ce), inchizi ochii si strângi din pumni şi, simultan, vizualizezi scena din trecut. Deschizi ochii si te trezesti la momentul dorit din trecutul tau. Mă întrebam, neavând ce face (fiind în vacanţă), cum anume vei folosi această abilitate specială. Îţi vei folosi abilitatea mai degrabă pentru binele tău sau pentru binele altora?
Tim, personajul din filmul „About Time” (2013), află de la tatăl său că are această abilitate specială – să reia cursul vieţii sale de la un moment din trecut. Nu ştim de ce, doar el o moştenise, deşi avea o surioară. Când tatăl i-a dezvăluit acest secret, moştenit genetic pe linie paternă, Tim avea 21 de ani. Ştii ce-l interesa? Să-şi caute o iubită cu care să aibe o viaţă fericită. Zâmbeşti? Binele altora? Să fim serioşi. Altruismul lui Tim nu s-a extins decat un pic mai departe de familia sa, mai precis, până la un prieten de familie (care l-a gazduit o vreme in Londra). Firul epic e construit din viaţa de familie a lui Tim. Nu s-a gândit o clipă cum ar putea cu ajutorul acestei abilităţi să ajute alţi oameni. Ştii ce a făcut tatăl său cu această abilitate? Ceva similar. Şi-a creat o viaţă frumoasă de familie. Tatăl şi fiul, cu ajutorul acestei abilităţi speciale şi gratuite (nu-i costa nimic – nici măcar electricitate! Hihi!), au contribuit la wellbeingul propriei familii.
Nu e nimic de judecat, ci doar de acceptat. În natura umană primează legăturile de rudenie sau microcosmosul familial si cativa (mai putin de cinci) prieteni. Dar nu-i bai, studiile ne arata ca fericirea experimentata de o persoana se imprastie in reteaua sociala a acesteia.
Nu e un film cu supereroi care îşi extrag un sens al propriei valori din ajutorul oferit omenirii – scenarii elaborate din dorinţa cetăţeanului american de celebritate şi faimă! O dorinţă frustrată, evident, deoarece majoritatea duce o viaţă banală, dar mulţi visează prosteşte, îmi vine să zic, la o viaţă de un succes răsunător.
Personajul Tim pare un tip banal, desprins din cotidianul prozaic al vieţii. Nici măcar eroul familiei nu se doreşte. El caută un timp de calitate petrecut cu cei dragi, iar abilitatea lui îl ajută în acest sens o vreme. Spre final, Tim descoperă secretul acestui timp; abilitatea lui nemai fiind necesară. Secretul e o idee filosofică mai veche, îngrozitor de simplă, dar neglijată adesea.