Cât de tare ești convinsă (pe o scală de la 0 la 10) că există un Creator divin? Psihologii, când observă că o persoană susține cu ardoare o cauză, o ideologie, o tabără de orice fel, consideră că persoana s-a identificat psihologic cu ceea ce susține. Ce mai înseamnă și asta? Că te faci una cu acea cauză sau idee sau, în alte cuvinte, că între tine și idee (teorie, doctrină și altele) nu există spațiu. Asta înseamnă că au devenit parte intricată sinelui-conceptual.
Această persoană va găsi întotdeauna argumente pentru cauza ei. Manifestă o tendință naturală de a răstălmăci faptele astfel încât să se potrivească cu convingerile ei actuale (un bias al perseverenței). Tu ești o astfel de persoană, iar eu, de asemenea, deoarece am picat examenul de sfinți.
Să presupunem că tu crezi cu o tărie de 9 sau 10 în existența unui Creator divin. Atunci, pot face predicția (în baza teoriei psihologice de mai jos) că vei reinterpreta destul de probabil orice dovezi în așa fel încât să-ți susțină convingerea. Chiar și dacă, ele provin de la celebrul savant Stephen Hawking în persoană, pripășit la un cocktail cu tine în propria-ți sufragerie.
Această tendință (cognitivă) stabilă se numește în literatura de specialitate ”raționament motivat”. Funcționează în felul următor: judecățile noastre sunt gata să accepte ca ”adevărate” numai acele lucruri care ne sprijină ceea ce vrem să credem.
Iar cine se lansează într-o persuadare furibundă vizavi de noi, mai exact, de judecățile noastre (cu sensul de raționamente, nu de critici moralizatoare), nu va obține nimic altceva decât efectul invers (backfire effect). Ne ajută, dar fără să știe, să ne fortificăm credințele. Acuma înțelegi de ce dezbaterile nu au de obicei efectul scontat de participanți, ca cele două părți să ajungă la un compromis. Dezbaterile nu sunt decât spectacole pentru public sau pentru creșterea în audiență. De cele mai multe ori seamănă cu încăierările gladiatorilor din Roma antică. Miros a carnagii intelectuale, iar unele sunt dezgustătoare când participanții sunt deosebit de ageri la minte și erudiți pe subiect.
Multe cercetări pe raționament motivat ne arată că oamenii cântăresc faptele diferit când acele fapte sunt amenințătoare personal. Iar asta se petrece fără o manieră furibundă în exprimare. Spre exemplu, cercetătorii psihologici Peter Ditto (University of California, Irvine) și David F. Lopez au comparat într-un studiu experimental participanții care, fie au primit rezultate medicale favorabile, fie au primit rezultatele nefavorabile. [i]Ei au fost, chipurile, testați pentru detectarea unei enzime ficționale legată de tulburări pancreatice. Cei care au primit rezultatele pozitive au estimat cu o mai mare probabilitate că testul medical a fost mai puțin precis comparativ cu aceia care au primit rezultatele negative. Nu ne împăcăm ușor cu veștile nefavorabile și căutăm surse alternative de informare.
Într-un alt studiu, Peter Ditto și Brittany Liu au descoperit că oamenii care se opun moral educației pentru utilizarea prezervativelor credeau mai puțin (comparativ cu grupul de control) în eficiența prezervativelor vizavi de sarcină și boli transmisibile sexual, ofereau mai multe explicații ca să infirme rezultatele și solicitau o a doua opinie. [ii]
Pentru oamenii care se identifică puternic cu echipa roșie poate părea că oponenții lor albaștri ignoră cu intenție faptele. Și invers, celor albaștri poate părea că cei din roșie, pardon, din echipa roșie ignoră voit faptele. Ambele echipe cred că pozițiile lor sunt bazate pe dovezi și reinterpretează orice fapte în culorile lor, devenind fapte roșii versus fapte albastre. Conflictul dintre ele e alimentat de procesul raționamentului motivat. Ambele echipe sunt încredințate de adevărul faptelor și de corectitudinea atitudinii. Poți lua ca exemplu fenomenul social al anti-vaccinării, al educației sexuale în școli sau al familiei tradiționale. Să mai amintesc de politică și partide? Pro și contra vaccinare, pro și contra educație sexuală sau pro și contra familie tradițională.
Ce vreau să înțelegi e că nu ajută o confruntare directă. Și nici o expunere a faptelor și rațiunilor pentru schimbarea poziției celuilalt. Te fixezi bine în propria poziție (idee) și lansezi cu înverșunare ”proiectile” spre cealaltă echipă. Nu faci decât să-i întărești defensiva urmând apoi riposta. O persoană care gândește inteligent renunță la asemenea confruntări. Câștigă timp și face economie de cuvinte și efort.
Ce poți face în schimb? Creezi o relație, te împrietenești și stabilești un dialog (nu al surzilor!).
Spre exemplu, vrei să convingi pe cineva că imunizarea e un vaccin eficient și sigur? Mai înainte, poate vei căuta să afli dacă persoana crede în teorii conspiraționiste despre industria farmaceutică al cărei scop e de ne îmbolnăvi ca să-și vândă pilulele și tratamentele. Sau, afli dacă evită orice intervenție medicală, preferând ceaiurile și rugăciunile oferite în avans de la viitoarea catedrală a neamului. Adică, ce faci? Te abții de la ironii (nu-mi urmezi exemplul) și nu începi cu concluzia. Adopți o atitudine tolerantă și deschisă către credințele interlocutorului. Abia apoi, strecori informații, fapte, dovezi și problematizezi. Strecori îndoiala prin interogații sistematice în așa fel încât celălalt să ajungă singur la o concluzie (metoda socratică – folosită rar spre deloc). Comentezi că există riscul trecerii în neființă până când dânsul se bunghește de raționament?
Dificil, într-adevăr, să interacționezi cu oponentul tău ”prost ca noaptea”. Aceasta e inferența (semi)conștientă ce i-o atribui unei tomate: oponentul tău suferă cert de limite intelectuale sau e un primitiv, mai bine l-ai închide la Zoo, o persoană malefică, sigur psihopat(ă), și, în cel mai bun caz, needucată, adică orbecăie la lumina lunii.
Dar asta nu e o abordare prin care putem schimba mințile altora. O alta e abordarea cu șanse de reușită (nu, nu să faci versuri):
Doar cu vorbire dai în orbire, dar dacă vii cu ascultare, dai în persuadare.
[i] Ditto, P. H., & Lopez, D. F. (1992). Motivated skepticism: Use of differential decision criteria for preferred and nonpreferred conclusions. Journal of Personality and Social Psychology, 63(4), 568-584. http://dx.doi.org/10.1037/0022-3514.63.4.568
[ii] Liu, B. S., & Ditto, P. H. (2013). What dilemma? Moral evaluation shapes factual belief. Social Psychological and Personality Science, 4(3), 316-323. DOI: https://doi.org/10.1177/1948550612456045