Babatia Judith Harris este, fara indoiala, dusa cu pluta, scapata de la ospiciu, desucheata, plecata de-acasa, cu sorcova, intr-o doaga, o nebuna de legat care delireaza si trage liniute, jointuri si care, dintr-o stare alterata de constiinta indusa cu droguri psihedelice ori hiperventilatie respiratorie(o tehnica soft), ne comunica epifaniile dumneaei, uluitoare pentru orice psiholog de buna credinta, cu atat mai mult daca este parinte care a vazut cu ochii, prin experienta directa, influenta sa asupra copilului.
Judith Harris s-a decompensat, probabil, cand i-a fost respinsa solicitarea de admitere la doctorat. Nu oriunde a incercat, ci e vorba chiar de universitatea aceea mediocra, Harvard. A fost momentul culminant pentru psihicul ei fragil, care nu a rezistat acestei respingeri pe motivul ca performantele ei nu se ridica la nivelul de doctorat.
Saraca femeie! Se pare ca nu era in contact cu realitatea. Decompensata fiind, scrie o carte de care am amintit deja. Apoi, mai scrie una “Not Two Alike: Human Nature and Human Development”, in care am banuiala ca isi continua delirul pe teme de psihologia dezvoltarii. Ea crede ca are dovezi irefutabile pentru fantasmagoriile pe care le debiteaza, ceea ce nu ne mira, nefiind in contact cu realitatea care ne arata zi de zi, in mod sistematic, ca parintii influenteaza alegerile si modeleaza personalitatea copiilor (copiii au si ei, o “personalitate”). Iar asta ne demonstreaza cercetarile din zona socializarii si influentelor parentale. Nu e posibil ca atatia oameni celebri sa se insele, ca atat de multe programe de educatie parentala sa fie gresite, ca nenumarate metode psihoterapeutice sa lucreze pe iluzii!
In editia din 2009, la apendice, babuta Judith Harris face urmatoarele afirmatii scandaloase:
Propozitia no.1: parintii au o putere mica sau inexistenta in modelarea personalitatii copiilor .
Copiii se aseamana la personalitate si comportament cu parintii, ne informeaza babataia, din doua motive: pentru ca mostenesc aceleasi gene de la parinti si, pentru ca, de obicei, apartin aceleiasi culturi. Ca psiholog ce te afli, nu te simti revoltat(a) de o asa ineptie sau nu te umfla rasul sa citesti despre gogomania asta si sa afli ca americanii publica asemenea “bullshit”? Genele si cultura sunt cele doua surse de influenta asupra copilului. Pe cine abureste babaciunea asta?! Tu esti convinsa ca prichindelul si viitorul adult se comporta sau se manifesta in feluri “imprumutate” (introiectate, corect?) de la parinti. Te-ai surprins chiar si pe tine, manifestandu-te in mod similar cu mama ori tata! Sau nu?
Propozitia no. 2: copiii sunt socializati si personalitatile lor modelate de experiente avute in afara familiei, in mediul impartasit cu “egalii” (copii apropiati ca varsta).
Ma crezi acum? Ai fi zis ca exagerez? E complet deturnata de la realitatea concreta familiala cu atat mai mult cu cat are patru nepoti, din cate imi amintesc. Dansa ne informeaza ca parintii nu conteaza. Cum o lasa libera pe strada, mai ales, sa scrie asemenea lucrari?! Este infama afirmatia ei, ca sa nu zic de ea, pentru ca simt compasiune pentru un om dezechilibrat si evit sa-i pun o eticheta, fiind un tip non-judicativ si tolerant.
Propozitia no. 3: tendinta ca un individ sa se comporte intr-un fel similar in diferite contexte sociale apare datorita, de cele mai multe ori, unei predispozitii genetice de a se comporta in acele feluri.
Ce gogorita mai e si asta? Genele au legatura cu aspectele astrale din harta natala. Poate ca exista o corespondenta intre planul genetic si cel astral, deoarece omul exista simultan in ambele planuri de existenta! Dupa cum bine stim, astrele ca si genele predispun, dar in rest sunt alegerile fiecaruia. Batranica are o minte opaca si face dovada unei intelegeri limitate a realitatii si, prin urmare, se ridica la un nivel de vibratie spirituala modesta.
Batranica cea senila ne ofera detalii suplimentare, cum ca genele sunt cu o persoana (ca si astrele!), oriunde si orice ar face, dar comportamentele asimilate in relatiile cu parintii si fratii, eventual, sunt utile doar cand suntem cu ei. Copiii nu sunt obligati sa aplice (sa transfere) comportamentele invatate acasa in noi contexte. Ei sunt capabili sa achizitioneze noi comportamente, adecvate noilor situatii.
Pe intelesul tau: se poate intampla ca tu sa adopti in raport cu partenerul un comportament similar cu cel adoptat in relatia cu fratele (sau tata) datorita genelor si nu datorita unei proiectii nevrotice, cum ca tu, de fapt, relationezi cu taticul ori fratiorul (sotul, iubitul), deoarece ai niste gestalturi (sau fantezii erotice ) nefinalizate cu dumnealor! Ceea ce nu exclude posibilitatea acestei variante, insa mult mai putin probabila. Dar oare stii ce inseamna asta? Mai intai, trebuie sa te familiarizezi cu un “clopot” si cu unu’ pe nume Gauss.
Totusi, batranica nu-mi pare complet tacanita. Probabil ca intr-un moment de claritate, de priza pe realitate, a scris urmatoarele, usurandu-ne angoasa pierderii (reversul propozitiei no.1) fie ca suntem parinti, fie psihologi, daca nu si una si alta.
“Bineinteles ca parintii conteaza!”. Unde si in ce fel, doamna? “Parintii conteaza acasa”. “Iar relatiile cu parintii conteaza in acelasi fel in care relatiile conteaza pentru orice fiinta umana”. (Harris, 2009, p.357)
Sunt aproape convins ca doamnei Judith Harris i-au cantat sticletii in cap timp de 40 de ani, perioada in care teoria ei, o bomba cu ceas, a fost si este in mod sistematic sustinuta de dovezi solide. Ce se intampla cu dovezile, cand sunt intalnite de o minte dogmatica? The Belief Perseverance Effect.