Probabil ai nevoie de recunoaștere socială. Firesc, că doar ești o ființă omenească, nu astrală. Nevoia de recunoaștere îți energizează comportamentul spre… ? Spre a obține recunoașterea de la anumite persoane. Depinde de ele ca nevoia ta să-ți fie satisfăcută. Odată primită recunoașterea (atenția/afecțiunea), te simți bine, adică te-ai echilibrat. Înseamnă că mai înainte de momentul satisfacerii erai în dezechilibru. Cu alte cuvinte, care probabil nu-ți convin, echilibrul emoțional e condiționat de răspunsul unei alte persoane vizavi de tine. În funcție de răspunsul negativ/pozitiv, ajungi fie la un și mai accentuat dezechilibru, fie la un echilibru emoțional.
Când acționezi din nevoie, te definești implicit ca o persoană nevoiașă. (Atenție, suntem pe nivelul psihologic). Ai lipsuri la, de exemplu, recunoaștere socială (sau atenție/afecțiune/apartenență și altele). Ești pe MINUS. Deci cauți un PLUS ca energia ta să curgă și, în final, să revii la o stare de echilibru. De obicei, găsești plusul în afara ta, proiectat într-o altă persoană. De la ea ai așteptări. Să-ți împlinească nevoia. Adesea, ea nici măcar nu știe, deoarece ca să știe, devine necesar s-o informezi. Adică, să te afirmi . Iar afirmarea ta depinde de o identificare (clară) a nevoii. Odată identificată, în termeni specifici vei afirma ce anume aștepți de la cealaltă persoană. Dar, te vei aștepta, simultan, să primești sau nu. Cealaltă persoană are dreptul bydefault să-ți împlinească (sau nu) așteptarea/nevoia.
În general, relațiile noastre înseamnă schimburi de acest fel, urmând principiile sociale ale reciprocității și echității (teoria schimbului social). Avem grijă ca ”primitul” și ”oferitul” să se deruleze cât mai echitabil, deși având în vedere beneficii ușor mai mari decât costurile, dacă nu pe termen scurt, atunci pe termen lung. Chiar și altruismul unora dintre noi, nu e gratuit sută la sută. Există așteptarea ca undeva în viitor beneficiarul să dea înapoi sau să-și achite cumva datoria. Iar modurile de a o face pot fi diverse în funcție de particularitatea schimbului. Nu intru în detalii pentru că mă așteaptă plusurile.
Am stabilit că tendința e să cauți plusurile în afara ta, la ceilalți. Dar cum ar fi să găsești plusuri chiar înlăuntrul tău? Ca ”electricitatea” să curgă prin tine, te anunț că ai și plusuri, dar se poate să nu fii conștientă de ele. E atunci când acționezi din prea plin sau din toată inima și îți place în mod intrinsec. Spre exemplu, când desenezi, rezolvi ecuații, pregătești un curs sau când organizezi un eveniment. Felurile în care derulezi asemenea acțiuni pot reflecta valorile/semnificațiile profunde ale tale (nu ale altora). De această dată, ești energizată de PLUSURI (valori). Dacă în primul caz, te manifestai din MINUSURI (nevoi), fiind o persoană săracă, acum te manifești pe bază de PLUSURI, fiind o persoană bogată.
Biasat de propria experiență din cabinet, tind să generalizez și să cred că oamenii acționează, cel mai adesea, din MINUS. Sunt nevoiașe și cred despre ele că au de obținut, dar n-au aproape nimic de oferit. Neglijează propria bogăție, fiind concentrate pe minusuri, iar ca să scape de minusuri, trebuie să adauge (plusuri) ca să ajungă măcar pe zero. Sunt concentrați pe rezultate (să obțină), impulsionați de minusuri (nevoi), și neglijează procesul. După care, caruselul continuă urmând să adauge tot mai mult în speranța că vor acumula peste zero. Evident, pe durata caruselului, ele suferă, câteodată, amarnic.
Dar, suferința psihologică gratuită poate fi înlăturată sau, mai precis, neutralizată. Putem experimenta vieți bune când descoperim că nu suntem doar ființe aflate în nevoie și dependente de reacțiile celorlalți (școala, sistemul, profesori, colegii, prieteni, partenerul, părinții și alții). Te asigur că oricine are plusuri. Și te mai asigur că mulți dintre noi au uitat sau, nici măcar, n-au știut vreodată. Da, pentru că nimeni nu i-a învățat.
Plusurile sunt motivația intrinsecă (100%). Întreg sistemul social e construit în așa fel încât să saboteze acest tip de motivație. Deși, ne revoltă, e dificil să renunțăm la el odată ce ne-a prins cu morcovii și bețele (recompensă-sancțiune). De unde și aversiunea față de behaviorism (preconcepția e că behaviorismul e totuna cu dresajul pe bază de morcovi și bețe).
Plusurile sunt cele mai profunde aspirații ale tale de a deveni persoana care vrei să fii. Te vei duce cu mintea la minusuri. Dacă nu sunt, atunci am o lipsă. Dacă nu sunt curajoasă, atunci am o lipsă. Da, ai o lipsă, dar la vedere. Ești mioapă și nu detectezi situațiile în care ai acționat curajos. Biasul de confirmare a credinței că ești o fricoasă îți joacă feste. Ca să fie meniul complet, te expui (inconștient) la situații dificile în care vei simți frică (expunere selectivă). Da, ești pe minus. Și ca tine, mulți alți oameni trăiesc. Indiferent de realizări ei sunt pe minus și, evident, suferă gratuit sau, în cel mai bun caz, vitalitatea lor e fragilă ca porțelanul.
Ca să ieși din minusuri, merită să-ți cunoști plusurile. Îți propun un exercițiu (împrumutat de la meseriași). Să te imaginezi la sărbătorirea împlinirii vârstei de 80 de ani. Doi sau trei oameni țin discursuri despre cum ai trăit, pentru ce ai luptat, ce însemni pentru ei și ce rol ai jucat în viețile lor. Într-o lume IDEALĂ, unde ai trăit viața ca persoana care aspiri să fii, ce anume auzi în acele discursuri? Merită să notezi (scripta manent).
Odată ce le-ai aflat, poți acționa imediat pe baza lor, nu fără a uita să-ți stabilești scopuri mici și mari. Plusurile pot fi puse în act imediat (self-affirmation theory)*. Ele nu depind de nimeni. Vin din prea plinul inimii tale (ikigai), iar tu ești unica persoană responsabilă. Din câte știu și mi-au spus și oamenii cu care lucrez, treaba asta se simte ”empowering”.
*Cohen, G. L., & Sherman, D. K. (2014). The psychology of change: Self-affirmation and social psychological intervention. Annual review of psychology, 65, 333-371.