În acest moment, poți observa că citești aceste rânduri? Da, poți deveni conștient, poate chiar ai devenit, de acțiunea citirii. Poți să observi propria respirație? Sigur, și observi respirația. Dacă faci asta, înseamnă că ”respirația” e un fenomen schimbător, în timp ce locul din care observi rămâne neschimbat.
Eu observ gândurile, eu observ senzațiile, eu observ lumea din jur și eu pot observa și faptul că observ. Ceea ce eu observ, se schimbă. Dar, eul sau locul din care observ, rămâne neschimbat. De-a lungul vieții, orice poate fi observat dintr-un loc/perspectivă a lui Eu, aici și acum.
Există o limită a înțelegerii acestei idei. Acest sine/eu, din care observi, e o experiență. Cel mai apropiat mod de a-ți comunica această experiență e oferit de metafore. Cea mai întâlnită e aceea în care ne referim la sinele-observator ca la un fel de ”spațiu” prin care se mișcă de colo-colo gânduri și trăiri. O alta aproape similară e perspectiva/locul din care privim (observăm) la gânduri și trăiri.
O metaforă larg răspândită (poate fi găsită în filosofia budistă) e următoarea:
”Cerul e sinele-observator și vremea înseamnă gânduri și trăiri. Vremea se schimbă gradual și continuu, dar indiferent de cât de rea este, nu poate afecta cerul în niciun fel. Chiar dacă vei avea o furtună puternică, ploi și ninsori, grindină și chiar un uragan, toate astea nu pot răni sau afecta cerul. Indiferent de vreme și cât de rea este, cerul va avea loc pentru ea. Mai devreme sau mai târziu, vremea rea trece întotdeauna.
Tu uiți (și eu), adesea, că cerul e acolo. Te asigur că el e mereu acolo chiar dacă e ascuns de ceață sau de nori. Dacă te înalți suficient deasupra norilor, indiferent de cât de mulți și de întunecoși sunt, vei da de un cer albastru și limpede, care se întinde în toate direcțiile. Tu poți învăța să ajungi aici. Să ai acces la această parte din tine, un spațiu sigur din care să observi și să lași loc gândurilor și trăirilor dificile.”