Astăzi, îți scriu despre egalitate. De semnul egal ai auzit la matematică. Rolul lui e de a ne indica echivalența între doi termeni, unul în stânga semnului și altul în dreapta lui. Altfel zis, de o parte și de alta a semnului egal, avem cantități egale.
Intr-o definiție restransa, egalitatea se referă la cantități ce păstrează balanța în echilibru. Dar dacă privim la egalitate ca principiu etic? De aici încolo, noi, oamenii devenim extrem de sensibili. Ești tu egală cu partenerul (partenera) tău? Dar cu supervizorul sau managerul tău? Este egală femeia cu bărbatul? Un copil e egal cu un adult? Dar un adult, care se comportă asemeni unui copil, e egal cu un adult matur? Depinde, vei spune. Și spui bine. Depinde de reperul luat pentru comparație.
Nu ne împiedică nimic să luăm semnul egal și să așezăm în aceiași balanță merele cu lămâile. Ambele sunt fructe, chiar dacă, în mod evident, îs diferite. Sub ce aspect căutăm (in)egalitatea lor? Al gustului, oare? Dacă mărul e dulce, iar lămâia acră, să însemne că mărul e mai grozav decât lămâia? Vei sări că da, bineînțeles. Cine preferă să halească lămâi și nu mere?! Înțeleg. E o chestiune de preferință, iar cineva s-ar găsi, în termeni statistici, să prefere lămâile și nu merele. Totuși, sunt mai mulți aceia care ar opta pentru mere. Iar mulțimea face ca merele să fie mai bune decât lămâile? Bineînțeles, că nu, iar ”bunătatea” lor poate fi derivată din funcția lor într-un anume context particular. Când ai greață, te grăbești să muști dintr-o lămâie, nu dintr-un măr, iar asta înseamnă că factorul ”mulțime” dispare din această situație. După cum nu mănânci lămâie (decât excepțional), dacă ți-a scăzut glicemia. Și poftind la dulce, atunci alegi un măr, nu o lămâie, ca cei mai mulți dintre oameni.
Prin urmare, mai poate fi gustul un criteriu potrivit pentru evaluarea (in)egalității? Nu prea. Toată lumea știe că gusturile nu se discută. Motivul, în baza căruia, respingem criteriul e că (in)egalitatea variază în relație cu funcțiile lor desemnate de contextul particular în care cele două fructe se află la momente diferite. E valabil pentru fructe, dar rămâne valabil și la oameni?
Da, dacă oamenii sunt fructele, avem mere, lămâi, portocale, vișine și multe altele. Există diferențe clare între ele, caz în care, ajungem la discriminare fructiferă, un termen ce ne zgârie auzul egalitarist. Cu ușurință putem crede că unele fructe sunt mai bune (sau mai rele) decât altele, după cum merele ar putea fi mai bune decât lămâile. Este o eroare cu implicații sociale cumplite. Iar istoria ne stă ca mărturie tristă pentru ea. Deși, nici cu prezentul nu ne poate fi rușine.
Cu toate astea, nici orbii nu pot trece cu vederea peste diferențe. Te poți preface că nu există de dragul egalitarismului, care ascunde frica de exploatare. Aceiași frică ne poate determina să aplicăm echerul egalității asupra a orice, fără a ține cont că unele fructe sunt colorate în galben aprins, altele sunt roșii, oranj și verzi sau că au forme distincte. Au gusturi diferite și cantități de glucoză și fructoză diferite, iar asta înseamnă un aport caloric diferit.
Există diferențe și variații de la un fruct la altul. Ceea ce înseamnă că dacă vei căuta egalizarea lor (sau uniformizarea?), vei da într-o mare dandana. Sunt fructe și se pot stropși la tine.
Poți constata empiric că sunt inegale pe diferite proprietăți sau părți. O banană are un aport caloric mult mai mare decât un măr, iar mărul are mai multe calorii comparativ cu o lămâie. Dar, odată ce considerăm alt criteriu, ierarhia se modifică. Dacă ne uităm la cantitatea de vitamina C, mărul ajunge pe ultimul loc după banană și lămâie. Și la fel se întâmplă de fiecare dată când schimbăm criteriile comparației.
Oamenii diferă între ei sub aspectul însușirilor de personalitate, abilităților, predispozițiilor ereditare, calităților morale, aspirațiilor și dorințele, intereselor și mai poți enumera tu. Comparându-le după criteriul X dintr-un anume context, persoana A poate părea mai grozavă decât persoana B. Dar dacă le comparăm după criteriul Y în același context, persoana B ar putea fi mai grozavă decât A. Și tot așa, cu oricare alte criterii luate pentru comparație.
Biologia și psihologia ne arată că oamenii sunt diferiți și inegali în relație cu anumite criterii. Te-ai dus cu gândul la IQ? Dar ce zici de mediul de proveniență? Un copilaș crescut de o familie din Primăverii e egal cu un copil din Ferentari pe criteriul ”start în viață”? Vor avea ei, destul de probabil, IQ-uri diferite? Îți reamintesc, cercetările ne arată, că statusul socio-economic corelează pozitiv cu inteligența.
Partenerul tău e un mai bun maratonist decât tine. Categoric, fiindcă ați măsurat. Capacitatea cardio-respiratorie diferă în funcție de gen, per ansamblu. De aceea, maratonul, ca multe alte competiții sportive, are loc separat în funcție de gen. Deși se poate întâmpla și invers. Să fii tu mai rezistentă ca partenerul tău într-un maraton. Este asta o inegalitate? Evident. Nimeni n-o poate contesta. La fel cu multe altele. Totuși, observă că inegalitatea e la bucată. Vorbim de rezistența la maraton, nu și de alte calități sau ”felii” din viețile voastre.
Pare limpede, deși nu este. Vei întâlni mulți oameni care își imaginează că apartenența la o clasă socială înaltă îi face cumva mai buni (superiori!), per total, decât restul din clasele… inferioare. Ierarhia guvernează, iar oamenii comit cu ușurință eroarea confuziei părții cu întregul. Ține de procesele intuitive (sau de ordin 1) din creier, care te informează că ”Ce Vezi Tu Este Tot Ceea Ce Este” (WYSIATI, Khaneman D., 2011). Deoarece ai mulți biștari, atunci devii o ființă mai bună decât amărâtul din stradă. Te-ai dovedit la vreun test IQ cu inteligență înaltă, atunci ești mai tare decât prietenul tău. Și invers, desigur. Cumva, firesc mi se pare, oamenii manifestă o contra-reacție. Prețuiesc egalitarismul, pe care caută să-l extindă asupra diferențelor individuale.
Pe oricare doi oameni, aleși la întâmplare, dacă îi ”cântărești” nu-i vei afla nici egali, nici inegali, per ansamblu, în întregimea ființei. Doar dacă îi ”cântărim” pe bucăți, pot părea inegali în relație cu criterii specifice. Cine crede altfel, comite o eroare (dovedită oroare!) logică. Confundă partea cu întregul și invers.
Oamenii nu există pe bucăți. După știința mea, oricare om există cu totul, pe de-a întregul. Și orice inegalități, detectate între oameni, dispar sau ar trebui să dispară la nivelul întregimii lor. Aici, suntem cu toții o apă și un pământ.