Viața are injustețea ei. Nimeni nu e ferit de mersul ei strâmb. Oricine se poate întâlni cu injustețea care să-i aducă un ecou emoțional greu de dus. Dacă poate și îl țin curelele (și șireturile?), va lăsa ”ecoul” să fie și să treacă prin el și peste el. Există unele tehnici de ajutor aici în trecerea mai ușoară sau care încurajează procesul acceptării (non-critice). Dacă nu, mai rămâne un lucru. Nu orice lucru, ci unul pe dos. Pe partea cealaltă a procesului acceptării, avem schimbarea (fie a emoției, fie a situației). Când magia cu ”acceptarea” nu dă rezultate, o încercăm pe cealaltă. Să te lămuresc.
Când simți o emoție, comportamentul urmează de fiecare dată. Emoția e un puternic motivator. Dacă simți furie, e foarte probabil să te cerți sau să treci la agresiune. Când ești tristă, tinzi să te retragi dintre prieteni, ba chiar să-i ocolești.
Simți tristețe? Bine, odată ce ai identificat emoția, însemnând că o numești, treci la acțiunea opusă ei. Dacă simți tristețe și te lași purtată pe aripile ei de o melodie de-ți vine să-ți tai venele (și arterele) cu lingura, atunci faci pe dos. Te întorci pe dos. Acționezi în sensul emoției de bucuriei. Ce faci la bucurie? Asculți o muzică veselă, poate citești anecdote sau urmărești un film de comedie.
Indiferent de ceea ce simți, tu ești o persoană decentă, nu damnată. Ești o ființă umană vie; fiind vie, nu moartă, poți simți o paletă largă de emoții. Problema e cu comportamentul impulsionat de emoții, deoarece acțiunea în baza lor poate duce la consecințe costisitoare. De exemplu, furia prin atacuri verbale duce la distanțare și ostilitate în timp. Frica te poate conduce la evitarea unor sarcini provocatoare și te poate paraliza în fața anumitor persoane influente.
O altă mare problemă e cu amplificarea emoției când o manifești (vezi concepția greșită a catharsisului). Când plângi, vei amplifica tristețea sau durerea emoțională. Intensitatea ei crește când acționezi impulsionată de o emoție. Să faci invers poate duce la reducerea și, chiar, modificarea ei.
Face bine să ai o listă deja pregătită cu niscaiva acțiuni opuse. Devine dificil să-ți modifici starea emoțională exact la momentele trăirii ei. Percepția e colorată afectiv, iar gândirea e filtrată de emoția prezentului. Căutarea unor acțiuni opuse e aproape sortită eșecului. Apoi, parcă și aud, la mine nu funcționează. Și, așa este, se poate întâmpla să nu funcționeze. Unele tipare sunt bine înrădăcinate. Poate fi nevoie de lucru psihologic mai elaborat.
Poftim? O voce în capul tău strigă cum că ești tristă, iar acțiunea ta e o calomnie? Da, se mai întâmplă. Îți vei părea inautentică. Dar nu-i niciun necaz. Acțiunea opusă schimbă limbajul trupului (postură, expresie) și conduita în sine. Dar, nu e despre a te preface sau a nega emoții. E despre auto-reglare.
Îți reamintesc că primul pas înseamnă recunoașterea și numirea emoției (= contact conștient cu starea din acel moment). Al doilea e să acționezi în mod opus ca să-i reduci amploarea și să (te) stimulezi o nouă emoție.
Action may not bring happiness but there is no happiness without action. (William James)