Initial au fost gasite 360 de puncte (bazate pe un calendar cu cateva zile lipsa). Cifra a urcat, ulterior, cand mijloacele de detectie (fantezia si intuitia) s-au rafinat, pe la 2000 de puncte. Sunt obscur? Ce puncte? Puncte de intepat in acupunctura; zonele de pe pielea corpului, corespondente in plan fizic pentru meridianele energetice, unde se infig acele pentru corectarea (s)curgerii de prin canale a energiei numita qi (chi).
Mai toata pielea corpului pare a fi acoperita cu punctele “bune” pentru intepare. Se pare ca sunt 9, 10 ori 11 meridiane. Numarul lor depinde probabil de abilitatile ESP ale “medicului”. Unii au perceput mai multe, altii mai putine si fara a face o medie statistica ori o moda au convenit sa ramana trei variante ca sa aiba de unde alege pentru interventii inedite.
Oricum, numarul meridianelor si punctelor nu conteaza. Nimeni nu a demonstrat ca ar exista meridiane, puncte si qi-ul care curge si se scurge de colo-colo. Fara indoiala, ele exista, doar ca nu pot fi detectate, fiind de o natura subtila, misterioasa. Sunt ele, undeva acolo, dom’le! (striga o voce). Odata, s-odata tot le detectam! Si, ce-o sa mai radem de scepticii astia increzuti! Intr-adevar, ele exista. Pe ce te bazezi? Pe traditie (ad ignorantiam). Meridianele corespunzatoare sirurilor de puncte fizice “asteapta” a fi descoperite si tot ce va trebuie este un device de detectie inainte sa se produca vreo epidemie de “gandire critica”.
Acupunctura se pare ca actioneaza asupra unor dureri si simptome subiective, insa nu modifica istoria sau cursul unei boli. Mai mult, unele efecte similare pot fi obtinute chiar si cu niste scobitori in loc de ace cu conditia ca pacientul sa creada ca este aplicata procedura standard cu acele.
Ce se intampla, doctore? Efect placebo.
Este demonstrat, zice-se, empiric cum ca acupunctura activeaza raspunsul placebo, adica eliberarea analgezicelor naturale: endorfinele. Intr-o formula fara limita la infinit, dar cu putina tinctura dementa, daca doresti de exemplu, sa scapi de migrene (sau de adictia la nicotina!), poti urma “procedura de soc a ciocanului”: asezi mana pe masa, apuci ciocanul cu cealalta si tragi aer in piept. Apoi, pe expir iti plasezi in forta ciocanul peste unul din degetele mainii de pe masa. Iti garantez: migrenele vor disparea! Si, daca vei incerca pentru dependenta de tutun, cu siguranta iti piere orice pofta de-o tigara.
White AR, Rampes H, Liu JP, Stead LF, Campbell J. (2011). Acupuncture and related interventions for smoking cessation. Cochrane Database of Syst Rev 2011 (1).
Green S, Buchbinder R, Hetrick SE. (2005).Acupuncture for shoulder pain. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005 (2).
Paterson, C.; Dieppe, P. (2005). “Characteristic and incidental (placebo) effects in complex interventions such as acupuncture”. BMJ 330 (7501): 1202–1205
White AR, Filshie J, Cummings TM. Clinical trials of acupuncture: consensus recommendations for optimal treatment, sham controls and blinding. Complement Ther Med 2001;9: 237-45
Green, Sally (2002). Green, Sally. ed. “Acupuncture for lateral elbow pain”. Cochrane Database of Systematic Reviews 2002 (1)
Cherkin, D. C.; Sherman, K. J.; Avins, A. L.; Erro, J. H.; Ichikawa, L.; Barlow, W. E.; Delaney, K.; Hawkes, R. et al. (2009). “A Randomized Trial Comparing Acupuncture, Simulated Acupuncture, and Usual Care for Chronic Low Back Pain”. Archives of Internal Medicine 169 (9): 858–866