Cunoști, cumva, o persoană care își exprimă nemulțumirea vizavi de corpul ei? Poate chiar tu? Pariez ca da. (zici că l-aș pierde?) Ai sânii prea mici sau prea mari (în raport cu sânii cui…?)? Picioare strâmbe de cowboy? Urechi clăpăugi ca de clovn? Un nas de baron Munchausen (fără legătură cu sindromul psihiatric)? Sau prea în vânt? Cu buze atât de subțiri încât par un segment de dreaptă? Ești un bărbat slăbănog de te poți ascunde după stâlpul de iluminat? Și scund… încât poți trece pe sub ușă? Ți-ai fi dorit să fii un bărbat atletic de 1.90 m? Ai ochi căprui de pari un pui de rață? Iți dorești să fie albaștri, să te măsori cu aștri? Poate n-ai înțeles ideea. Să reluăm.
Vrei sâni mari (sau mici, dar autorul e bărbat) sau un mădular baban, apelezi la chirurgie (am auzit că unii, mai într-o ureche, apelează la creme), plătești suma de bani (ce ți-ar putea fi de folos la pensie) și te alegi cu sâni mari. Dar nasul? Pare că o cotește îndrăzneț, iar buzele sunt excesiv de mari. Ele pot fi corectate. Și, da, unele persoane fac asta , mai ales, dacă au resursele necesare. Poate nu e cazul tău, dar sunt aproape convins că e cazul fiicei sau fiului tău din prezent ori viitor. De aceea merită să știi ideea principală din acest text ca să-l ferești, poate, de experiența unei nefericiri gratuite.
În realitate, perfecțiunea nu există, deoarece orice îmbunătățire pe care o aducem nu e suficientă. Ori de câte ori aducem o îmbunătățire ne putem gândi la o alta. Ai corectat un ”defect” și vrei altceva. Ai scăzut in greutate și te gândești să-ți corectezi buzele. Să nu mai arate ca o linie (ci ca un botic de rățușcă?). Expectanțele se deplasează înaintea realității. Nu ajungi la ele decât pe moment. Odată ce realitatea a întâlnit expectanțele tale, urmează altele. O oază în deșert. Se îndepărtează mereu de tine.
Nefericirea (și fericirea) se naște din comparații.
Mintea compară percepția ta, asupra corpului, cu o imagine ideală (o referință). Se pricepe, deoarece comparația e un proces mental care ne ajută să ne orientăm în lume. Ne creează expectanțe sau referințe care ne ghidează acțiunile la fel cum indicatoarele de pe stradă ghidează șoferii și pietonii. Comparația face realitatea percepută mai inteligibilă și mai familiară. Iar asta se simte bine, plăcut și securizant. Când ieși din supermarket, mintea ți-a creat așteptarea ca mașina (sau bicicleta, după caz) să fie într-un anume loc din parcare. Sau că autobuzul sosește în stație din cinci în cinci minute (dacă locuiești în Germania).
Revenind la corp, când te privești, ai așteptarea că tu trebuie să arăți într-un anume fel. Însă, realitatea percepută te nemulțumește. Nu seamănă cu imaginea (referința/expectanța) aflată în capul tău. Iar tu ești atașată de imagine. Simultan, te afli la distanță de realitatea percepută. Ce iți indică imaginea (referința)? Evident, o problemă a cărei soluție că ar trebui să-ți corectezi ”defectul”, să zicem, să scazi în greutate vreo 10 kg, devine un imperativ. In termeni dramatici, un sine tiranic crește înlăuntrul tău.
Imaginea se schimbă odată cu fiecare îmbunătățire ce o aduci corpului. Dacă cineva iți declară că arăți minunat, tu nu o poți crede. Ba ești înclinată să crezi că are o agendă ascunsă. Vrea ceva de la tine. Dacă e bărbat, vei crede că vrea să se culce cu tine. Dacă e femeie, vei crede că nu-i cu toate mințile acasă. Tu ești încredințată că arăți ”rău”, iar respectivul iți declară pe dos. Nu e ceea ce crezi tu. Mintea caută să-ți confirme credința. ”Arăt groaznic.” Sau ”sunt o Muma Pădurii”. În raport cu ce? Cu imaginea ideală fabricată de Mintea ta.
La această imagine contribuie din plin mass media care promovează o modă anume pentru femei și bărbați. Mintea ta, amorsată constant de publicitatea vedetelor, își fabrică imagini despre ”cum ar trebui să arăți”, dar și despre ”cum ar trebui să te porți”. (ai observat obligația?). Succesul devine, bineînțeles, asociat cu o anume imagine promovată a bărbatului sau femeii. Iar ceea ce ajunge la o largă audientă, mulțumită mass media, devine dezirabil social. Mulți oameni își orientează eforturile în direcția a ceea ce pare a fi o dovadă socială. ”Ceea ce e bun și plăcut de alții înseamnă că e bun și pentru mine” obișnuiește să comenteze Mintea. Nu neapărat.
Să iți dorești un corp sănătos e o dorință bună pentru tine (și alții). Să acționezi în sensul dictat de acestă dorință e un lucru inteligent. Pe de altă parte, să vrei un corp perfect la ce iți poate folosi? Cu ce te ajută să arăți bine, adică asemeni vedetelor promovate de mass media? Te afli, cumva, în situația în care iți vinzi (sau închiriezi) frumusețea sau înfățișarea fizică? În loc să investești în înfățișarea sau modelarea corpului, nu devine mai inteligent să-ți orientezi investiția într-o disciplină de zi cu zi care să-ți sprijine sănătatea pe termen lung?