mersul pe cărbuni încinși

Ingerul rau ma bate pe umar si ma indeamna cu o voce vicleana sa trec la o alta dezvrajire. Ingerul bun (stii doar, cei doi apar impreuna) imi sugereaza suav cum ca vraja (gandirea superstitioasa, magica) sau magia ce imbraca realitatea precum sacul de dormit pe somnorosul de la cort (intr-o escapada montana) este benefica sanatatii muritorului, posesor de suflet etern. Dar azi nu sunt dispus pentru dezbateri cu nuante morale. Asa ca, introduc cu urgenta subiectul “fierbinte”, cu desfasurare live, de curand, in capitala (mai precis, la Sala Polivalenta, acum o saptamana):

FIREWALKING!

Potentialul tau de lider poate fi activat daca treci prin experienta mersului pe foc. Esti in grup, asisti la un discurs motivator oferit de guru-ul focului, apoi in grup executi o “mantra” si niste aplauze, cateodata cu miscari de dansuri africane si, poate, cu o focalizare meditativa pe moleculele de aer, pe vibratii energetice ori pe muzica (depinde de creativitatea  guru-ului), dupa care te asezi la rand pentru traversarea tavii cu carbuni incinsi. Odata ce ai reusit experienta mersului pe foc(pe carbuni incinsi) ai devenit alfa male/female, o persoana capabila de lucruri marete! Din moment ce poti trece prin asa incercare periculoasa, orice altceva pare realizabil. “Sta in puterea ta sa faci imposibilul posibil!”

Sunt uimit de usurinta cu care poate fi amagit un mare numar de oameni cu asemenea bazaconii. Fenomenul fizic care face posibil mersul pe carbuni incinsi, sa fie oare cunoscut de acesti fachiri moderni? Oare ei isi inchipuie si cred in existenta unei legaturi intre mersul, cu picioarele goale pe carbuni incinsi, executat de un cetatean cumsecade si potentialul (in cazul in care ar exista) pentru conducere? Sa activeze curajul de a pasi prin tava cu carbuni incinsi vreun potential de orice? Sa fi demonstrat cineva o relatie cauzala intre mersul cetateanului prin foc si activarea unor presupuse resurse? Nu. Este doar un eveniment, ce speculeaza naivitatea si ignoranta, “montat” de mistici (sarlatani ori nu), care probabil, prin sustinerea si ritualul in grup genereaza in cativa participanti pentru cateva ore sau zile un sentiment de incredere in propriile decizii si actiuni personale. Unii dintre dumnealor, fara indoiala, se poti simti chiar lideri ori doar  iubitori, curajosi, optimisti ori cine stie cum, depinde de resursele activate si dorite!

Iar acum, urmeaza dezvrajirea (doar pentru cei care antipatizeaza fizica):

Ca sa mergi prin tava cu carbuni incinsi, nu ai nevoie de niciun fel de ritual, de niciun fel de discurs motivator, ci doar de intelegerea urmatorului fenomen natural: carbunii incinsi emit caldura lent in exterior, avand o capacitate mare de acumulare a caldurii si o conductivitate termica scazuta. La fel cum poti introduce fara griji mana, dar fara a o atinge de peretii interiori sau de tava, in cuptorul incins (aerul are o capacitate mica de a pastra caldura si conductivitate termica scazuta) ca sa verifici placinta cu mere, la fel de usor poti merge pe carbuni incinsi (chiar la 1200 0 Celsius!), fara sa te arzi, cu conditia sa mergi in ritm alert, iar carbunii sa nu fie incinsi la capacitatea termica maxima. Dragi, fachiri si guru in firewalking, puteti incerca chiar si cu roci vulcanice. Va garantez un efect… “delirious”!

Daca s-a intamplat sa te arzi (imi inchipui ca ai executat un firewalking) nu inseamna ca iti lipseste vointa ori vreo resursa ezoterica de lider sau de altceva, dupa cum nici nu inseamna, in cazul in care ai reusit sa traversezi, ca s-a activat nu-s ce potential ori some special powers. Dar daca vrei sa crezi, esti liber sa crezi (si, probabil, sa platesti sume de bani consistente!) intr-o legatura misterioasa dintre “curajul” de a merge prin tava cu carbuni si activarea de “resurse” interioare. Adevarul e ca, naivitatea (si ignoranta) costa.

In cazul in care ai ratat ocazia, din toamna acestui an, de un succes rasunator, organizatorii ne asigura de o alta editie de “Firewalking” in primavara lui 2013. (Oare cum vor “trece” peste sfarsitul lumii, 21. Dec. 2012? Ce intrebare! Daca poti merge pe foc, esti capabil(a) de orice!)