In barba-mi absenta imi vine a rade cand citesc sau aud despre gandirea si atitudinea pozitiva si despre indemnurile unor sfatosi, guru si traineri, consilieri si terapeuti catre ganditul/meditatul pozitiv care te propulseaza intr-o livada a reusitelor gata coapte (ridici mana si culegi succesul)! Psihologia de strada sau de tabloide pentru dezvoltarea personala iti ofera panaceul unei vieti de calitate superioara: gandirea pozitiva. Totul pare simplu cu astfel de panacee, trebuie doar sa gandesti pozitiv, adica trebuie sa renunti la pesimism, ca lumea sa-ti para frumoasa si viata ta sa fie de un succes rasunator. Actiunea miraculoasa de pozitivare a mentalului se poate face, urmand o serie de pasi (un ritual) in care exersezi panaceul alaturi de o introspectie meditativa.
Miracolul gandurilor pozitive iti ofera o noua perspectiva si viata ta se suceste revelator in unghiul fericirii mult visat. N-as lista aici ofertantii de servicii dedicate, desi sunt unii care considera ca daca ai suficienta energie de calitate(?!), poti gandi pozitiv. Trebuie sa te conectezi la o sursa de calitate, apoi sa te incarci si lumea capata nuante roz. Dar am o problema, oare la cati kilowatti trebuie sa fac transferul?! Fantezie in miscare libera datatoare de sperante de mai bine! Cine nu spera la o viata mai buna? Promisiuni bine ambalate si tintite pe nevoilor tuturor ganditorilor lenesi ori doar neinformati, biasati de gandirea naturala, superstitioasa specifica unui copil de 2 anisori, care isi exerseaza primele achizitii de limbaj cu ursuletul de plus ori cu vreun prieten imaginar. Unii dintre concetateni, fara doar si poate, sunt fixati la acest nivel al gandirii, pe ici-colo ferchezuit cu niscaiva teorii psihologice non-stiintifice si, eventual, cu niste bosoni imprumutati de la profesorul Peter Higgs.
Pasi, etape, exercitii, conexiuni cuantice, astrale, fie cu surse cosmice, fie cu zeul omniprezent (care se manifesta prin imagini colorate ori trosnete/pocanituri/scrasnete, dar nu raspunde in limbaj articulat) reprezinta metodele prin care dumneata poti sa-ti schimbi mentalul si transforma viata. Daca nu reusesti, este de la sine inteles ca nu ti-ai modificat pe plus gandurile. Daca tocmai ti-a murit un parinte si esti deprimat(a), incerci sa vezi partea pozitiva? Exagerez? Ai fost concediata si tot ce ai mai bun de facut este sa gandesti pozitiv, cautand cu constipatie (pardon, obstinatie) aspectele pozitive! Sau, sa zicem ca tocmai ai fost parasita de iubitul tau, nu crezi ca e si o parte pozitiva in aceasta experienta? Probabil, vei zice tu, acum fiind trista, gandind ca esti singura si simtind acea durere a abandonului aproape ca pe o lama de cutit rasucita-n abdomen. Oricare ar fi fost partea plina din pahar, aproape sigur ai descoperit-o mult mai tarziu de la evenimentul despartirii. Daca se nimerea sa participi la un atelier in gandire pozitiva, ai fi tras concluzia, ca de la el ai reusit schimbarea mentalului pe polul plus.
Imi pare rau pentru psihologii si guru – traineri de polaritate pozitiva, insa creierul(mintea) permite in mod spontan adaptarea la noua situatie de viata mai devreme sau mai tarziu, trecand automat de la minus la plus; este ceea ce se cheama capacitate de rezilienta psihologica (cortexul prefrontal si amigdala fiind principalele doua structuri neurale implicate)*. Toti oamenii dispun de ea in masuri variabile; o proprietate neurala(stil afectiv)** dependenta de un fond ereditar si, totusi, maleabila (nu prin gandit pozitiv!). Unii oameni isi revin usor (pot fi perceputi ca nepasatori), altii mai greu dupa orice evenimente dureroase, iar cativa (foarte putini) nu-si revin sau nu reusesc re-adaptarea la noua situatie de viata. Asa ca, majoritatea oamenilor pot, fara niciun fel de training, sa depaseasca o suferinta, gandind, in final, predominant pozitiv. Doar cei ghinionisti la loteria corticala sau cei, poate, aflati in circumstante de viata nefavorabile, sunt pesimisti si deprimati, avand nevoie de un timp indelungat si, probabil, de ajutor psihologic profesional (uneori psihiatric), pentru a-si reveni dupa un eveniment nefericit.
Dar ce iluzie confortabila sa crezi ca poti schimba propriile ganduri cu unele pozitive! Dupa reusita asta, poti trece la nivelul urmator de “Master of Positive Thinking” in care vei invata sa schimbi mentalul altora, doar atingandu-i cu o bagheta ori cu degetele asezate intr-o mudra benefica. E limpede ca acei guru (practica psihologia dupa ureche!) nu au intalnit o persoana cu obsesii sau ruminativa. Doar cativa pasi, cateva reguli si hocus-pocus, mentalul tau se suceste catre polul plus. Sa crezi ca poti controla gandurile e o iluzie fermecatoare prin sentimentul de control pe care-l evoca. Daca ar fi sa existe efecte la exercitiile lor, atunci asta ar fi unul: crezi ca poti exercita un control asupra tendintelor pesimiste, prin urmare anxietatea asociata gandurilor negative este ameliorata (o teorie testata si validata repetat in psihologia sanatatii; o gasesti in orice manual mai acatari de introducere in psihologie). Poti participa, doar e alegerea ta (hi,hi!), si te vei transforma intr-o angelica pacifista si armonioasa, conectata la surse de energie pura. Apoi, poti preda si altora metodologia gandirii pozitive cu mudre si mantre de felul urmator, pe care trebuie s- o canti inainte de culcare si dimineata la trezire: “Sunt pozitiv(a), simt iubire, ofer pace!”. Si, in adagio, “rezist gandirii critice”.
*Davidson, Richard J. (2000). Affective style, psychopathology, and resilience: Brain mechanisms and plasticity. American Psychologist, Vol 55(11),1196-1214
**Davidson, Richard J (2004). Well–being and affective style: neural substrates and bio-behavioural correlates. Phil. Trans. R. Soc. Lond. B,Vol. 359(1449),1395-1411